Complicatul Orient Mijlociu! ”Fotografie” de context și analiză – mijloc de august 2024

de | 14/08/2024

Fără îndoială că Orientul Mijlociu este din nou ”încins”. Nu este prima dată când acest lucru se întâmplă, cel puțin în ultimii 80 de ani, și asta, chiar dacă armele au vorbit mai mult sau mai puțin, în diferitele contexte istorice ivite de-a lungul timpului.

Dar azi, în luna august (mijloc de august) a anului 2024, mulți se întreabă: Va începe războiul ”mare” în Orientul Mijlociu? Se ”va aprinde” acum regiunea și poate mai apoi tot globul? Cine cu cine luptă, cu ce luptă și împotriva cui?

Ei bine, scrierea mea nu are ambiția de a prevedea viitorul în regiune și în lume, ci ea își propune să inventarieze oarecum (la mijloc de lună august a anului 2024), acumulările de un fel sau altul, din regiunea Orientului Mijlociu, care pot conta și cântări mai mult sau mai puțin greu, în posibilele direcții de evoluție a lucrurilor.

Sursele informațiilor de mine astfel culese și împărtășite sunt diverse, ele pornind de la lucrări de analiză politică și geopolitică scrise de experți și până la articole de presă scrise în presa națională și internațională, în considerarea cadenței evenimentelor de un fel sau altul, în această perioadă solicitantă și complicată.

Astfel, la mijloc de lună august a anului 2024, lucrurile stau cam așa în Orientul Mijlociu, iar ca întodeauna, o hartă este mai mult decât necesară:

SUA

  • Președintele SUA Joe Biden, a declarat vineri 16.08.2024 că ”…un acord (de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor) este mult mai aproape, decât înainte de începerea discuțiilor. Nu vreau să aduc ghinion. S-ar putea să avem ceva. Dar nu suntem încă acolo.”
  • Iranul va suferi consecințe cataclismice, dacă va ataca Israelul, a declarat vineri, 16.08.2024, un oficial american, care a dorit să își păstreze anonimatul
  • SUA a aprobat vânzarea masivă de avioane de luptă F-15 și obuze de tanc către Israel. Se includ în pachetul de peste 2o de miliarde de dolari – avioane F-15 (18,82 miliarde dolari), peste 33.000 obuze de tanc și rachete aer-aer cu rază medie de acțiune (13.08.2024)
  • Au trimis în Orientul Mijlociu, un submarin dotat cu rachete ghidate (12.08.2024)
  • Grăbesc sosirea în zonă a portavionului ”Abraham Lincoln”, care transportă avioane de luptă F-35C (12.08.2024)
  • Continuă să folosească în zonă și portavionul ”Theodore Roosevelt”, chiar dacă acesta este ”oarecum” scos din uz (12.08.2024)
  • SUA ridică interdicția de a vinde arme Arabiei Saudite, iar asta ca o măsură de natură a permite lovituri ale saudiților asupra rebelilor Houthi din Yemen (10.08.2024)
  • SUA acordă Israelului 3,5 miliarde de dolari pentru achiziția de armament și echipamente militare americane. O parte dintre acestea vor fi livrate rapid. Banii provin dintr-un pachet suplimentar, de 14 miliarde de dolari, acordat de Congresul american, Israelului. (9.08.2024)
  • Încetează să mă mai prostești” i-ar fi spus Joe Biden (Președintele SUA) lui Benjamin Netanyahu (Premierul israelian) în cadrul unei discuții telefonice cu privire la situația din Fâșia Gaza și din Orientul Mijlociu (4.08.2024)
  • Secretarul american al apărării Lloyd Austin a declarat în data de 31.07.2024 că dacă Israelul va fi atacat (din nou) și urmare a asasinatului reușit realizat în Iran (de către Israel – care nu a spus nimic pe subiect) cu privire la liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, SUA vor ajuta la protejarea Israelului. ”Ne-ați văzut făcând asta în aprilie, vă puteți aștepta să ne vedeți făcând asta din nou.”
  • Conform unei investigații a publicației americane ”The Guardian”, mai mulți oficiali americani au fost răplătiți cu vacanțe de lux și cine cu oficiali în Israel, pentru că au cumpărat obligațiuni de stat emise de Israel, urmând ca acești bani să fie folosiți de Israel, în războiul acestuia contra organizației Hamas. (27.07.2024)
  • Este timpul ca acest război să se încheie” i-a spus vicepreședinta SUA Kamala Harris lui Benyamin Netanyahu, cu ocazia vizitei acestuia în SUA. Tot ea a mai adăugat că: ”Israelul are dreptul să se apere. Și modul în care face acest lucru contează.” ”Nu ne putem permite să fim amorțiți de suferință și nu o să tac.” ”Să aducem ostaticii acasă și să aducem o alinare atât de necesară poporului palestinian.” (27.08.2024)
  • Au trimis din luna iulie a acestui an, în regiune, avioane de vănătoare invizibile pe radar (stealth) F-22 (iulie 2024)
  • Din luna iulie a acestui an (2024), submarinul american cu propulsie nucleară ”USS Georgia” și lansator de rachete de croazieră, se află deja în Marea Mediterană

                                                         CHINA

  • China prin ministrul său de externe, a declarat că sprijină Iranul în apărarea suveranității, securității și demnității sale naționale. De asemenea, oficialul chinez a spus că asasinarea de către Israel, a șefului Hamas, Ismail Haniyeh pe 31 iulie 2024, a încălcat suveranitatea Iranului și a amenințat stabilitatea regională (9.08.2024)

                                                       RUSIA

  • În data de 5.08.2024, Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei – Serghei Șoigu, a avut o întrevedere cu Șeful Statului Major al Armatei Iraniene – Mohammad Bagheri. Se pare că un grup de consilieri ruși au fost trimiși de la Moscova la Teheran, pentru servicii de asistență militară
  • Suntem pregătiți să cooperăm pe deplin cu Iranul în diverse domenii” a spus Serghei Șoigu (Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei) în întâlnirea avută de acesta cu noul președinte al Iranului –Massoud Pezenshkian (5.08.2024)
  • Se pare că Rusia a început să livreze Iranului și sistemul de rachete antiaeriene S-400, o variantă mult îmbunătățită a sistemului S-300 rusesc, pe care iranienii îl operează deja. Și tot de la ruși, iranieni mai operează și sistemul de apărare antiaeriană, Tor-M1
  • Se pare de asemenea că Rusia a început să transfere către Iran și sistemele de lansare a rachetelor balistice ”Iskander” cu rază scurtă de acțiune, dar și sistemul de război electronic ”Murmansk-BN”
  • Foarte probabil, într-un viitor nu prea îndepărtat Rusia este posibil să livreze Iranului și primele avioane de luptă Su-35

                                                         ISRAEL

  • Israelul a anunțat că a ucis, sâmbătă 17.08.2024, doi militanți de rang înalt ai Hamas, într-un atac aerian asupra mașinii acestora, în timp ce se deplasau în Cisiordania
  • Sâmbătă, 17.08.2024, 15 palestinieni au fost uciși și alți zeci au fost răniți, într-un atac israelian desfășurat în orașul Zawayda, din Fâșia Gaza
  • Ministerul Sănătății Libanez a anunțat sâmbătă 17.08.2024 că cel puțin șase persoane au fost ucise într-un raid aerian efectuat de armata israeliană, asupra unei clădiri rezidențiale din sudul Libanului, după cum, vineri 16.08.2024, cel puțin o persoană a fost ucisă și o alta rănită, într-un atac israelian, care a lovit satul Aitaroun din sudul Libanului
  • Israelul a anunțat că sâmbătă 17.08.2024, forțele sale speciale l-au ucis într-un atac cu dronă, pe Hussein Ibrahim Kassab, un lider militar al grupării Hezbollah
  • Forțele de apărare israeliene (IDF) le-a ordonat membrilor aflați în afara Isarelului să se întoarcă urgent acasă. Tot IDF a limitat deplasarea militarilor săi în străinătate (12.08.2024)
  • Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu a declarat că războiul nu se va încheia curând, iar Israelul trebuie să fie pregătit pentru atacuri simultane, dar și că strategia militară a țării este concepută atât pentru provocări regionale, dar și globale (8.08.2024)
  • Doi oficiali israelieni, au declarat că dacă Hezbollah va răni civili israelieni, răspunsul forțelor militare israeliene va fi disproporționat (7.08.2024)
  • Ministrul Israelian de Externe, Israel Katz, a afirmat că noul lider al grupării Hamas, Yahya Sinwar, trebuie să fie eliminat rapid (6.08.2024)
  • Marți, 6.08.2024, avioane israeliene au spart bariera sunetului de trei ori, în mai puțin de 30 de minute deasupra capitalei libaneze Beirut, creând panică în rândul localnicilor
  • Conform unui raport al grupului israelian pentru drepturile omului ”B’Tselem”: ”Mărturiile indică în mod clar o politică sistematică, instituțională, axată pe abuzuri și tortură continuă a tuturor palestinienilor deținuți de Israel.” De altfel, un număr de nouă soldați din armata israeliană au fost acuzați și reținuți pentru maltratarea gravă a unui prizonier într-o unitate militară din deșertul Negev. (5.08.2024).
  • Un raport al Înaltului Comisariat ONU pentru drepturile omului, din data de 30.07.2024 inventariză o paletă largă de acțiuni revoltătoare și dezumanizante ale armatei israeliene, ca urmare a metodelor și practicilor aplicate de aceștia asupra deținuților palestinieni din Fâșia Gaza. Raportul ONU consemnează încălcări grave ale demintății umane și multiple metode de tortură.
  • În data de 28.07.2024, forțele aeriene ale Israelului au lovit ținte ale Hezbollah din Liban, și asta după ce sâmbătă (27.08.2024), 12 persoane, printre care și copii au fost uciși într-un atac cu rachetă asupra unui teren de fotbal, în zona înălțimilor Golan. Hezbollah-ul (acuzat de Israel pentru acest atac) nu și-a asumat nici un fel de responsabilitate.
  • Cu ocazia cuvântului său în fața Congresului SUA, premierul Israelian Benyamin Netanyahu i-a făcut idioți pe protestatatrii pro-palestinieni din campusurile universitare, dar și că israelienii care protestează împotriva sa sunt plătiți de Teheran. (25.07.2024)
  • Conform analiștilor de la ”Robert Lansing” Institute (SUA) – Israelul are interesul să agite apele în Orientul Mijlociu și să nu caute pacea, asta și pentru că își dorește o și mai mare implicare a SUA în regiune. De altfel, seria de asasinate a diferiților lideri Hamas sau Hezbollah nu au făcut decât să îndepărteze pacea din regiune și să tulbure și mai mult situația și așa mult complicată.
  • Conform comunicatelor oficialilor din zona guvernată de Hamas (din Fâșia Gaza), peste 40.000 de persoane au fost ucise de trupele israeliene, de la momentul intrării lor în Fâșia Gaza. ONU anunță că peste 40.000 de cazuri de hepatită sunt înregistrate în enclava palestiniană aflată sub asediu, iar condițiile de sănătate continuă să se deterioreze
  • Israelul are (conform experților) una dintre cele mai bine echipate armate din lume – echivalentă cu standardele NATO, cu sofisticat armament american (avioanele F-35C), apărarea aeriană de vârf (Iron Dome și altele), dar și cu o industrie națională care produce propriile tancuri, vehicule blindate, sisteme de apărare antiaeriană, rachete și drone
  • Într-un articol apărut în anul 1982 (!!!) în revista ”Kivunim” a organizației sioniste mondiale cu sediul la Iersualim se scria: ”…împărțirea Libanului în cinci provincii prefigurează soarta întregii lumi arabe, inclusiv Egiptul, Siria, Irakul și toată Peninsula Arabică. În Liabn, chestiunea este deja rezolvată. Dezintegrarea Siriei și a Irakului în provincii etnic sau religios omogene, ca în Liban, reprezintă obiectivul prioritar al Israelului pe frontul de est. Siria se va diviza în mai multe state, în funcție de comunitățile etnice, astfel încât zona de coastă va deveni un stat alauit, regiunea Alep ca fi un stat sunit, la Damasc va fi un alt stat sunit, dar ostil vecinului său din nord; druzii își vor clădi propriul lor stat care se va întinde în zona Golan, în Huran și nordul Iordaniei.”

PALESTINA

  • Am decis să mă deplasez împreună cu membrii Autorității Palestiniene în Fâșia Gaza. Voi depune toate eforturile pentru a putea fi cu toții alături de poporul nostru, pentru a opri această agresiune barbară, chiar dacă ne va costa viața. Viața noastră nu valorează mai mult decât cea a unui copil. Victoria sau martiriul.” a declarata Președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas într-un discurs ținut în data de 15.08.2024 în Parlamentul Turciei

                                                            IRAN

  • Se pare că numai o încetare a focului în Gaza va putea opri riposta Iranului la adresa Israelului, conform unor declarații a unor oficiali iranieni, rămași cu identitatea ascunsă (13.08.2024)
  • Riposta noastră va fi puternică” și ”Iranul trebuie să atace Israelul, indiferent de consecințe” a spus în 6.08.2024, Hassan Nasrallah, liderul Hezbollahului libanez. Toate acestea, în urma asasinării (de către Israel – fapt nerecunoscut de Israel) la Teheran, în data de 31.07.2024, a liderului politic al Hamas – Ismail Haniyeh
  • Gărzile Revoluționare din Iran au început vineri (9.08.2024) exerciții militare în provincia vestică Kermanshah, aproape de granița cu Iranul
  • Iranul urmărește să instaureze stabilitatea în regiune, dar acest lucru se va întâmpla doar prin pedepsirea agresorului (Israel) și prin crearea unui efect de descurajare împotriva aventurismului regimului sionist, a declarat în 5.08.2024 Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran
  • Rusia se numără printre țările care au fost alături de națiunea iraniană în perioade dificile” a declarat noul președinte al Iranului – Massoud Pezenshkian în întâlnirea avută la Teheran, cu Serghei Șoigu – Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei (5.08.2024)
  • În data 3.08.2024, reprezentanța Iranului la ONU a declarat că după uciderea de către Israel, a liderului militar al Hezbollah (Fuad Shkur), se așteaptă ca organizația (Hezbollah) să aleagă mai multe ținte și să lovească în profunzime Israelul
  • În data de 31.07.2024, organizația Hamas a anunțat că: ”Fratele, liderul nostru, mujahedinul Ismail Haniyeh, liderul mișcării, a murit într-o lovitură sionistă asupra cartierului său general la Teheran, după participarea sa la investirea noului președinte iranian Massoud Pezeshkian.
  • Aliații din prima linie ai Iranului și partenerii proxi ai acestora sunt: Trupele ”Liwa Fatemiyoun” (Afganistan) – 4.000 de combatanți; Trupele ”Liwa Zainebiyoun” (Pakistan) – 15.000 combatanți; Trupele ”Al Quds” (Iran) – 15.000 combatanți; Trupele Houtis (Yemen) – 200.000 combatanți; Trupele ”Hachd Al Chhabi” (Irak0 – 100.000 combatanți; Trupele ”Soutenues par Iran en Syria” – 70.000 combatanți; Trupele Hezbollah (Liban) – 30.000 combatanți plus 30.000 de rezerviști; Trupele Hamas (Gaza) – 20.000 de combatanți
  • Azi, Iranul deține cel mai mare și mai divers arsenal de rachete din Orientul Mijlociu, alcăuit din mii de rachete balistice și de croazieră, capabile să lovească nu doar Isarelul, ci și sud-estul Europei

                                                            IRAK

  • Găzduiește pe teritoriul său mai multe grupări militare care nu de puține ori lansează atacuri cu rachete asupra bazelor militare din Irak, după cum tot ele, încearcă fără prea mare succes să lovească Israelul
  • Irakul a susținut mereu cauza palestinienilor din Fâșia Gaza, fără ca această poziție să coincidă cu cea a Iranului
  • În seara zilei de 5.08.2024, baza aeriană americană Ain al-Asad din Irak a fost atacată cu două rachete Katyusha. Nu s-au raportat pagube materiale sau pierderi de vieți omenești.

                                                        IORDANIA

  • Unul din cinci oameni din Iordania este de origine palestiniană, inclusiv regina țării. Înființarea unui stat palestinian este un subiect sensibil.
  • În 1994, Iordania a semnat un acord secret de pace cu Israelul
  • În 2021, Iordania a semnat cu SUA un acord militar de cooperare, care le permite americanilor să folosească teritoriul și spațiul aerian iordanian, așa cum doresc
  • În aprilie 2024, Iordania a ajutat Israelul să doboare o parte din rachetele lansate de Iran către Israel

                                                            EGIPT

  • În 1979, Egiptul a semnat un tratat de pace cu Israelul
  • În trecut, Egiptul s-a opus grupării Hamas, pe care o vedea ca un pericol pentru ei înșiși. În timp însă, relația s-a mai relaxat.

                                               LIBAN

  • Duminică, 18.08.2024, autoritățile libaneze au anunțat că singura termocentrală funcțională din țară, a rămas fără combustibil, generând astfel o imensă pană de curent la nivelul întregii țări
  • Munții noștri sunt depozitele noastre” – este mesajul grupării Hezbollah din Liban și adresat Israelului, însoțind acest mesaj cu o serie de filmări ce prezintă tuneluri și lansatoare de rachete de mari dimensiuni, adăpostite în subterane bine camuflate. (17.08.2024)
  • Din 2020 este o țară fără un mecanism democratic funcțional
  • Pe teritoriul său conviețuiesc mai multe grupuri etnice și religioase – musulmanii șiiți, creștinii libanezi, comunitățile druze
  • Militanții Hezbollah din Liban, asociați esențiali cu Iranul, sunt mai bine organizați și mai bine echipați decât armata Libanului
  • Experții estimează că azi, Hezbollah din Liban are între 120.000 și 200.000 de proiectile, inclusiv rachete ghidate cu precizie, drone înarmate, rachete antitanc și antiaeriene. Hezbollah poate să lovească tot Isarelul și practic nici un oraș sau așezare nu se poate considera în siguranță. Azi, Hezbollah are capacitatea de a trage către Israel, mii de proiectile pe zi.
  • Deocamdată Heazbollah din Liban nu a demonstrat că poate doborî avioanele de luptă ale Israelului, dar i-a doborât acestuia mai multe drone, inclusiv celebra Hermes 900 produsă de Israel

                                                          SIRIA

  • Din 1948, Siria se consideră în război cu Israelul, dar frecușurile dintre ele sunt oarecum simbolice. Totuși, Israelul a omorât un comandant iranian important, într-un atac asupra consulatului iranian din Damasc. Urmare a acestui eveniment, Iranul a lansat atacul cu rachete asupra Israelului.
  • Regimul dictatorului sirian Bashar al-Assad este mult îndatorat Iranului, care l-a susținut militar în conflictul intern ce devastează țara de 13 ani

                                                        YEMEN

  • O țară măcinată de un lung război civil, este împărțită între guvernul recunoscut internațional din Aden (în sudul țării) și teritoriul din nord controlat de Gruparea Houthi. Important este că nici una dintre aceste ”bucăți de țară” nu recunoaște Israelul
  • Rebelii Houthi îi sprijină pe cei de la Hamas, considerând că Israelul este o forță care creează instabilitate în regiune, după cum consideră ca neavenită prezența americană în regiune
  • Tot rebelii Houthi sunt cei care au creat și creează din când în când, câte o blocadă maritimă în Marea Roșie

                    ARABIA SAUDITĂ, EMIRATELE ARABE UNITE și QATAR

  • Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman, le-a spus parlamentarilor americani, că negocierile sale cu SUA și Israel, inclusiv normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel, îi pun viața în pericol (15.08.2024)
  • Țările de mai sus văd Iranul ca un inamic și (cel puțin în trecut) au încercat să normalizeze relațiile cu Israelul
  • În 2020, Emiratele Arabe Unite și Bahrain (mic stat arab situat în Golful Persic) au semnat cu Israelul, așa numitele Acorduri Abraham, prin care au acceptat să stabilească contacte diplomatice cu Israelul
  • Qatarul nu a oficializat relațiile sale diplomatice cu Israelul, dar încă din anii 1990 el are relații comerciale bune cu acesta. Ba mai mult, pentru că o aripă a Hamas activează și pe teritoriul său, el a jucat și joacă un important rol de intermediar și de dialog între actorii zonali

                                                         TURCIA

  • Duminică, 29.07.2024, Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarata că Turcia ar putea interveni în Israel, așa cum a făcut-o în trecut în Libia și Nagorno-Karabah, fără a preciza la ce fel de intervenție se referă. Cu aceiași ocazie, președintele turc a declarat că îl consideră pe premierul Israelului ca fiind un ”bolnav mintal”
  • Tot atunci (duminică – 29.07.2024) Președintele Turciei a spus: ”Se pare că Israelul, care a devastat Gaza, își îndreaptă acum privirea spre Liban. Vedem că puterile occidentale susțin Israelul din culise. Proiectele lui Netanyahu de a extinde războiul în regiune vor duce la un mare dezastru.”
  • Grupul care a aplaudat în picioare un autor de masacre judecat de tribunalele internaționale (se referă la Benyamin Netanyahu), călcând în picioare toate drepturile omului, democrația și justiția în numele umanității, a rămas înscris în memoria colectivă ca un complice al acestor masacre.” a declarat în data de 25 iulie 2024 Numan Kurtulmus – Președintele Marii Adunări Naționale a Turciei

                                                         UE și UK

  • Premierul britanic Keir Starmer, Președintele Franței Emmanuel Macron și Cancelarul german Olaf Scholz au cerut Iranului și aliaților săi să se abțină de la atacuri, îndemnând Israelul și Hamasul să reia de îndată negocierile vizând eliberarea ostaticilor și încetarea focului (12.08.2024)
  • Șeful diplomației UE, Josep Borrell se declară îngrozit de lovitura israeliană (9.08.2024) asupra unei școli din Gaza. Au murit peste 100 de oameni, dintre care, mulți copii. Borrell a spus că ”Nu există nici o justificare pentru aceste masacre.” Tot Borrell a spus că în ultimele săptămâni, Israelul a bombardat cel puțin zece școli, de cele mai multe ori cu motivația că acolo activau centre de comandă ale Hamas (chestiuni oricum greu de verificat, în condițiile blocadei mediatice din zonă)
  • Marea Britanie a anunțat că nu se mai opune mandatului internațional de arestare emis de Curtea Penală internațională pentru – Premierul Israelului Benyamin Netanyahu și a ministrului israelian al apărării, Yoav Gallant. (26.07.2024)
  • Sute de mii de oameni au participat la un mega-miting organizat de Coaliția Palestiniană în Londra, pentru oprirea genocidului din Fâșia Gaza, dar și pentru încetarea înarmării Israelului (și) de către Marea Britanie (6.07.2024)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *