Religia pentru atei

     Dragi prieteni, titlul și cea mai mare parte a conținutului acestei postări sunt determinate de lectura cărții publicate de Editura Vellant în anul 2013 și având titlul ” Religia pentru atei ” – autor Alain de Botton. De altfel, recomand tuturor celor interesați sau incitați de temă, de subiect, de perspectivă –  să achiziționeze cartea din al cărui conținut am extras, prezentat și formulat fișele de lectură mai jos prezentate.

     Înainte însă, de prezentarea spre știință a fișelor mele de lectură, îngăduiți-mi a vă face cunoscute câteva informații cu privire la persoana și activitatea autorului – Alain de Botton.

    Așadar :

• Alain de Botton – s-a născut în anul 1969 în Zurich – Elveția, iar din 1977 s-a mutat împreună cu familia în Marea Britanie. În prezent locuiește în Londra.
• Este evreu ( provine dintr-o familie foarte bogată ) – cu un tată bancher, o bunică numită Mata Hari a Israelului, un strămoș talmudist și o soră colecționar de artă.
• Este căsătorit și are 2 copii.
• Este încadrat în spațiul cultural actual ca fiind un ” romancier și eseist britanic de origine elvețiană ” dar și una dintre cele mai excentrice figuri ale filosofiei aplicate de azi.
• A studiat la King s College London, Harrow School, Cambridge University, University of London.
• A publicat peste 15 cărți, nu puține dintre ele bucurându-se de un succes internațional și fiind traduse în peste 30 de limbi – printre care și română.
• În 2008 – a înființat ” The School of Life ” – ” Școala vieții ” – o structură care promovează un altfel de educație.
• În 2009 – a înființat organizația ” Living Arhitecture ” – dedicată promovării arhitecturii vii, inspiraționale.

     Și acum, fișele mele de lectură :

 – ” Premisa acestei cărți o constituie ideea că se poate să rămâi un ateu convins, dar, cu toate astea, să găsești uneori religiile utile, interesante și reconfortante și, ca atare, să devii preocupat de posibilitatea importării anumitor precepte și practici religioase în viața laică. ” ( pagina 11 )

– ” Greșeala ateismului modern rezidă în a ignora numeroasele aspecte ale credințelor care își păstrează relevanța chiar și după ce premisele lor principale au fost demontate. În clipa în care încetăm să mai credem că singurele lucruri pe care  le putem face sunt fie să ne prosternăm dinaintea lor, fie să le denigrăm, suntem liberi să descoperim în religii depozitarele a nenumărate concepte ingenioase cu ajutorul cărora putem încerca să alinăm câteva dintre cele mai persistente și ignorate rele ale vieții laice. ” ( pagina 12 )

– ” Strategia schițată în această carte va enerva, firește, susținători din ambele tabere. Cei religioși se vor simți lezați de această analiză în aparență seacă, selectivă și nesistematică a convingerilor lor. Religiile nu sunt bufete cu autoservire, vor protesta ei, din care să îți alegi numai felurile care îți plac. Ateii militanți se pot simți la rândul lor ultragiați de o carte care tratează religia ca și cum ar merita să fie o continuă piatră de hotar pentru nevoile noastre. Ei vor invoca lipsa de toleranță instituțională a nenumăratelor religii, și, de asemenea, resursele la fel de bogate, dar mai puțin ilogice și neliberale, de alinare și de revelații accesibile prin intermediul artei și științei. ” ( pagina 16 )

– ” La cele de mai sus, răspunsul este acela că doctrinele religioase merită atenția noastră pentru pura lor ambiție conceptuală ; pentru faptul că au schimbat lumea într-un fel în care puțin instituții seculare au izbutit să o facă. Au reușit să combine teoriile despre etică și metafizică cu o implicare practică în educație, modă, politică, artă și arhitectură – un areal de preocupări pe lângă care pălesc chiar și rezultatele celor mai mari și mai influente mișcări seculare din istorie. ” ( pagina 17 )

– ” Pentru a conchide, această carte nu își propune să facă dreptate vreunei doctrine religioase sau alteia ; acestea își au proprii apologeți. Ea încearcă, în schimb, să examineze aspecte ale vieții religioase care conțin concepte ce ar putea fi aplicate cu succes la problemele societății secularizate. ” ( pagina 17 )

– ” Una dintre pierderile cel mai acut resimțite de societatea modernă este aceea a sentimentului apartenenței la o comunitate. Tindem să ne imaginăm că pe vremuri exista un anume grad de bună vecinătate care a juns să fie înlocuit de un anonimat nemilos, în care oamenii caută să interacționeze unii cu alții în primul rând în scopuri restrictive, individualiste : pentru câștig financiar, avansarea pe scara socială sau iubire romantică. ” (pagina 20) 

