Flow state.Starea flow (de flux)

By | 15/01/2019

În engleză i se spune : flow state.

În română, nu avem un cuvânt, sau o expresie care să fie încetățenită, care să aibă un conținut, un înțeles bine definit, ordonat, construit, pentru definirea conceptului în sine. Forțat oarecum, i-am putea spune – starea de flux (dar nu e ceva precis, sigur, lămuritor).

De fapt, este greu, dacă nu imposibil, (în oricare limbă ai încerca să te exprimi) să definești, ceva ce greu poate fi cuprins. Și asta, pentru că – este o stare. O stare, care se poate observa, o stare care se poate repeta (deși multe necunoscute sunt și aici), o stare care are (se pare) propriile legități, o stare care este de invidiat pentru mulți, și poate (cine știe) rară sau niciodată accesibilă unora dintre oameni.

Se pare că ea (starea) se poate manifesta în diverse ipostaze ale vieții (!!!), însă aproape în toate acestea, apariția ei presupune o acțiune conștientă, în desfășurare, din partea subiectului uman generator, ”atins”, ”creator” sau ”transmițător” al unei asemenea stări.

În orice caz, parte a efectelor acestei stări individuale (?!) se pot observa și de către cei ”din afara” subiectului direct implicat, și nu de puține ori, acestea (efectele vizibile) sunt instinctiv asociate cu – genialitatea, talentul nemăsurat, trăirea intensă, profundă, adânc purtătoare de mesaj și nu de puține ori (oarecum tainică), dedicată doar ”celor aleși”.

Tehnicist oarecum, ( din atât cât s-a studiat și înțeles (?!) până în prezent) îi sunt specifice următoarele :

  1. completă implicare și concentrare (cu întreaga ființă, cum s-ar zice) în ceea ce subiectul face atunci, în acel moment;
  2. o evidentă îmbinare între o acțiune propriu-zisă (în curs, în desfășurare) și conștientizarea (?!) profundă a subiectului implicat cât privește specificul (și rostul – zic eu, vezi punctul 5 de mai jos) acțiunii desfășurate;
  3. o aparentă pierdere (?!) a conștiinței de sine reflexive ( practic, o imersare deplină, aproape totală – până la ”dizolvarea” totală a sinelui, în slujirea și spre ”execuția”, și ”împlinirea” acțiunii;
  4. o distorsionare a experienței temporale a subiectului (cât și posibil, zic eu, a audienței acestuia, printr-o oarecare ”contaminare” de genul ”suspensiei temporale”) ; ”nu știi cum a trecut timpul”;
  5. activitatea ca atare, desfășurată de subiectul uman direct implicat, este de natură autotelică – adică, activitatea prin sine (și prin starea care o generează) este recompensa și motivația esențială a acțiunii, care altcumva se prea poate a părea ”că nu are întotdeauna vreun rost”. În fapt, însăși desfășurarea activității, oferă o recompensă directă și imediată (?!) subiectului executant, ca să-i spunem așa.

Cât privește istoria sa (a stării în sine), se pare că nu este ceva nou ; ba mai mult, pare-se a exista de când există omul. E descrisă și ”căutată” (starea) de mulți, în diverse concepte, filozofii și practici orientale (și nu numai) ; astăzi, ea fiind plasată (de unii) pe tărâmul psihologiei pozitive, având și un ”părinte” oarecum modern – pe Mihaly Csikszentmihaly, – psiholog american de origine maghiară (pentru detalii, vă invit a accesa de pe internet, bogatele surse suplimentare de informații).

Iar acum, mai jos, vă invit a viziona câteva materiale video ce surprind (și doar parțial, și doar în domeniul muzicii – nu uitați că stare se poate întâlni, în multe alte aspecte și domenii ale vieții umane) concretețea a ceea ce mai sus am încercat a vă descrie.

Vă îndemn să observați atent momentele prezentate, vă îndemn să urmăriți mimica feței, gesturile, privirea, ”intrarea” și ”ieșirea” din stare, și vă îndemn a vă observa (în același timp) pe voi înșivă…

În cele din urmă, vorbim despre noi…oameniSau nu doar…?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *