Ca realizam sau nu, multi dintre noi decidem a ne comporta ( nu de putine ori ) precum niste refugiati – mai bine zis precum niste refugiati voluntari.
Adica, decidem ca este bine, ca pentru un interval de timp sa rupem sau sa limitam semnificativ contactele si legaturile noastre cu ” lumea ” exterioara noua.
Nu dorim a comunica mult, nu dorim a comunica cu anumite persoane pe anumite subiecte, nu dorim a fi deranjati, nu dorim a fi solicitati, nu dorim a face nici un efort sau nu dorim a face anumite eforturi.
Practic, dorim a fi lasati in pace, pana cand noi vom hotari sa iesim din nou in lume, ” in viata „.
De ce facem asa ceva din timp in timp, numai Dumnezeu stie exact. Eu pot doar sa enumar cateva posibile situatii, explicatii – observate si / sau marturisite, care desigur asteapta a fi completate de dumneavoastra si care sper a fi de folos celor ” refugiati voluntar ” si nu numai.
Astfel :
– unii procedeaza asa pentru ca au obosit fizic sau / si psihic. Adica, au fost atat de solicitati de activitatile anterioare refugiului incat trupul vazut si nevazut i-a alarmat si le-a solicitat oarecum fortat o pauza.
– altii, se refugiaza pentru ca au observat ca timpul petrecut astfel le face bine. In aceste cazuri binele nu trebuie inteles doar ca un ” bine de pauza, de odihna ” ci si ca un bine de reflectie, de meditatie, de cautat solutii.
– altii, procedeaza asa pentru a se refugia de persoane carora le datoreaza ceva ( chiar si o explicatie ) si nu au puterea, dispozitia sau formularea considerata a fi potrivita situatiei. Si atunci, se refugiaza sperand ca timpul ” va domoli apele ” sau ii va inspira in ganduri, decizie, actiune.
– altii, procedeaza asa, pentru ” a-si lua avant „. Adica, stiu ( sau cred ca stiu ) ca urmeaza o perioada grea ( sau mai grea ) in viata lor si astfel, isi ” aduna ” oarecum puterile pentru incercarea sau incercarile ce vor urma.
– altii, se refugiaza pentru ca sunt depresivi. Adica, au ( poate din nou ) un ” gol existential ” ce cauta sens, directie si energie, pentru a raspunde la intrebari grele precum : ” Merita ? ” ; ” Cat mai dureaza ? ” ; ” Asa va fi toata viata ? „.
– altii, se refugiaza pentru a acorda o atentie speciala unor semeni dragi lor. In acest fel, unii incearca sa recupereze ceea ce nu au oferit la timpul potrivit. Putini reusesc. Altii, au descoperit de putina vreme cat de mult conteaza acea persoana sau acele persoane pentru ei si hotarasc a le acorda mai mult timp, mai multa atentie, mai multa iubire.
– altii, se refugiaza pentru ca ei cred in disciplina ceruta de credinta lor. Acestia au de altfel o ordine a prioritatilor bine configurata si procedeaza in consecinta – acordand timpul potrivit la vremea potrivita.
– altii, se refugiaza voluntar pentru ca vor sa traiasca cat mai mult. Acestia isi monitorizeaza atent indicatorii medicali si de stare ai sanatatii si decid in raport de rezultate cand si cat refugiu sa-si aloce.
– altii, se refugiaza voluntar pentru ca asa au hotarat sa astepte sfarsitul. Este un fel de : ” Ajunge ! „, un fel de ” Eu si EL „, un fel de ” Macar acum sa fiu linistit. „
– altii, se refugiaza voluntar crezand ca astfel se feresc de ei insisi. In unele situatii, este chiar adevarat. Adica, cei in cauza se feresc practic de prostiile pe care le-ar fi putut face in afara refugiului, acolo unde nu si-ar fi putut controla pornirile.
– altii, se refugiaza voluntar pentru a lamuri unele situatii, unele legaturi cu semeni de-ai lor, apropiati lor. Sunt un fel de povesti neterminate, sau de noi incercari dedicate a vedea ” cum se aseaza lucrurile „.
– altii, se refugiaza voluntar pentru a se apropia, pentru a sta mai mult cu Dumnezeu. Acestia, au descoperit Cuvantul lui Dumnezeu, au descoperit frumusetea si plinatatea relatiei cu Dumnezeu si vor mai mult, din ce in ce mai mult, vor cu ardoare A-i dedica fiecare clipa, fiecare ceas.
– altii, se refugiaza voluntar pentru ca astfel ( cred ei ) se pot feri de Dumnezeu. Cred ei ca astfel isi pot lua un fel de ” time-out „, in care, de comun acord cu Dumnezeu – Acesta nu-i mai observa, nu-i mai evalueaza.
In ceea ce ma priveste, gasesc normala tendinta omului de a se refugia voluntar.
La fel de important insa, consider ca este si constientizarea motivului pentru care decidem a ne refugia voluntar.
Nu in ultimul rand, consider si va recomand ca in perioada refugiului voluntar sa nu-i intoarceti spatele lui Dumnezeu, sa nu va razvratiti impotriva Lui, ci dimpotriva Sa-i acceptati mila, dragostea, Intelepciunea-i nemarginita.
In cele din urma, in perioada refugiului ( sau si in perioada refugiului ) aveti nevoie de ajutor.
Acceptati-l.