Nu știm exact câți sunt, deși veți găsi tot felul de cifre, în raport de sursa de informații consultată. Unii spun că ar fi 1.100 (operaționali), alții spun că sunt 1.419, alții că sunt 3.500, iar alții că sunt peste 4.600.
În fapt, nu vă ajută cu nimic concret a cunoaște cifra exactă, pentru că pur și simplu ceea ce puteți face e…mai nimic…Eventual puteți să vă mirați și…cam atât. De ce ? Pentru că relativ puțini sunt cei care lucrează sau pot spera a ajunge să lucreze în această industrie pretențioasă, dar nu mai puțin importantă și spectaculoasă pentru omenire (?!) – industria spațială.
Ca lucrurile să fie și mai tainice, nu știm precis nici măcar cu ce se ocupă mare parte din ei. Pe hârtie și în teorie, sunt folosiți în domeniul comunicațiilor, în domeniul navigării și localizării, în domeniul prognozelor meteorologice și a climatologiei, în domeniul militar, în domeniul astrofizicii, în domeniul supravegherii și a detecției la distanță, în domeniul cercetării științifice și…în alte scopuri…
La prima vedere ar trebui, să și permită doar bogații, și într-o oarecare măsură așa și este. Totuși, consultând lista țărilor care au lansat sateliți pe orbita Pământului, ați putea fi ușor surprinși pentru că acolo veți găsi și țări precum : Malaezia, Filipine, Egipt, Maroc, Algeria, Cipru, Nigeria, Mauritius, Ecuador, Azerbaijan, Estonia (e adevărat, toți aceștia realizând lansarea sateliților în spațiu cu ajutor străin). Bogații și puternicii în domeniu fiind : SUA, Rusia, China, Franța, Japonia, Marea Britanie, India, Israel, Iran, Coreea de Nord (?!), Coreea de Sud.
Vă întrebați, unde e România ? Răspunsul este : Deocamdată pe…pământ, și în bucăți mici și foarte mici…în spațiu. Să mă fac înțeles. Ceva am lansat și noi (România, cu ajutor european) în spațiu, în data de 13 februarie 2012. Am lansat atunci, de fapt nu noi, ci am alipit satelitul nostru – jucărie (și nu e o glumă, vezi informațiile de mai jos) de racheta europeană Vega a Agenției Spațiale Europene (ESA). Ceea ce am lansat (alipit de fapt) a fost un pico-satelit comun, adică un cub cu latura de 10 cm și având o greutate de 1 kilogram. El urma să de ocol planetei noastre de câteva sute de ori, în acest timp el urmând a trimite semnale către stația de la sol, oficial misiunea lui fiind aceea de a realiza fotografii cu o cameră digitală cât și realizarea unor măsurători ale fluxului de micrometeoriți și a fluxului de radiații.
Ce s-a întâmplat cu al nostru pico-satelit numit ”Goliat” (și iarăși nu e o glumă, chiar așa s-a numit)? A ajuns în spațiu, a trimis un semnal că e pe acolo, pe undeva (în 18 februarie 2012) și de atunci…pauză totală. Iar ca lucrurile să rămână marcate în pur stil românesc, al nostru pico-satelit a costat 330.000 euro și nu a funcționat aproape deloc, iar cel al ungurilor și polonezilor, care au costat 100.000 euro și sub 50.000 euro (și au fost plasate pe orbită în aceiași misiune) au funcționat și și-au făcut bine treaba și după lansare. Ce să-i faci, se mai întâmplă…
Cert este că, în România avem Agenția Spațială Română (ROSA), o instituție publică cu finanțare extrabugetară, ce activează în sistemul Ministerului Cercetării și Inovării – Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare; ea fiind structura ce conform legii coordonează activitatea la nivel național și internațional a României în domeniul spațial.
Mai știm ceva. Pentru nevoile sale (în special Ministerul Apărării, și diverse structuri de stat cu atribuții în domeniul securității statului din România) țara noastră închiriază anual sau sporadic un număr din ce în ce mai mare de servicii și fluxuri satelitare. Spre exemplu, doar între 2009 și 2018, numai Ministerul Apărării a plătit pentru aceste servicii 7.500.000 euro. Planuri însă avem, deocamdată pe hârtie. Ne dorim să dezvoltăm un sistem satelitar propriu și chiar să lansăm un satelit geostaționar dedicat telecomunicațiilor. Să dea Domnul…Of…
Un peste alta însă, uitându-ne doar la ceea ce se cunoaște public că fac deja sateliții altora, avem toate motivele să ne mirăm, să ne dorim și să înțelegem că spațiul este deja de mult, și din ce în ce mai mult, câmpul de ”joacă” și interese al celor puternici , smart și vizionari de pe pământ.
Povestea lor (a sateliților) nu este nouă, a început în 4 octombrie 1957, odată cu lansarea de către URSS (Rusia) a primului satelit artificial cu numele Sputnik 1. Și de atunci încolo, să vezi tu competiție. Cu cine? În special cu SUA, care astăzi este creditată ca având nete superiorități dar și necunoscute (vezi activitățile ciudate ale sateliților rusești Kosmos 2491, Kosmos 2494 și Kosmos 2504) în spațiul cosmic. Cert este că spațiul cosmic din jurul Terrei (atât cât tehnica umană a realizat) este deja aglomerat, este deja năpădit de sateliți mai mari, mai mici, mai cunoscuți sau mai necunoscuți, care au creat și continuă să creeze printre altele și…gunoaie, multe gunoaie (unii spun că deja sunt peste 7.500 de tone de gunoaie ce orbitează planeta albastră). De fapt, atât de multe gunoaie sunt deja în spațiu, încât s-au construit și deja sunt active sisteme de identificare și repoziționare (S-Bend Space Fence) a unor sateliți activi pentru evitarea impactului acestora cu aceste gunoaie spațiale ce se mișcă în jurul Pământului cu peste 28.000 km pe oră.
Dar să lăsăm deocamdată gunoiul spațial și soarta sa (deși nu e de glumă) și să vedem ce minuni fac deja sateliții existenți, din atâta cât public se știe ; căci nici pe cei militari și nici pe unii dintre cei civili, nu poți fi sigur cu se ocupă…
Așadar, din spațiul cosmic din jurul Terrei, cu sateliți plasați între 150 km și 35.786 km deasupra ei, astăzi, public, știm că se realizează cel puțin următoarele activități:
- se transmit și se retransmit semnale audio-video și telefonice pe distanțe mari, clienți mari ai tehnologiei fiind, radioul, televiziunea, mai nou și internetul
- se localizează oameni, nave, automobile sau alte dispozitive echipate cu sisteme de navigație prin satelit (GPS, GLONASS – Rusia, GALILEO – Europa)
- se furnizează informații despre prognoza meteorologică și starea climei, observându-se în timp real fenomenele atmosferice, iar aceasta fără a conta stratul de nori, furtunile de nisip, densitatea vegetației și alte fenomene meteorologice ce fac probleme și prăpăd pe Pământ
- se observă în timp real câmpurile de luptă militară, la care se adaugă funcțiile și nevoile specifice precum: comunicațiile codificate, tehnologiile cu infraroșu, sistemele de avertizare timpurie bazate pe detecția de căldură, armă de atac (și cu tehnologia laser) și multe altele pe care (încă?) nu le știm…
- se cercetează la un nivel de detaliu greu de imaginat (spre exemplu, stări și specificități la nivel de atom ale elementelor de pe alte planete pe care nu le vedem…) poziția, compoziția și activitatea altor corpuri cerești aflate la foarte mari distanțe față de Pământ
- se ascultă Universul și se ”vorbește” către Univers…
Dragii mei, de peste 62 de ani, sateliții artificiali ce orbitează Pământul, construiți de om, sunt prezențe cotidiene și din ce în ce mai prezente în viața pământenilor, fără ca cei mai mulți dintre aceștia (din păcate, alo – școala…?!) să știe acest lucru.
Din păcate, odată cu accesul tehnologiei umane în/și spre spațiul cosmic, omul a dus cu el și natura sa, a dus cu el și instinctele, interesele și pornirile sale pământești. De aceea, dincolo de perspectivele, descoperirile și așteptările fantastice deschise omenirii prin intermediul sateliților și a tehnologiilor aferente acestora, rămâne la fel de important ca responsabilitatea, judecata matură și nevoia de înțelepciune să nu fie uitate în drumul spre înțelegerea propriei condiții ca oameni, societate, locuitori ai planetei Pământ și….Univers.
Așa să ne ajute Dumnezeu.