– ” Trăind în orașele noastre gargantuești, tindem să ne închidem în interiorul unor ghetouri tribale bazate pe educație, clasă socială sau profesie și ajungem să privim restul omenirii ca pe un dușman, și nu ca pe un colectiv înțelegător căruia să ne dorim să i ne alăturăm. ” ( pagina 20 )

– ” Istoricii sunt de părere că am început să ne desconsiderăm vecinii cam tot pe atunci când am încetat să ne mai cinstim zeitățile împreună. ” ( pagina 20 )

– ” Izolați în coconii noștri personali, principala modalitate de a ne imagina cum sunt alții a devenit mass-media și, drept urmare, este firesc să ne închipuim că toți necunoscuții sunt criminali, șarlatani sau pedofili – fapt care ne întărește pornirea de a nu ne încrede decât în acei câțiva indivizi care ne-au fost garantați de relațiile de familie și de clasă preexistente. ” ( pagina 24 )

– ” În măsura în care societatea modernă ne mai promite accesul la o comunitate, aceasta este una bazată pe proslăvirea succesului profesional. Avem sentimentul că batem la porțile ei atunci când prima întrebare care ni se pune la o petrecere este ” Cu ce te ocupi ? ”, răspunsul nostru fiind cel mai în măsură să decidă dacă vom fi primiți cu brațele deschise sau uitați cu desăvârșire lângă bolul cu alune. ” ( pagina 26 )

– ” Catolicismul începe să creeze un sentiment de apartenență la comunitate cu ajutorul unui decor. El delimitează o suprafață de teren, o împrejmuiește cu ziduri și declară că în interiorul acestora domnesc valori complet diferite de cele după care se ghidează lumea de dincolo, din orașe, din birouri, săli de gimnastică și sufragerii.”….” Iar o biserică, cu ușile ei de lemn masiv și cei trei sute de îngeri ciopliți în piatră de jur-împrejurul porticului, ne îngăduie rarul prilej de a ne apleca și de a da bună ziua unui necunoscut fără teama de a fi considerat agresor sau nebun. ” ( pagina 28 )

– ” Liturghia dizolvă în mod susținut subgrupurile bazate pe statutul financiar și social în interiorul cărora funcționăm îndeobște, azvârlindu-ne într-o mare mai largă de umanitate. ” ( pagina 29 )

– ” Devenim neinteresanți pentru ceilalți atunci când nu ne dorim decât să le arătăm cât de bine ne merge, la fel cum prietenia nu poate evolua decât atunci când îndrăznim să împărtășim lucrurile de care ne temem sau pe care le regretăm. Mesa încurajează această lepădare de trufie. Defectele a căror deconspirare ne înspăimântă, greșelile pentru care știm că am putea fi ridiculizați, secretele care fac ca așa-zișii noștri prieteni să rămână superficiale și anoste – toate acestea transpar ca făcând pur și simplu parte din condiția umană. ” ( pagina 32 )

– ” În al doilea rând, Mesa întrupează o lecție despre importanța elaborării de reguli care să ghideze oamenii în felul în care interacționează unii cu ceilalți. ….. ” îi obligă ( pe enoriași ) să își înalțe privirile, să se ridice în picioare, să îngenuncheze, să cânte, să se roage, să bea și să mănânce la momente bine stabilite…” ( pagina 34 )

– ” Una dintre marile intuiții ale iudaismului a fost aceea de a se fi concentrat asupra mâniei : cât este de ușor s-o simți, cât de greu s-o exprimi și cât de înspăimântător și ciudat este să încerci s-o temperezi în ceilalți. Acest lucru este evident la Ziua Ispășirii, unul dintre mecanismele psihologice cele mai eficiente concepute vreodată în vederea soluționării conflictelor sociale….;  în această zi, evreii trebuie să lase la o parte activitățile lor domestice și comerciale obișnuite și să-și revizuiască mental conduita din anul precedent, identificându-i pe toți aceia pe care i-au rănit sau cărora le-au greșit. ” ; ” Apoi trebuie să-i caute pe cei pe care i-au nemulțumit, mâniat, ignorat sau trădat în orice fel, asigurându-i de întreaga lor pocăință. ” ( pagina 50 )

– ” Dumnezeu se bucură de un rol privilegiat în cadrul acestui ciclu al iertării ; El este singura ființă perfectă și, ca atare, singurul căruia nevoia de a-și cere iertare îi este străină. Cât despre toți ceilalți, imperfecțiunea este adânc înrădăcinată în natura umană, și la fel trebuie să fie și dorința de pocăire. A le cere celorlați iertarea cu sinceritate și curaj este semnul înțelegerii și al respectării deosebirii dintre ceea ce este omenesc și divin. ” ( pagina 51 )

– ” O parte din alienarea noastră socială este cauzată de nenumăratele fațete ale firii noastre care nu sunt câtuși de puțin interesate de valorile comunitare, pe care fidelitatea, sacrificiul de sine și empatia le plictisesc sau le revoltă și care, în schimb, înclină iremediabil către narcisism, invidie, răutate și agresivitate gratuită. ” ( pagina 54 )

– ” Ca urmare, religiile ne pun la dispoziție un întreg arsenal de ritualuri, multe dintre ele ciudat de elaborate la prima vedere, menite să dezamorseze în siguranță tot ce este viciat, distructiv sau nihilist în natura noastră. ” ” Ritualul, așadar împacă sinele cu ceilalți. Este o curățire controlată și, adesea emoționantă din punct de vedere estetic. ( pagina 54 )

– ” În mod înțelept, religiile nu se așteaptă să facem față de unii singuri tuturor emoțiilor care ne încearcă. Ele știu cât este de derutant și umilitor să îți mărturisești disperarea, pofta trupească, invidia sau egocentrismul…..” Ca atare, ne pun la dispoziție ocazii speciale la adăpostul cărora sentimentele noastre cele mai nesuferite să poată fi procesate. Ne dau să recităm versuri și să intonăm cântece cît timp ele ne trec peste terenurile alunecoase ale psihicului nostru. În esență, religiile înțeleg că a aparține unei comunități este deopotrivă tentant și dificil. ” ( pagina 59 – 60 )

– ” Odată ajunși la maturitate, rareori suntem oficial încurajați să fim amabili unii cu ceilalți. O teză primordială a gândirii politice occidentale este aceea că ar trebui să fim lăsați să trăim cum dorim fără a fi bătuți la cap, fără teama de judecată morală și fără a fi supuși capriciilor autorității. Libertatea a devenit virtutea noastră politică supremă. ” (pagina 64)

– ” Cu toate acestea, într-o lume obsedată de ideea de libertate, sunt din ce în ce mai puține vocile care îndrăznesc măcar să ne îndemne să ne comportăm cum se cuvine. De regulă, îndemnurile de care am avea nevoie nu sunt foarte complicate : să-i iertăm pe ceilalți, să nu fim iuți la mânie, să îndrăznim să vedem lucrurile din perspectiva celuilalt, să ne analizăm dramele personale în context mai larg. ” ( pagina 71 )

–  ” Ne-am îmbolnăvit de pe urma faptului că am fost lăsați să facem ce vrem fără a avea suficientă înțelepciune să ne exploatăm libertatea….” Dorința noastră cea mai fierbinte se poate să fie ca cineva să vină să ne salveze de noi înșine. ” ( pagina 71 )

– ” Religiile înțeleg acest lucru : ele știu că, pentru a încuraja bunătatea, este util să existe un public. Ca urmare, doctrinele religioase ne oferă o galerie întreagă de martori la ceremonialul care marchează debutul căsniciei noastre iar după aceea le atribuie zeităților lor un rol vigilent. Oricât de sinistră ar putea părea la început ideea unei astfel de supravegheri, poate fi liniștitor să trăim ca și cum altcineva ne-ar veghea constant, așteptând în permanență ce e mai bun de la noi. Este plăcut să simțim că purtarea noastră nu ne privește numai pe noi ; lucrul acesta face ca efortul considerabil de a ne purta frumos să pară puțin mai mic. ” ( pagina 72 )

– ” Reușita eticii iudeo-creștine a fost aceea de a nu se preocupa doar de viciile majore și evidente ale omenirii. Recomandările sale au vizat o suită de acte de cruzime minore și de rele tratamente din categoria celor care urâțesc viața de zi cu zi și care formează matca pentru niște infracțiuni de proporții catastrofale. Doctrina știa că grosolănia și umilirea emoțională pot fi la fel de corozive pentru o societate funcțională ca furtul și crima. ” (pagina 78)

– ” Rămânând atent la mesajele transmise în spațiile publice pe care le domină, creștinismul admite înțelept proporția în care propriile noastre noțiuni de bine și rău sunt modelate de oamenii alături de care ne petrecem timpul. El știe că suntem periculos de permeabili când vine vorba de cercul nostru social, capabili fiind să internalizăm și să imităm atitudinile și comportamentul altora. ” ( pagina 85 )

– ” Puține sunt lucrurile în care societatea seculară crede cu mai multă ardoare decât în educație. Începând din epoca iluministă, educația – de la școala primară la universitate – a fost prezentată ca cel mai eficient răspuns la problemele dramatice ale societății ; calea de urmat pentru a construi o lume civilizată, prosperă și rațională. ” ( pagina 94 )

– ” Implicit, i-am încredințat sistemului nostru de învățământ academic o misiune duală și posibil contradictorie : aceea de a ne învăța cum să ne câștigăm traiul și de a ne învăța cum să trăim. Iar pe ce-a de-a doua am pierdut-o, în mod inconștient, din vedere. ” ( pagina 98 )

– ” Diferențele dintre abordarea seculară și cea religioasă asupra educației se reduc la întrebarea : ” Cărui scop ar trebui să-i slujească învățătura ? ” ( pagina 104 )

–  ” Dar, de teamă că nu pot face față competiției, ocupanții catedrelor umaniste preferă să se refugieze în ambiguitate și tăcere, asigurându-se că-și păstrează suficient prestigiu cât să li se îngăduie să lase motivația existenței lor în umbră. ” ( pagina 104 )

–  ” În același timp, creștinismul privește scopul educației din alt unghi, pentru că are o cu totul altă idee despre natura umană. Nu își pierde timpul cu teorii care susțin independența și maturitatea noastră. Din contră, vede în noi creaturi esențialmente disperate, fragile, vulnerabile, păcătoase, prea puțin înțelepte, deși informate, în permanență în pragul anxietății, torturate de relațiile noastre, înspăimântate de moarte – și, mai presus de toate, având nevoie de Dumnezeu. ” ( pagina 105 )

–  ” Prin comparație, creștinismul se ocupă de la început de latura noastră confuză, afirmând că niciunul dintre noi nu se naște știind cum să trăiască ; suntem prin natura noastră fragili, capricioși și insensibili și nutrim iluzii de omnipotență, fără a poseda nici măcar o fărâmă din rațiunea și calmul pe care educația seculară le consideră punctul de plecare pentru pedagogia sa. ” ( pagina 105 )

– ” Diferența dintre educația creștină și cea seculară se revelează cu deosebită claritate în modul de instruire al fiecăreia : educația seculară ține prelegeri, creștinismul predici. Analizând intenția, am putea spune că una este preocupată să disemineze informația, cealaltă să ne schimbe viețile. Predicile, prin însăși natura lor, pornesc de la ideea că auditoriul cărora li se adresează este în multe privințe pierdut. ” ( pagina 108 )

–  ” Prin comparație, noi ( secularismul ) am construit o lume intelectuală în care cele mai apreciate instituții rareori se obosesc să pună cele mai serioase întrebări ale sufletului, darămite să le mai dea și răspuns. ” ( pagina 113 )

– ” Creștinismul înfățișează mintea ca pe un organ leneș și capricios, ușor de impresionat, dar permanent înclinat să își piardă concentrarea și să-și abandoneze angajamentele. Drept consecință, religia susține că problema principală a educației nu este atât contracararea neștiinței – așa cum sugerează educatorii seculari – ci cum să combatem reticența noastră de a da curs ideilor pe care le-am înțeles deja perfect la nivel teoretic. ” ( pagina 116 )

– ” Dincolo de faptul că au nevoie să fie transmise într-un mod elocvent ideile trebuie să fie repetate constant. De trei, cinci sau zece ori pe zi, trebuie să ni se reamintească cu forță adevărurile pe care le iubim, dar pe care, altfel, nu ni le vom putea însuși. ”…..” Viețile noastre lăuntrice au nevoie de o structură coerentă care să le fie imprimată, iar cele mai nobile gânduri care ne animă trebuie reiterate pentru a contracara forța constantă și distrugătoare cu care ne lăsăm distrași. ( pagina 123 )

– ” Cât de liberi ne lasă societatea seculară prin comparație ! Ea se așteaptă ca noi să ne găsim singuri calea spre ideile importante, oferindu-se weekenduri libere pentru consum și recreere. Asemenea științei, ea favorizează descoperirea și asociază repetiția cu insuficiența, bombardându-ne constant cu informații noi – și făcându-ne, astfel, să uităm totul. ” ( pagina 125 )

– ” Nicio instituție seculară tradițională nu s-a arătat vreodată interesată să ne învețe arta de a trăi. ”…” Ei au ocolit responsabilitatea de a-și seduce publicul, sunt fatalmente înspăimântați de simplitate, se prefac că nu observă cât de fragili suntem și ignoră cât de repede uităm totul oricât de important ar fi. ” ( pagina 151 )

– ” În elanul lor de a-i ataca pe credincioșii pe care propriile slăbiciuni i-au determinat să îmbrățișeze ideea supranaturalului, ateii se poate să facă abstracție de faptul că slăbiciunea este o trăsătură ineluctabilă a tuturor vieților noastre. Ei etichetează drept infantile nevoi specifice ce ar trebui, de fapt, salutate ca fiind general umane, căci maturizarea deplină nu este posibilă fără o negociere corectă cu infantilul și nu există adult care să nu tânjească regulat să fie alintat asemenea unui copil. ” ( pagina 162 )

– ” În efortul nostru de a respinge superstiția, ar trebui să avem grijă să nu ne lăsăm tentați să ignorăm dorințele mai puțin respectabile pe care religiile le-au identificat și suplinit cu atâta delicatețe. ” ( pagina 166 )

– ” Creștinismul și-a dedicat o mare parte din istorie evidențierii laturii mai întunecate a existenței lumești.” ( pagina 168 )

– ” Speranța – legată de carierele noastre, de viața noastră amoroasă, de copii, de politicieni și de planetă – este principala vinovată pentru mânia și amărăciunea noastră. Incompatibilitatea dintre grandoarea aspirațiilor noastre și realitatea searbădă a condiției umane generează dezamăgiri violente care ne umbresc zilele și ni se întipăresc pe chip sub forma unor grimase de răutate. ” ( pagina 169 )

– ” Progresul material de la jumătatea secolului al XVIII-lea încoace a fost atât de remarcabil, sporindu-ne în mod exponențial confortul, siguranța, sănătatea și puterea, încât capacitatea noastră de a ne păstra pesimismul a primit o lovitură aproape fatală și, totodată, esențială de a rămâne raționali și mulțumiți. A devenit imposibil să ne menținem o evaluare echilibrată asupra a ceea ce ne poate oferi viața atunci când am fost martorii spargerii codului genetic, ai inventării telefonului mobil, ai deschiderii supermarketurilor de tip occidental în colțuri îndepărtate ale Chinei și ai lansării telescopului Hubble. ” ( pagina 170 )

–  ” Creștinismul nu este, în sine, o instituție pesimistă. Doar că are bunul-simț de a-și proiecta așteptările în viața de apoi, în perfecțiunea morală și materială a unei lumi foarte îndepărtate de aceasta. ” ( pagina 171 )

– ” Cei mai ambițioși și motivați dintre noi au cea mai mare nevoie ca, din când în când, să le fie scufundate speranțele nesăbuite întunericul pe care religiile l-au explorat. ” ( pagina 173 )

–  ” Pesimiștii pot avea o mult mai mare capacitate de apreciere decât ceilalți, dat fiind că nu se așteaptă niciodată ca lucrurile să se termine cu bine și, ca tare, pot fi uimiți de succesele mărunte care se ivesc, când și când, deasupra orizonturilor întunecate. De cealaltă parte, optimiștii laici moderni, cu sentimentul lor că li se cuvine totul, nu știu să se bucure de niciuna dintre revelațiile vieții de zi cu zi, ocupați fiind să construiască paradisul pământesc. ” ( pagina 175 )

– ” Religiile au susținut întotdeauna în mod înțelept că suntem ființe eminamente imperfecte : incapabili să fim fericiți mai mult timp, mânați de dorințe sexuale chinuitoare, obsedați de poziția socială, predispuși la accidente îngrozitoare și în permanență pe moarte. ” ( pagina 178 )

– ” Pericolul principal al vieții într-o societate atee rezidă în faptul că acesteia îi lipsesc referințele la transcendent și, ca atare, membrii ei sunt nepregătiți pentru dezamăgire și pentru anihilarea finală. Atunci când Dumnezeu este mort, ființele umane riscă să preia rolul psihologic principal. Oamenii își închipuie că sunt stăpâni peste propria soartă, calcă în picioare natura, uită ritmul pământului, neagă moartea și omit să aprecieze și să cinstească lucrurile care eludează puterea de înțelegere, până când, în cele din urmă, se ciocnesc catastrofal de marginile ascuțite ale realității. ” ( pagina 185 )

– ” Religia este, mai presus de toate, un simbol a ceea ce ne depășește și o pregătire pentru înțelegerea avantajelor ce stau în a ne recunoaște nimicnicia. ” ( pagina 186 )