Filosofia – o istorie a gândirii

By | 14/02/2019

Din punct de vedere etimologic, originea cuvântului filosofie se găsește în ”îmbinarea” a două cuvinte grecești : ”philo” – care înseamnă dragoste (și este unul dintre cele alte patru cuvinte care descriu în limba greacă, diferitele tipuri de dragoste) și ”sophia” – care înseamnă înțelepciune (despre ce este aceasta, poate într-o altă postare).

Astfel deci, filosofia înseamnă ”dragostea de înțelepciune”.

De când filozofează oamenii, nu se știe exact ; deși sunt tot felul de opinii, păreri, care mai de care mai elaborate ; (dacă sunteți interesați de acestea, internetul și lecturile suplimentare vă stau la dispoziție din belșug).

Ce se știe însă ceva mai precis (?!) despre filosofie și filozofare, sunt următoarele :

  • prin filosofie, oamenii au formulat, formulează – au căutat și încă mai caută răspunsuri la întrebări grele, nu de puține ori fundamentale pentru condiția omului în Univers, în lumea aceasta ”de sub soare”, întrebări esențiale și grele – pentru ce a fost, pentru ce este și pentru ce poate fi.
  • în timp, s-au selectat oarecum niște ”ramuri” ale filosofiei. Câteva dintre acestea, sunt :
  • Ontologia sau (teoria existenței) – care se preocupă de studiul ființei în sine ; de existențialism, de studiul existenței în general.
    Gnoseologia sau (teoria cunoașterii) – care se preocupă de studiul fundamentelor cunoașterii.
    Logica – sau (studiul raționării în sine), abstracție făcând de materia la care se aplică și de procesele psihologice.
    Axiologia sau (teoria generală a valorii) – care se preocupă de studiul esenței valorilor, al genezei, ierarhizării și relațiilor dintre ele.
    Epistemiologia – care se preocupă de studiul naturii și condițiilor cunoașterii umane, ale rațiunii și intelectului.
    Etica – care se preocupă de studiul fundamentelor și principiilor morale.
    Estetica – care se preocupă de studiul principiilor și expresiilor frumosului.
    Filosofia științei
    Filosofia culturii
    Filosofia socială

Dacă cele de mai sus sunt doar câteva minime informații legate de ceea ce este și cu ceea ce se preocupă filosofia, trebuie să știți de asemenea încă câteva lucruri care explică (chiar dacă nu în totalitate) existența, forma și conținutul postării mele de azi. Aceste elemente sunt :

  1. În anul 2018, Editura RAO a publicat lucrarea cu titlul ”Filosofia – o istorie ilustrată a gândirii”, avându-l ca autor pe Tom Jackson
  2. Inspirat și corect, pe coperta cărții mai sus prezentate veți găsi și următoarea mențiune : Descoperă 100 de idei care au schimbat istoria – cine, ce, când a făcut.
  3. Vă recomand să cumpărați și să citiți cartea ; iar dacă o veți citi nu înseamnă că veți ști filosofie, dar veți avea parte de o sinteză utilă, plăcut scrisă, de natură a vă face o idee despre ce înseamnă a încerca a înțelege… ; un fel de capăt de fir…
  4. În rândurile de mai jos, cele mai multe informații sunt preluate sau reproduse (sub forma notelor de lectură) din cartea ”Filosofia – o istorie ilustrată a gândirii”, avându-l ca autor pe Tom Jackson și publicată în limba română de Editura RAO – 2018.
  5. Tot în rândurile de mai jos, dincolo de informațiile preluate din sursa și în condițiile mai sus descrise, subsemnatul a adăugat (și) alte informații și perspective scrierilor autorului.
  6. Dacă temele și perspectivele mai jos prezentate vă atrag atenția (pentru un motiv sau altul) vă recomand a copia în ”word” sau în alt program de editare postarea mea, care poate fi o bună infrastructură pentru suplimentare observații, adăugiri și comentarii proprii.
  7. Cartea publicată de Editura RAO (2018) cu titlul ”Filosofia – o istorie ilustrată a gândirii”, arată astfel, și vă îndemn încă o dată, a o achiziționa și studia :

Note de lectură + alte informații :

THALES din Milet – (624 – 546 î.Hr.) – (filozof grec, matematician, astronom)

  • este considerat părintele monismului, adică a unei concepții care consideră că apa (în diversele sale forme – în cazul lui Thales) stă la baza întregului Univers.
  • monismul avea să devină pentru trei secole, concepția dominantă în Grecia și în alte părți ale lumii.
  • este concepția care chiar și azi (și chiar dacă nu ne dăm seama), stă la baza fundației culturii occidentale.
  • de fapt, în timp monismul (de la gr.”monos” – adică unul, singur) s-a definit ca fiind concepția filozofică conform căreia în Univers există o singură substanță, temei pentru tot ceea ce există. Monismul se caracterizează prin explicarea consecventă a tot ceea ce există printr-un singur principiu: materia (monismul materialist) sau spiritul (monismul idealist).

LAO ZI sau LAO TZU – (601 î.Hr. – ?) – (filozof chinez, fondatorul Taoismului)

  • Nimic nu rămâne la fel, totul se schimbă mereu de la o stare la alta. Însă toate aceste stări diferite sunt părți ale unui întreg, creând un univers armonios aflat mereu în schimbare, dar permanent în echilibru. Simbolul yin și yang arată modul în care extremele (precum binele și răul) fac parte intrinsecă din același întreg.
  • Acțiunile omului trebuie făcute fără gândire, dorință sau jenă ; astfel, el putând spera într-o armonie cu Universul.
  • peste 400 milioane de oameni cred azi în aceasta perspectiva
  • nu se știe nici azi dacă Lao Zi a exista cu adevărat, în traducere cuvintele însemnând ”Bătrânul Maestru”.

PITAGORA – (aprox.580 î.Hr. – aprox.495 î.Hr) – (filozof și matematician grec)


  • a descoperit ascultând loviturile de ciocan ale unui fierar, că, dacă un ciocan cântarea cât jumătate din alt ciocan, sunetul scos era cu o octavă mai sus decât ciocanul mai greu.
  • a considerat că numărul/numerele sunt – esența tuturor lucrurilor
  • a ciupit diverse coarde, cu diverse lungimi și a obținut sunete diferite.
  • a descoperit ( deși se pare că nu primul ) faptul că : pătratul ipotenuzei ( cea mai lungă latura ) este egal cu suma pătratelor celor două laturi.
  • discipolii lui : nu mâncau fasole ; nu atingeau nici un cocoș alb ; nu ridicau ceva care a căzut pe jos ; nu pășeau peste bare transversale, etc.

BUDDHA (cu numele real GAUTAMA SIDDHARTHA) – (variante 563/480 î.Hr. – variante 483/400 î.Hr.) – (lider spiritual indian, fondator al budismului)

  • Buddha – nu susținea că ar fi profet sau ca primise îndrumare de la o putere supranaturală
  • el susținea că trebuie sa încetezi să-ți mai dorești diverse lucruri ; dorința este cea care provoacă suferință.
  • trebuie însă mai mult – trebuie sa ne detașăm de sinele nostru ; atașamentul sinelui față de fapte și efecte, este ceea ce duce la suferință.
  • Budda a creat Cărarea cu opt ramuri sau Calea Octuplă – ca mod de a ajunge la iluminare, la nirvana ( un fel de transcendere a eului și realizare a adevărului etern ).

CONFUCIUS – (551 î.Hr. – 479 î.Hr.) -(filozof chinez, fondator al confucianismului)

  • Cartea principală a lui Confucisus a fost “ Analectele “ și este compusă în mare parte din aforisme.
  • Confucius nu renunță complet la divinitate sau la o forță supranaturală. Susține însă că pe pământ, noi suntem acea forță. Ca atare, aici, toți oamenii pot fi virtuoși indiferent de poziția socială și fără încuviințarea zeilor.
  • Confucius susținea importanța relațiilor virtuoase dintre oameni.
  • Omul trebuie să fie : loial, să respecte legăturile de familie, să păstreze ritualurile sociale și bunele maniere, și să răspundă potrivit în cadrul relațiilor bune.

HERACLIT (aprox.535 î.Hr. – aprox.475 î.Hr.) – (filozof grec)

  • a introdus ideea de ”logos” – o idee sau o lege atotcuprinzătoare care guverna natura și la care se ajungea numai prin puterea minții
  • ”Nu te poți scălda de două ori în același râu”
  • I se spune filosoful tânguitor ; fiind părea a fi nefericit și mereu între depresii.

PARMENIDE – (aprox.515 î.Hr. – necunoscut) – (filozof grec)

  • el spunea că dacă ceva există, nu se poate și ca simultan, același lucru să nu existe. Logica nu poate accepta așa ceva.
  • lucrurile există pur și simplu, și pentru că ele nu pot apărea din nimic, lumea materială a existat dintotdeauna.
  • Logica arată astfel că lucrurile sunt permanente, ele nu se schimbă – iar ceea ce noi numim schimbare, nu este decât o iluzie.
  • Pentru Parmenide, totul este o iluzie.

ZENON DIN ELEA – (495 î.Hr. – 425 î.Hr) – (filozof grec)

  • contemporan cu Parmenide (vezi mai sus)
  • adept se pare a lui Parmenide, Zenon a formulat zeci de paradoxuri.
  • un paradox cunoscut spune așa : pentru ca un obiect să parcurgă o anumită distanță, trebuie să parcurgă mai întâi jumătate din acea distanță, și înainte de jumătate, un sfert, și înainte de sfert o și mai mică porțiune și tot așa. Asta înseamnă că există un infinit de subdiviziuni ale distanței și practic deplasarea obiectului nu va fi niciodată terminată.

DEMOCRIT – (aprox.460 î.Hr. – 360 î.Hr.) – (filozof grec, ”descoperitorul” atomului)

  • a preluat ideea atomului de la profesorul său – Leucip
  • i-a combătut pe Zenon și Parmeide (vezi mai sus)
  • Democrit spunea ca materia nu se putea divide la nesfârșit. În schimb, toate lucrurile sunt alcătuite din solide eterne,  minuscule și indivizibile –  numite atomi “ care nu pot fi tăiați “.
  • susținea că orice schimbare din natură se datorează rearanjării atomilor.
  • atomii nu trebuie sa fie identici – unii puteau fi lipicioși, alții fluizi
  • important : el nu avea la bază observații fizice, materiale. A fost pur și simplu – teorie ; dar o teorie confirmata de Einstein in 1905 – adică 2.300 de ani mai târziu.

SOCRATE – (aprox.470 î.Hr. – aprox.399 î.Hr.) – (filozof grec)

  • nu a scris nimic ; dar este celebrul pentru provocarea oamenilor la discutii – dialogul socratic
  • Singurul lucru pe care-l știu, e că nu știu nimic”.
  • există un singur bine – cunoașterea ; și un singur rău – ignoranța
  • a fost bogat și fără constrângeri pentru a filosofa
  • l-au interesat în mod special virtuțile și viciile oamenilor ; binele și răul ; curajul și dreptatea
  • a deranjat (prin opiniile sale) pe mulți ”mari” ai vremii și a fost acuzat de coruperea tinerilor și necredință față de zei
  • a refuzat sa se supună judecăților celorlați și să fie ” în rând cu lumea” de atunci, spunând : ”O viață neanalizată nu merită trăită”.
  • a fost condamnat la moarte prin otrăvire, el însuși luând doza fatală de cucută

PLATON – (aprox.428/427 î.Hr. – aprox.340/347 î.Hr.) – (filozof grec, adeptul rațiunii – formele )

  • elev al lui Socrate și profesorul lui Aristotel
  • mesajul lui esențial : ”cu toții trăim în întuneric
  • folosea de asemenea dialogurile (vezi mai sus Socrate)
  • în ”Republica” și-a expus planurile pentru un sistem politic perfect
  • credea ca sufletul omului este format din trei părți : dorință, emoție și rațiune
  • spunea că deși știm că un cerc este format din puncte aflate la aceiași distanță față de centru – în realitate, noi nu putem face un cer perfect pentru că întotdeauna vom greși, vom fi impreciși undeva. Ca atare, perfecțiunea a numit-o ”forme”, posibil înțeleasă de noi doar prin rațiune, căci în practică nu o putem atinge. Ceea ce noi vedem este doar o umbră a adevărului și nu perfecțiunea. Simțurile ne înșeală.
  • Formele nu includeau doar obiecte și percepții, ci ele cuprind și binele, răul, frumusețea – posibil de înțeles doar prin rațiune
  • Platon credea că, cunoașterea este înnăscută, gata formată, dar inaccesibilă celor care nu au căutat-o

ARISTOTEL – (384 î.Hr. – 322 î.Hr.) – (filozof grec, părintele observației și al empirismului)

  • elev al lui Platon, dar care nu i-a împărtășit ”teoria formelor” ; poate și de aceasta, el Aristotel nu a fost numit drept succesor al mentorului sau
  • a fost printre primii biologi, catalogând și clasificând plantele și animalele sălbatice prin caracteristicile lor observabile
  • el dorea de asemenea să înțeleagă adevărurile universale – precum, ce anume ținea natura la un loc în ciuda mișcării sale constante
  • a afirmat că ne naștem fără să știm nimic, și învățăm din modul în care experimentăm lumea
  • este cel care a creat silogismul : Dacă A-urile sunt B-uri și C este un A, atunci C este și un B

DIOGENE – (412 î.Hr. – 323 î.Hr.) – (filozof grec, numit și ”Cinicul”)

  • deși era fiul unui înstărit bancher al vremii, Diogene a ales a trăi într-un butoi, îmbrăcat în zdrențe și mâncând ceapa aruncată la gunoi
  • avea (el însuși) umor, și promova umorul
  • spunea că o viață bună, înseamnă să fii liber și să nu-ți faci griji pentru rușinea socială
  • spunea că cel mai fericit om are cel mai mult, atunci când se mulțumește cu cel mai puțin

EPICUR – (341 î.Hr. – 270 î.Hr.) – (filozof grec)

  • filosofia lui era centrată mai mult pe etică. El se întreba cum ar trebui să trăiască oamenii.
  • credea că scopul vieții este să te simți bine, să nu ai griji. Însă pentru el, acest lucru nu însemna distracție și căutarea plăcerii (mâncare, sex) ; ci pentru el, asta însemna să-ți faci prieteni și să înveți lucruri de la ei.
  • considera că cea mai mare piedică în calea unei vieți plăcute este – frica, iar toate temerile noastre izvorăsc din același eveniment – moartea. De aceea, oamenii pentru a fi fericiți trebuie să depășească teama de moarte. Iar acest lucru este poate posibil, dacă oamenii ar crede că viata lor continuă și după moarte. Spunea însă că, orice s-ar întâmpla, după moarte un lucru e sigur : viața s-a terminat.

ZENON (din Kition) – (aprox.334 î.Hr. – aprox.262 î.Hr.) – (filozof antic de limbă greacă, originar din Kition – Fenicia, fondatorul stoicismului)

  • este cel care a pus bazele stoicismului (de la porticul cu coloane -grecescul.”stoa”, sub care Zenon stătea de vorbă cu discipolii săi)
  • ființele umane nu au influenta asupra propriilor vieți. Cea mai bună tactică, este să rămâi indiferent la toate.
  • consideră că natura se supune unui set inflexibil de legi, instaurate de zei.
  • pentru a fi stoic, trebuie sa fii indiferent la orice experiență, bună sau rea. Astfel, viața omului avea sa fie virtuoasă, însemnând că era în armonie cu legile firii
  • cu toate acestea, Zenon credea că omul poate să aleagă a se lăsa absorbit de lucruri pe care nu le poate controla, sau poate alege să fie stoic (adică – o persoană care îndură necazurile, fără să se plângă)
  • un stoic important este considerat împăratul roman Marcus Aurelius care a scris “Gânduri către sine însuși” (de ceva vreme, și în limba română )

PYRRHON – (360 î.Hr. – 270 î.Hr.) – (filozof grec)

  • este cel care a pus bazele a ceea ce este cunoscut drept – scepticismul (îndoială)
  • a fost unul dintre însoțitorii lui Alexandru cel Mare (în multele campanii ale acestuia). Astfel a ajuns și în Pakistan (mai bine zis in Valea Indului), unde a studiat cu gimnosofiștii (o sectă de filosofi dezbrăcați, care susțineau stilul de viață simplu)
  • după moartea lui Alexandru cel Mare, Pyrrhon s-a întors în satul său natal și a dus o viață simplă
  • el era un sceptic ( gr. ) care înseamna îndoială ; considerând (vezi Platon) că nu te poți baza deloc pe simțuri, și astfel, nu puteai înțelege niciodată nimic despre nimic. Ca atare, un stil de viață era la fel de bun ca oricare altul. Totul era să nu te intereseze care era cel bun.

SFÂNTUL AUGUSTIN (din Hipona – actual Algeria) – (354 – 430 d.Hr.) – (filozof și teolog al Bisericii creștin occidentale)

  • a fost în prima parte a maturității – maniheist.
  • Maniheismul – a fost o religie bazată pe învățăturile lui Mani (un profet persan, care propovăduia în secolul al III-lea după Hristos). Pe atunci, sec.III-IV, maniheismul, rivaliza cu creștinismul (care era o religie tânără). Maniheismul a dispărut ; însă el (maniheismul) susținea că Dumnezeu are un opus malefic egal, pe Satana. Spunea că Dumnezeu controlează sufletul, iar Satana lucrează prin trup – lumea fiind produsul luptei permanente dintre cei doi, pentru supremația veșnică
  • Augustin era curios în privința naturii păcatului și căutând el a făcut o afirmație importantă : răul este absența binelui ; perspectivă care a prins bine în filosofia occidentală de atunci
  • Augustin era de părere că răul există fiindcă Dumnezeu a creat oamenii să fie raționali și, prin definiție, suntem liberi să-l urmăm pe Dumnezeu și să fim buni sau nu.

BOETHIUS – (477 – 524 d.Hr.) – (a fost un aristocrat roman)

  • a fost un aristocrat roman, consilier al regelui got Theodoric cel Mare, care apoi l-a condamnat la moarte pentru trădare
  • în temniță, Boethius a scris lucrarea ”Consolarea filosofiei” – un dialog imaginar cu o persoană angelică numită chiar ”Filosofia”
  • Boethius a fost preocupat a a afla dacă el ca și om are într-adevăr puterea de a-și schimba cursul vieții ; și asta pentru că dacă Dumnezeu este atemporal și etern, înseamnă că El știe deja ce am făcut și ce vom face. Și atunci, unde este liberul arbitru al omului?
  • și tot Boethius își răspunde afirmând că – Dumnezeu fiind o entitate atemporală, el nu diferențiază între faptele care s-au petrecut deja și cela care încă nu au fost. Ca atare, Dumnezeu ne lasă pe noi a ne decide faptele, și în raport de ele ne va judeca.

AVICENNA (sau IB SINA – savant musulman) – (980 – 1037 d.Hr.)

  • nu era de acord cu Aristotel – care considera că sufletul este subordonat trupului ; ci mai degrabă era de acord cu Platon – cum că sufletul este alcătuit din trei părți : dorință, emoție și rațiune
  • Avicenna credea că sufletul se duce în paradis după moartea trupului ; o chestiune asumată și contrară perspectivei islamice, conform căreia după moarte și trupul merge în ceruri
  • deși îl interesa sufletul, Avicenna nu era mai puțin interesat de trup -de altfel, cărțile sale de medicină au fost folosite timp de 700 de ani

SFÂNTUL ANSELM – (teolog și filozof neoplatonic) – (1033 – 1109 d.Hr.)

  • este oarecum fondatorul ontologiei – acea ramură a filosofiei care se preocupă a descoperii și pricepe natura existenței
  • în 1078 a publicat o carte numită ”Proslogion” – centrată pe discuția lui cu un necredincios, azi – un ateu
  • Sfântul Anselm proclamă : Dumnezeu este atotputernic, cel mai puternic lucru pe care ți-l poți imagina. Este de ajuns să te gândești la El, ca El să existe. Și toate celelalte există pentru că Dumnezeu le-a creat.

AVERROES (sau IBN RUSHD – avocat islamist) – (1126 – 1198 d.Hr.)

  • Averroes (este varianta latinizată a numelui său arab), a fost un avocat pasionat și preocupat în a găsi o cale de a împăca scrierile și perspectivele filosofice ale lui Aristotel cu învățăturile Coranului.
  • Averroes – considera scrierile lui Aristotel drept o istorie literară a Universului, pe când Coranul – era considerat ca fiind dovada directa a naturii.
  • Puntea de legătură esențială între cele două perspective a rămas intelectul activ – ca fiind ”spațiul” în care adevărurile sunt nemuritoare , ele existând dincolo de mintea celor care le gândesc.

RUMI (pe numele său real – JALAL ad-din MUHAMMAD RUMI – savant persan) – (1207 – 1273 d.Hr.)

  • savant persan, cea mai influentă personalitate a sufismului (tradiția mistică din Islam)
  • Rumi spunea că toate lucrurile sunt într-o curgere constantă, ele căutând să se unească cu Dumnezeu. Neascultarea lui Adam, a fost momentul în care sufletul omenesc s-a rupt de Dumnezeu, și de atunci încercăm permanent să ne reunim.
  • Rumi spunea că după moarte spiritul nu este pierdut, ci el se întoarce într-o altă formă, mereu și mereu – precum o serie nesfârșită de naștere, moarte și renaștere.
  • Rumi propunea utilizare sentimentelor și nu a rațiunii, pentru a ne înțelege locul în marea schemă a lumii. Recomanda pentru aceasta utilizarea muzicii, a poeziei și a dansului. De altfel, Ordinul Mevlevi ai sufismului (creat de Rumi), este cel în cadrul căruia s-a născut dansul dervișilor rotitori.

TOMA d^AQUINO (1225 – 1274 d.Hr.) – (călugăr dominican, teolog, filozof)

  • a fost (și) un filosof ce a aparținut școlii scolastice
  • școala scolastică – desemna acea tendință din filosofie și teologie care, începând din perioada Evului Mediu, a încercat să explice și să facă înțelese fenomenele supranaturale ale revelației creștine cu ajutorul rațiunii umane și, mai ales, a filosofiei lui Aristotel.
  • Încercând să ”potrivească” textul biblic cu scrierile lui Aristotel, Toma d^Aquino a spus că Dumnezeu este atotputernic și că astfel este absolut posibil ca El să creeze un Univers etern. Dumnezeu făcuse acest lucru într-un anumit moment din trecut (după cum susținea Biblia), dar El făcuse acest lucru ca să aibă un trecut infinit și un viitor infinit. Universul existase dintotdeauna și nu fusese un timp în care să nu existe, așa cum afirmase Aristotel. Astfel, perspectiva biblică se credea că ”se potrivește” cu perspectiva asupra Universului a lui Aristotel.
  • Tot Toma d^Aquino a formulat mai apoi ”Quinque Viae”, adică cele Cinci Căi sau dovezi ale existenței lui Dumnezeu, pornind de la perspectiva că Dumnezeu este cel care a mișcat prima dată un lucru și de acolo ”se mișcă” toate potrivit voinței Sale.

RAMON LULL (1232 – 1316) – (filozof, teolog și mistic catalan)

  • Lull a fost un călugăr creștin care a încercat și care a sperat ca (și) musulmanii și evreii să devină creștini, și astfel ei să pună capăt disensiunilor dintre cele trei mari religii – iudaismul, islamismul și creștinismul.
  • Dedicată obiectivului de mai sus, Lull a scris în 1305 cartea ”Ars Magna” – ”Marea Artă”

DESIDERIUS ERASMUS (1466 – 1536) – (teolog și erudit olandez – umanist)

  • a fost un combatant contra tradițiilor restrictive ale școlii scolastice (vezi mai sus Toma d^Aquino)
  • a pledat pentru studierea literaturii și a istoriei (științe umaniste) – (și nu numai a conceptelor elaborate de Aristotel)
  • în 1509 a scris cartea ”Elogiul nebuniei” în care a atacat și a luat în derâdere corupția clericilor din Biserica Catolică
  • Erasmus a spus că dobândirea cunoștințelor nu duce la fericire, ci mai degrabă determină opusul acesteia.

NICCOLO MACHIAVELLI – (1469 – 1527) – (filozof, funcționar, diplomat italian, exponent de prestigiu al Renașterii Italiene)

  • cartea sa cu titlul ”Principele” este considerată drept primul tratat modern de politică (deși unii spun că nu e decât o satira fină la adresa celebrei familii de Medici.
  • i se atribuie sintagma ”Scopul scuză mijloacele”.
  • Machiavelli explică faptul că un conducător bun nu poate avea aceiași moralitate ca o persoană particulară. Dacă un conducător s-ar comporta moral, ar fi uzurpat în scurt timp de un nou conducător car nu ar face la fel
  • Izbânda unui machiavelic era să știe când este corect să se comporte imoral (să ucidă, să trădeze, să mintă, etc.), dar și când știe că un asemenea comportament poate mai degrabă să creeze probleme decât să le rezolve.

THOMAS MORUS – (1478 – 1535) – (avocat, scriitor, om de stat englez – umanist)

  • în vremea în care continentul nord-american era proaspăt descoperit și numit ”Lumea Nouă”, Morus a scris o carte cu titlul ”Utopia” – în rândurile căreia el își imaginează cum ar trebui să fie organizată și să ”arate” o societate umană perfectă, sau mă rog, cât mai aproape de perfecțiune.
  • În viziunea lui Morus, acea societate perfectă ar arăta cam așa : Oamenii erau trimiși din zonele suprapopulate ca să construiască orașe pe continent ; străinii aveau voie să se alăture acestor colonii ; proprietatea privată era interzisă ; mâncarea și alte bunuri erau păstrare în depozitele guvernului ; gospodăriile cereau de ceea ce aveau nevoie ; totul era raționalizat ; casele nu aveau voie să aibă încuietori ; odată la zece ani, familiile se mutau în case noi ; orice comitea o infracțiune, devenea sclav pe viață ; toți oamenii purtau aceleași haine ; nimeni nu avea bunuri mai multe sau de o mai bună calitate decât vecinii lor ; locuitorii aveau dreptul să-și aleagă o religie, însă toți locuitorii Utopiei trebuiau să spună o rugăciune, în care aceștia îi cereau Dumnezeului adevărat să le dea de știre când se înșelau.

FRANCIS BACON – (1561 – 1626) – (filozof, om de știință, autor englez)

  • este cel care a pus bazele apariției și așezării metodelor științifice la baza gândirii umane
  • el a propus un sistem de logică mai eficient (decât cel dominant încă la acea vreme – a lui Aristotel ; vezi mai sus – silogismele). Abordarea lui Bacon pornea de la reducerea problemei, pentru a fi descrisă în cei mai simpli termeni cu putință.
  • el a introdus – deducția logică, de tipul : 1.Toți oamenii mor ; 2. Bacon este om – deci Bacon va muri. Francis Bacon acceptă că pentru a ajunge la rezultate corecte, este important ca premisele să fie corecte ; iar premisele sunt corecte, dacă ele se bazează pe observația unui fenomen. De aici – imboldul pentru observația direct, spre experiment și metoda științifică.

THOMAS HOBBES – (1588 -1679) – (filozof englez)

  • în 1651 a scris cartea sa de referință cu titlul : ”Leviatanul
  • ”Leviatanul” era cuvântul atribuit de Hobbes, statului – acesta fiind văzut ca o structură formată din indivizi, dar care avea o putere reală asupra lor.
  • În opinia lui Hobbes, statul există pentru că în fapt există în societatea umană un fel de ”contract social” -prin care indivizii acceptă să renunțe la o parte din libertățile lor (în favoarea statului), și asta pentru a primi protecție din partea acestuia (a statului) în fața violenței și agresivității celorlalți.
  • Hobbes considera că dacă li se dă ocazia, oamenii sunt porniți să înșele, să mintă și chiar de a ucide.

RENE DESCARTES – (1596 – 1650) – (filozof și matematician francez)

  • este autorul celebrei expresii : ”Cuget, deci exist.”
  • este cel căruia omenirea îi datorează – reprezentările grafice. Liniile, punctele și dinamica acestora într-un grafic, se spune că i-au fost inspirate de mișcarea unei muște pe un perete.
  • într-un anumit sens, i se poate spune și ”părintele îndoielii” – căci el considera că dacă există cel mai mic indiciu că un lucru nu este adevărat, atunci îndoiala era suficientă pentru a nu-l mai crede.
  • a fost interesat de asemenea și de modul în care mintea și gândurile erau legate de lumea exterioară. De fapt, există chiar și o schiță a lui, care induce ideea că simțurile erau legate de minte prin epifiză.

BLAISE PASCAL – (1623 – 1662) – (matematician, fizician și filozof francez)

  • Blaise Pascal a fost un geniu. A inventat calculatorul mecanic (cu 200 de ani înaintea primului computer ; a dovedit că vidul poate exista ; a pus bazele și a dezvoltat matematica riscului, domeniul probabilităților.
  • A spus că : Dacă pariai împotriva existenței lui Dumnezeu, și descopereai că te-ai înșelat, rezultatul este condamnarea eternă în iad. Dacă pariai că Dumnezeu există, și descopereai că te-ai înșelat, rezultatul era o pierdere infinită – negarea plăcerilor vieții. Pascal a conchis spunând că trebuie să ne comportăm mereu ca și cum Dumnezeu există.

BARUCH SPINOZA – (1632 – 1677) – (filozof olandez – evreu de origine)

  • Spinoza considera că mintea omului este incapabilă să înțeleagă adevărata realitate, care era infinită în perfecțiunea sa.
  • Dumnezeu este infinit, și ca atare nu există locuri în Univers în care El să lipsească. Dumnezeu este în toate, și El controlează totul.
  • Oamenii (ca parte din Dumnezeu) au vieți predestinate, iar moralitatea și liberul arbitru sunt o iluzie.
  • Spinoza susținea că nevoia omului de emoție, de bine și de rău – se explică prin inadaptabilitatea acestuia de a vedea lumea în ansamblu.

JOHN LOCKE – (1632 – 1704) – (filozof și om politic englez)

  • Locke credea că noi oamenii ne naștem ”tabula rasa”, adică ”tablă ștearsă” – iar mintea și cunoștințele sunt produsul experiențelor noastre.
  • a fost unul dintre primii empiriști – adică așeza testarea, experimentul și experiența la baza cunoașterii umane.
  • De asemenea, Locke credea că mintea noastră este doar produsul educației, admițând însă că ne naștem cu anumite abilități date.
  • a fost mult preocupat de ceea ce s-ar întâmpla dacă doi oameni s-ar trezi într-o zi cu amintirile celuilalt.

GEORGE BERKELEY – (1685 – 1753) – (episcop irlandez, filozof)

  • Berkeley a afirmat că singurele lucruri care existau erau ideile și mințile care le nășteau ; totul există doar în mintea noastră
  • Dacă totul înseamnă ”a fi perceput” – înseamnă că lumea nu ne face să o înțelegem într-un mod anume. În schimb, proiectăm asupra lumii propria noastră experiență.
  • Cele de noi observate, țin de acțiunile noastre și nu de cele ale naturii din jurul nostru.

GOTTFRIED LEIBNIZ – (1646 – 1716) – (filozof și matematician german)

  • Leibniz era un raționalist – și credea că omul își poate imagina (prin intermediul minții) cunoștințe care nu depind de propria lor experiență. Cu toate acestea, el a recunoscut că experiența este o importantă sursă a cunoașterii.
  • Considera că doar Dumnezeu este în măsură a cunoaște și a înțelege pe de-aîntregul, întreaga natură.
  • Leibniz a împărțit cunoștințele dobândite prin rațiune în : adevăruri necesare (rezolvarea unui calcul matematic) și adevăruri contingente (adică fapte care pot fi corecte la un moment dat, dar nu tot timpul.
  • El considera că oamenii înțeleg Universul ca pe o serie de adevăruri contingente, însă Dumnezeu le cunoaște pe toate ca pe adevăruri necesare.
  • Leibniz a fost într-o aprigă dispută cu Isaac Newton cât privește cine a descoperit primul – calculul diferențial.

VOLTAIRE ( nume adevărat FRANCOIS MARIE AROUET) – (1694 – 1778) – (scriitor și filozof francez)

  • Voltaire a fost unul dintre primii reprezentanți ai Iluminismului.
  • Iluminismul – a fost o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminii” prin cunoaștere în mase. Iluminismul și-a propus printre altele, înlăturarea dogmelor religioase și promovarea în societate a elanului cercetării științifice.
  • Totuși Voltaire, în fața avalanșei de îndoieli aduse de savanții și filosofii vremii s-a poziționat ca fiind un sceptic – în privința distrugerii în ritm accelerat a paradigmelor.

DAVID HUME – (1711 – 1776) – (istoric, filozof și economist scoțian)

  • a fost cea mai importantă personalitate a empirismului englez (vezi mai sus John Locke), considerând că tot ce putem ști se învață din și prin experiență.
  • considera că nu există cunoștințe înnăscute
  • Hume a împărțit gândurile în două categorii : ”impresii” – adică o percepție directă a lumii prin simțuri sau o reacție emoțională față de lume și ”idee” – adică mai multe impresii, ca reflecții ale experiențelor trecute pe care le combinăm într-un concept sau într-o născocire nouă.
  • Hume a împărțit adevărurile în două : adevăruri demonstrative – care adevărate sunt adevărate ”a priori” (adică nu trebuie să le verifici veridicitatea – ex.3+1=4) și ”adevăruri probabile” – care trebuie verificate ”a posteriori” prin dovezi, și care pot să nu fie mereu adevărate ex. – 400 de mere sunt destule pentru a umple un butoi).

JEAN-JACQUES ROUSSEAU – (1712 – 1778) – (filozof francez de origine genoveză)

  • Rousseau credea că ”oamenii naturali”, adică cei creați dinaintea societății civilizate erau complet liberi și inocenți și, prin urmare, plini de compasiune înnăscută pentru ceilalți.
  • Rousseau considera că societatea umană este un rău necesar și inevitabil, care provine din abilitatea omenirii de a raționa și a-și impune voința asupra naturii.
  • Tot el considera că societatea forțează individul să piardă din vedere atributele lui firești, și îl determină să devină egoist. În final legile îi îngrădesc libertatea și îl face (pe individ) nefericit.
  • Rousseau a scris o carte de referință pentru lumea occidentală și nu numai, cu titlul : ”Contractul social”. În cadrul ei, Rousseau a formulat celebra expresie ”libertate, egalitate, fraternitate” – și asta mânat de dorința ca oamenii să revină la starea lor naturală, aproape de natură, cu puține legi și reguli, cu puțină educație, și asta pentru că (în opinia sa) învățăturile despre lume duceau doar la corupție. De altfel, fraza de deschidere din monumentala lucrare era : ”Omul se naște liber, dar este peste tot în lanțuri.”
  • Scrierile lui Rousseau au fost interzise în Franța ; el a petrecut mulți ani în exil, pentru a evita mânia monarhiei franceze ; însă la 11 ani de la moartea sa, inspirată de ideile sale, izbucnea Revoluția franceză.

ADAM SMITH – (1723 – 1790) – (economist, om politic și filosof scoțian)

  • ”Omul este un animal care face comerț ; niciun alt animal nu face asta – niciun câine nu schimbă oasele cu altul.” Smith admite că oamenii sunt capabili și de altruism și compasiune, însă de regulă nu trebuie să te bazezi pe un asemenea comportament. Mai înțelept este să te aștepți ca o persoană să se comporte în mod egoist, ceea ce este până la urmă în beneficiul tuturor.
  • Smith susținea că că banii și comerțul sunt în beneficul societății, astfel fiecare persoană poate obține de ceea ce are nevoie și ea la rându-i își poate găsi domeniul în care este pricepută a genera altora bunuri și servicii (nefiind nevoită a-și produce singură tot ceea ce are nevoie).
  • Adam Smith – a descris legea cererii și ofertei precum ”o mână invizibilă” care controlează prețurile în piață.
  • Tot Smith, a fost impresionat de organizarea producției de masă, însă a susținut că trebuia reglementat contextul în care un om devine o simplă ființă repetitivă în aceste procese ; practic el a observat și incriminat dezumanizarea astfel creată.

IMMANUEL KANT – (1724 – 1804) – (filozof german, fondator al idealismului critic)

  • În 1781, Immanuel Kant a publicat cunoscuta carte ”Critica rațiunii pure” – o carte care prin perspectivele de ea formulate a revoluționat pur și simplu percepția omului despre lume. Practic, într-o formulă total opusă predecesorilor săi (Descartes, Hume) care susțineau că nu există nimic în afara minții omenești – Kant afirmă că dimpotrivă, există ceva foarte concret și real în afara minții oamenilor.
  • În concret, Kant a spus : Știm că timpul trece doar fiindcă lucrurile se schimbă în jurul nostru. Știm că mintea există doar acum – în clipa de față, nu îi putem fixa un început și un sfârșit ; și ca atare, schimbările din spațiul și materia din jurul nostru ne plasează real pentru validarea celor culese și interpretate de mintea noastră.
  • Idealismul critic – reprezintă o mișcare care vede în criticism drept principalul atribut al filozofiei ; acesta consideră criticismul drept o analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
  • Immanuel Kant a fost prolific și cât privește moralitatea. Astfel, el a afirmat că ar trebui să judecăm moralitatea cuiva nu după acțiunile sale, ci conform motivelor pe baza cărora le întreprinde.

EDMUND BURKE – (1729 – 1797) – (filozof, orator, om politic irlandez)

  • Burke susținea că schimbările reușite într-o societate umană nu se pot face decât treptat, și nu brutal, dintr-o dată.
  • După Burke – societatea umană nu era doar o înțelegere între un grup de oameni care avea un interes comun aici și acum, ci mai degrabă ea era o structură care își are rădăcinile în tradițiile transmise între generații.
  • Burke subscria la ideea de păcat originar, considera că greșelile strămoșilor pătau sufletul generațiilor următoare, iar tradițiile și obiceiurile erau cele care îndrumau oamenii spre o viață morală.

JEREMY BENTHAM – (1748 – 1832) – (jurist și filozof englez)

  • Cum poți să duci o viață fericită? Răspunsul lui Bentham a fost : minimalizați durerea și maximizați plăcerea.
  • Bentham a propus un sistem de guvernare care să facă pe toată lumea fericită, sau cel puțin, pe cât mai mulți posibil.
  • Perspectiva sa avea să devină baza marilor reforme sociale din secolul XIX-lea.

MARY WOLLSTONECRAFT – (1759 – 1797) – (scriitoare britanică)

  • este considerată fondatoarea mișcării feministe din întreaga lume
  • a scris cartea ”O revendicare a drepturilor femeii” – care a devenit piatra de temelie a mișcării feministe din secolul XX.
  • Wollstonecraft spunea că la naștere mintea femeii este la fel cu cea a bărbatului, iar diferențele dintre ei sunt produsele nivelurilor diferite de educație.
  • Mary dorea ca femeile să fie egale cu bărbații, dorea ca soțul și soția să fie într-o relație de tovarăși, și nu de stăpân și servitoare.

GEORG HEGEL – (1770 – 1831) – (filozof german)

  • Hegel publică în 1807 cartea cu titlul ”Fenomenologia spiritului” – în care afirmă că fiecare fenomen, tot ceea ce percepem în lumea fizică, este o manifestare a ”Geist-ului” – adică este o manifestare a ”spiritului”.
  • Progresul omenirii nu era altceva decât o combinare dinamică a diferitelor ”fragmente ale Spiritului”.
  • La sfârșitul poveștii, Spiritul avea să devină din nou întreg. Până atunci însă, noi oamenii ne naștem în acest proces continuu, în care fiecare generație moștenește un nou ”Spirit al vremii” de la cel anterior.
  • ”Spiritul” lui Hegel se reintegrează printr-un proces numit dialectică – care produce o nouă idee sau sinteză din altele mai vechi și contradictorii – teza și antiteza.

PIERRE-SIMON LAPLACE – (1749 – 1827) – (matematician, astronom și fizician francez)

  • Ceea ce știm nu este mult. Ceea ce nu știm este enorm”.
  • Deși nu era adeptul supranaturalului, Laplace a formulat un concept ce includea o putere supranaturală (conceptul lui Laplace), care sună așa : ”Putem considera starea actuală a Universului ca efect al trecutului și cauză a viitorului său. O inteligență care, la un moment dat, cunoaște toate forțele care pun natura în mișcare și toate pozițiile tuturor lucrurilor din care este compusă natura ;…pentru o asemenea inteligență, nimic nu ar fi nesigur, iar viitorul, ca și trecutul, ar fi prezent în fața ochilor săi.
  • Acea inteligență atotcunoscătoare este numită de Laplace ca fiind un ”demon” – deși nu există nici o sugestie că ea ar fi malefică ; ci pur și simplu este o ființă din afara realității noastre actuale.

ARTHUR SCHOPENHAUER – (1788 – 1860) – (filozof german)

  • Cunoștințele unui om sunt limitate de simțurile sale.
  • Realitatea are două aspecte : Voința și Reprezentarea.
  • Voința – ne gândim să batem din palme ; este voința în acțiune.
  • Reprezentarea – percepem mișcarea mâinilor împreunate care fac zgomot.
  • Spațiul și timpul sunt produse ale Reprezentării – iar Voința este atemporală, asta însemnând că aceiași Voință se află în mine, în tine, în întregul Univers.
  • În opinia lui Schopenhauer – Voința universală nu este binevoitoare, nu are direcție, lăsând oamenii să-și descopere propria fericire, și de puține ori să eșueze.

SOREN KIERKEGAARD – (1813 – 1855) – (filozof, scriitor și teolog danez)

  • Să fi om înseamnă doar alegeri. Trăim sau murim după felul în care decidem să ne comportăm, într-un sens foarte real, când ne confruntăm cu pericolele fizice și obstacolele ce ne ies în cale.
  • Kierkegaard credea că fiecare alegere pe care o facem este doar a noastră eliberată de influența educației sau a tradițiilor sociale – dacă alegem să fie așa.
  • Moralitatea în contextul mai sus descris este întru-totul subiectivă – chiar dacă diferența dintre bine și rău este la latitudinea noastră.

CHARLES DARWIN – (1809 – 1882) – (celebru naturalist britanic, geolog, biolog)

  • În 1859, Darwin publică celebra sa carte ”Originea speciilor” ; asta după lunga sa aventură (5 ani) pe nava HMS Beagle – o navă de război britanică însărcinată cu supravegherea Americii de Sud și a Pacificului.
  • A formulat teoria sa despre selecția naturală, care afirma (printre altele) următoarele : animalele (sau orice altă formă de viață) concurează pentru propria supraviețuire – pentru a rămâne în viață suficient cât să se reproducă. În al doilea rând, membrii unei populații nu sunt identici ; unii sunt mai bine echipați pentru supraviețuire decât alții.
  • Cei mai dotați pentru supraviețuire vor procrea, dând naștere unor exemplare și mai dotate.
  • Toate cele de mai sus se întâmplă, fără a fi nevoie de o inteligență călăuzitoare.

JOHN STUART MILL – (1806 – 1873) – (filozof britanic)

  • în 1850, Mill publică opera sa fundamentală cu titlul : ”Despre libertate
  • Mill pledează pentru educația celor tineri și pentru asigurarea condițiilor locative potrivite pentru ca aceștia să-și atingă adevăratul potențial.
  • Odată ajuns la maturitate (credea Mill), totul depinde doar de tine. Aveai voie să îți cauți plăcerea în orice mod doreai, iar statul intervenea numai dacă le făceai rău altora.
  • Mill spunea că a fi forțat să trăiești conform voinței majorității, indiferent cât de mare a aceasta, echivalează cu a trăi sub tirania impusă de un singur despot atotputernic.
  • Mill credea că pe măsură ce educația se răspândea, societatea avea să se înnobileze pentru a căuta plăceri superioare.

KARL MARX – (1818 – 1883) – (filozof, economist, sociolog german)

  • în 1848, Marx a publicat împreună cu Friedrich Engels (sub protecția Ligii Comuniste – grup politic cu sediul la Londra, format în mare parte din nemți exilați) pamfletul care își propunea a schimba lumea, cu titlul : ”Manifestul comunist
  • în 1867, a fost publicat primul volum din lucrarea ”Capitalul” avându-l ca autor pe Karl Marx, o lucrarea dedicată eradicării capitalismului
  • Karl Marx observase câteva nesănătoase (în opinia sa) evoluții ale societății capitaliste de la acea vreme, precum : în timp, oamenii (muncitorii în special) aveau să devină doar niște componente animate în mecanismele fabricilor, fiind prețuiți doar pentru munca pe care o puteau face – munca fiind singurul lucru rămas la dispoziția acestora pentru a supraviețui ; vor crește inegalitățile între proprietarii fabricilor și clasa proletară.
  • Marx considera că reformele sociale profunde se fac prin – revoluție ; iar muncitorii trebuie să preia controlul mijloacelor de producție și al capitalului – creând astfel o societate echilibrată.

FRIEDRICH NIETZSCHE – (1844 – 1900) – (filozof german)

  • considerat de foarte mulți ca fiind cel mai mare filozof al secolului al XIX-lea, Nietzsche a avut poziții îndrăznețe, vestind oarecum epocile extremelor ce aveau să vină (nazismul (?), consumerismul, libertinajul, etc.)
  • Nietzsche spunea că a-l venera pe Dumnezeu era o blasfemie împotriva vieții. Pentru el, totul era aici și acum.
  • Nietzsche credea că moralitatea (diferența dintre bine și rău) – este o alegere subiectivă făcută de fiecare dintre noi. Ideea că Dumnezeu ne dă moralitate este o tradiție creată de oameni.
  • Nietzche afirma că moralitatea se află în miturile din Antichitate, în care eroii triumfau prin putere și noblețe ; o perspectivă pe care muritorii dezvoltau o așa-numită ”moralitate a sclavilor” – în care puterea și influența erau rele, iar ajutorarea celor nevoiați și slabi era bună. Astfel, el a considerat că oamenii care ”își reconsiderau valorile” și trăiau conform moralității de stăpân aveau să aducă omenirea pe noi culmi.

WILLIAM JAMES – (1842 – 1910) – (filozof și psiholog american)

  • Este considerat părintele filozofiei pragmatice – de rezultat. De fapt, James ca filozof pragmatist spunea că adevăratul răspuns în fața situațiilor vieții era acela care te ajuta să-ți înțelegi poziția.
  • James spunea că o abordare pragmatică este compatibilă cu datele obiective. Spre exemplu, este adevărat să spui că piatra e dură, este folositor de știut, mai ales pentru aceia dintre noi care trăiesc în case de sticlă.
  • James spunea că : ”Orice mod de clasificare a unui lucru este doar un mod de a-l gestiona cu un scop anume.”

GEORGE SANTAYANA – (1863 – 1952) – (filozof și scriitor de origine spaniolă)

  • Cei care nu-și cunosc trecutul sunt condamnați să-l repete.” – este citatul des întâlnit avându-l ca autor pe Santayana ; și deși la prima vedere se poate crede că acesta pare a fi un avertisment pentru generațiile viitoare, în profunzimea gândită de autor, el are legătură de fapt cu dezvoltarea cunoașterii.
  • De fapt, Santayana era un naturalist, care credea că natura umană și cunoașterea erau acumulate de-a lungul anilor. Acestea nu erau modificate de evenimente importante, ci se schimbau treptat pe măsură ce fiecare generație contempla istoria înaintașilor și făcea schimbările necesare pentru a se adapta la condițiile actuale.

SIGMUND FREUD – (1856 – 1939) – (medic neuropsihiatru austriac de origine evreu)

  • Freud a fost fondatorul școlii de psihanaliză
  • Psihanaliza (conform lui Freud) avea la bază următoarele ipoteze: – Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual ; Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente ; Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome ; Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor ; Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
  • Freud credea că boala mintală se datora gândurilor reprimate în subconștient ; de altfel, el dezvoltând ”terapia prin vorbire” – care încuraja pacienții să spună primul lucru care le venea în minte, ca răspuns la stimuli verbali și vizuali.
  • Tot Freud a teoretizat că elementele reprimate ale sinelui erau produsul celor mai timpurii dorințe și a relației cu părinții.

CARL JUNG – (1875 – 1961) – (psiholog și psihiatru elvețian)

  • Jung a fost un discipol al lui Freud, cu care a avut o strânsă legătură, dar față de a cărui concepții s-a îndepărtat treptat, prin lărgirea și nuanțarea perspectivei freudiene.
  • Jung este fondatorul psihologiei analitice
  • Psihologia analitică (în concepția lui Jung) – privește fiecare om drept o combinație nouă și unică de elemente psihice, iar cercetarea trebuie să o ia de la capăt cu fiecare caz în parte, căci fiecare „caz” este individual și nu poate fi dedus din cine știe ce formule generale și preconcepute.
  • Jung spunea că : „Fiecare individ este un nou experiment al vieții în continuă schimbare și o încercare de a găsi o nouă soluție și o nouă adaptare.” El spunea că omul trebuie să fie adaptat în două direcții, o dată la viața exterioară – profesie, familie, societate – apoi la cerințele vitale ale propriei sale naturi. Neglijarea uneia sau alteia dintre aceste necesități poate duce la boală.

KARL POPPER – (1902 – 1994) – (filozof englez, de origine evreu)

  • ”Doar pentru că ceva nu s-a întâmplat niciodată, sau nu s-a observat că s-ar fi întâmplat – nu înseamnă că este neadevărat. Aceasta este eroarea din raționamentul inductiv”.
  • Popper a spus că o ipoteză poate fi validată numai dacă este demonstrată printr-un raționament deductiv. Exemplu : mamiferele au păr ; dacă bunicul este mamifer – poți deduce că este păros. Popper și-a dat seama că nu putem scăpa niciodată de inducție. Nu putem spune niciodată că ipoteza ”Toți bunicii sunt păroși” este corectă științific. Un om de știință poate doar să admită că ipoteza încă nu a fost infirmată (sau falsificată) – și poate că într-o zi va fi. Până atunci, știința poate lua ipoteza drept validă în studiul continuu al bunicilor.

HERBERT MARCUSE – (1898 – 1979) – (filosof și sociolog german)

  • în 1941, Marcuse a publicat cartea cu titlul ”Rațiune și evoluție”, în cuprinsul căreia el contesta opiniile filozofice conform cărora – progresul uman este bazat pe rațiune, și deci societățile moderne sunt societăți raționale.
  • De fapt, Marcuse a sugerat că sub poleiala raționalului pe care oamenii par a-l aplica în societate, se află de fapt – sentimentele și fantezia ; oamenii fiind în esență ființe iraționale.
  • Marcuse critica unele specificități ale societății capitaliste, care spunea el oferea ”o armonie îngrozitoare a libertății și persecuției, a productivității și distrugerii, a creșterii și regresului.” ; oamenii găsindu-și ”sufletul” prin consumul de bunuri.

ALBERT CAMUS – (1913 – 1960) – (romancier, dramaturg și filozof francez)

  • Camus și-a prezentat o mare parte a concepțiilor sale filozofice, sub formă de piese de teatru și romane, precum : ”Străinul” sau ”Mitul lui Sisif”.
  • Pe de altă parte, cât privește esența filozofiei sale, el însuși o descrie ca fiind drept – ”paradoxul absurdului”.
  • Camus spunea că, chiar și atunci când un om consideră că viața lui (sfârșită prin inevitabila moarte), este până la urmă inutilă, el (omul) încă susține că aceasta (viața) are valoare, cel puțin pentru el.
  • Camus spunea că trebuie să acceptăm lipsa de sens a vieții, și este nepotrivit a căuta să evadeze din absurditatea inerentă a acesteia prin sisteme inteligente bazate pe logică.

JEAN PAUL SARTRE – (1905 – 1980) – (filozof francez)

  • Sartre s-a preocupat a căuta esența a ceea ce este – omul.
  • Sartre credea că abilitatea omului de a alege, este o chestiune centrală și esențială pentru condiția sa ; nu toți alegem automat aceleași lucruri.
  • Sartre s-a declarat ateu, considerând că nu suntem creați pentru un anumit scop, ci suntem liberi a alege pentru noi înșine. Tot el accepta faptul că, alegerile noastre au un impact asupra societății în general.

SIMONE DE BEAUVOIR – (1908 – 1986) – (eseistă, scriitoare franceză)

  • în 1949, Simone a publicat cartea cu titlul : ”Al doilea sex” – care avea ca temă principală constatarea și comentarea faptului că societatea per ansamblu (cel puțin la acea vreme – și inclusiv filozofia), este impregnantă de masculinitate.
  • De Beauvoir a susținut că sinele feminin este echivalent cu sinele masculin, dar este diferit. În timp ce sinele masculin este ”eu”, cel feminin este ”celălalt”.
  • De Beauvoir a căutat să înțeleagă realitatea pornind de la experiențele percepute de minte sau ”de sine”. Ea spunea că fiecare înțelege lumea în felul său propriu, dar lumea percepută de un bărbat este fundamental diferită de lumea percepută de o femeie.
  • Simone credea că este la latitudinea fiecărei femei să decidă cum vrea să-ți trăiască viața, să-ți creeze propriul său rol. Ea spunea : ”Nu te naști, ci devii femeie.”

GILBERT RYLE – (1900 – 1976) – (filozof britanic)

  • Ai grijă ce spui. Oamenii ar putea rămâne cu o impresie greșită despre tine.”
  • Gilbert credea că ne înțelegem unii pe alții prin observarea acțiunilor noastre și nu prin ”observarea” activității noastre mentale. În realitate, ceea ce numim ”minte” este compusă din activitățile corpului. Este greu să crezi că gândirea în sine, sau dorințele, sunt activități în formă nematerială. Sunt procese care au loc în creierul material. Astfel, nu poți să spui că mintea și trupul sunt două lucruri diferite.
  • Ryle considera că se face o dihotomie inutilă între trup și minte – și asta doar pentru interesul de a descrie conștiința.

BERTRAND RUSSELL – (1872 – 1970) – (filozof, matematician, istoric britanic)

  • Russell spunea că există două două tipuri de muncitori – lucrătorul și supervizorul (iar unii supervizori supervizau și ei alți supervizori).
  • El considera că cei care alcătuiesc clasa muncitoare sunt prost plătiți ; clasa mijlocie supervizoare este plătită mai bine, pentru sarcini mai puțin fizice. Există și a treia clasă ”superioară”, care nu muncește deloc, însă depinde de lucrătorii din celelalte două grupuri pentru ca aceștia să-i finanțeze viața luxoasă.
  • Propunerea lui Russell a fost să se reevalueze valoarea muncii. Concluzia lui era că o ieșire din sărăcie prin ”munca cinstită” servește doar la promovarea asupririi. În schimb trebuie să ne reechilibrăm viața, să reducem munca la minimum.

MARTIN HEIDEGGER – (1889 – 1976) – (filozof german)

  • Omul trebuie să fie conștient că moartea se apropie de el. Orice încercare de a înțelege ce înseamnă să fii om se va sfârși prin moarte – iar a înțelege acest lucru, înseamnă a înțelege ce înseamnă să fii om.
  • Toți ne naștem în mijlocul istoriei aflate deja în desfășurare și care ne dirijează cursul vieții. Încercăm să ne înțelegem viața prin educație și ocupații, apoi încercăm să ne ducem viața în direcția unei stări viitoare sau a unui scop anume, ceea ce dă sens (credem noi – zic eu) vieții noastre. Cu toate acestea, în cele din urmă devenim conștienți că existența noastră se va sfârși la un moment dat, indiferent de țelurile pe care ni le fixăm.
  • O viață autentică trebuie să accepte limitele existenței noastre.

ISAIAH BERLIN – (1909 – 1997) – (filozof politic englez)

  • Ce înseamnă să fi liber? Libertatea duce întotdeauna la o viață mai bună?
  • Berlin credea că sunt două tipuri de libertate : Libertatea negativă – adică aceea care înseamnă să fi liber față de un obiect extern (cum ar fi pereții unei închisori sau atenția nedorită din partea unei persoane). Pe de altă parte, există și libertatea pozitivă – care este (după Isaiah), libertatea de a face ceva, libertatea de a ne alege cum să ne trăim viața, capacitatea de a determina cine și ce suntem.
  • Libertatea este ceva complicat, și în cele din urmă, toate alegerile rezultă în conflicte și nu există reguli absolute legate de cel mai bun mod de a trăi.

JURGEN HABERMAS – (1929 – ) – (filozof și sociolog german)

  • Ce anume definește o societate modernă? Abilitatea noastră de a vindeca boli, de a produce tehnologii tot mai utile, de a comunica sporit și tot mai intens prin tehnologie unii cu alții?
  • Răspunsul lui Habermas este : O societate modernă este aceea care se poate auto-examina și auto-critica. Acest lucru este vizibil în modul în care oamenii obișnuiți pot contesta clasa conducătoare, dacă nu direct, atunci măcar între ei, în așa numitul ”al treilea spațiu” sau sfera publică.
  • Într-un asemenea de dorit context al societății moderne, mijloacele tradiționale de comunicare în masă încă își îndeplinesc acest rol, sau au devenit ramuri ale industriei de divertisment?

NOAM CHOMSKY – (1928 – ) – (lingvist, filozof și activist politic american)

  • În toiul schimbărilor culturale tumultoase de la sfârșitul anilor 1960, Noam Chomsky nu era singurul care observa că ceea ce spuneau guvernele că reprezentau în lume și ceea ce făceau în străinătate nu se potrivea.
  • Chomsky spunea (în cartea sa publicată în 1969 – ”Puterea americană și noii mandarini” – că cetățenii unui stat tind să presupună că cei care îi conduc sunt mai etici decât cei care fac parte din guverne străine, mai ales din acele state care reprezintă un rival sau o amenințare. Chomsky spunea că totul este o iluzie, ideea fiind că elitele conducătoare sunt capabile să se comporte în străinătate în mod lipsit de etică în numele nostru.
  • Cetățenii ar trebui să monitorizeze permanent ce face guvernul lor examinând faptele, nu ascultându-le anunțurile.

Iar acum dragii mei, dacă ați ajuns a citi aceste rânduri, se cuvine a vă reaminti – că încă nu știți filosofie (dacă ea se ”poate ști vreodată”…?!).

Aveți însă toată libertatea (oare?), să începeți sau să continuați a vă întreba…

Recomandare : Nu uitați a vă uita…în Sus…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *