Toți oamenii au ” dreptul ” la depresie.
Știu că exprimarea este oarecum nepotrivită ( nu întâmplător folosesc ghilimelele ) și, poate este bine a spune faptul că, la momentul scrierii acestui articol, nu sunt în depresie.
Se pare însă, că este în depresie, soția unui bun prieten. Din relatările lui, am putut deduce, am putut subînțelege, o parte a simptomatologiei specifice depresiei și, datorită reacțiilor lui ( a soțului ) am fost ” luminat ” a pricepe, a înțelege ( atât cât îmi este dat să pot ) de ce oamenii au ” dreptul ” la depresie.
Fiecare om are ” dreptul ” la depresie, fiecare om are ” dreptul ” să :
- ” cadă ” din timp în timp ;
- are ” dreptul ” să constate prăbușirea parțială sau totală a ” infrastructurii ” sale psihice, interne ;
- are ” dreptul ” să se simtă dezorientat, lovit mai mult sau mai puțin fatal, are ” dreptul ” să simtă nevoia orientare, de ajutor, de sprijin ;
- are ” dreptul ” să simtă că nu mai poate, are dreptul să se întrebe dacă și cum o va mai scoate la capăt și de această dată ;
- are ” dreptul ” să se îndoiască de sine, are dreptul să se revolte pe sine, să se simtă captiv în ” ceva ” ce îi scapă de sub control ;
- are ” dreptul ” să declanșeze și să aștepte ( singur, sau ajutat ) reconstrucția de sine.
Însă nu despre cel, sau cei aflați în depresie, vreau să vă vorbesc aici ; ci aici, vreau să vă vorbesc despre cei aflați împrejurul celui aflat în depresie, împrejurul celui care se află în plină afirmare a ” dreptului ” de a fi în depresie.
Probabil vă așteptați să spun că, cei aflați împrejurul celui aflat în depresie, ar trebui să sară de îndată în ajutorul celui aflat în suferință, ar trebui să îi fie aproape, și asta, pentru ca perioada și intensitatea depresiei, să fie de cât mai mică întindere, și de cât mai mică anvergură.
Ei bine, dacă gândiți astfel ( oarecum ) nu greșiți. Dar înainte de a interveni peste și în viața seamănului aflat în depresie, vă îndemn…să-l lăsați o vreme… a-și trăi depresia.
După mine, depresia :
- își are utilitatea ei ;
- după mine, depresia ( printre altele ) ” igienizează ” ființa atât în trupul ei, cât și în adâncurile ei. Ei da, procesul nu este întotdeauna simplu, nu este întotdeauna lin, și de cele mai multe ori își ” cere ” prețul său. Dar nu de puține ori, cum mai sus spuneam, din depresie ieșim ” mai limpezi ”, ieșim ” fără ceva ” dar mai bogați cu ” altceva ” ;
- depresia te împinge a te apleca asupra întrebărilor esențiale ale vieții. Esențiale am spus, dar nu având răspunsuri ușoare. De fapt, nu de puține ori, constatăm că ne învârtim în cerc, că din nou și din nou, ne reîntâlnim cu perspective, frământări pe care le-am mai avut, pe care credeam ( fals ) că le-am lămurit, pe care credeam ( fals ) că le-am ” rezolvat ”. Și atunci, te întrebi…până când ?
- depresia te forțează a te apleca asupra unor perspective pe care le-ai ignorat cu o mai mare sau mai mică conștiență în trecutul recent sau ceva mai îndepărtat. De fapt, depresia te forțează oarecum a nu rămâne…neglijent ; neglijent cu tine însuți, neglijent față de semenii tăi, neglijent față de…Cer. De fapt, depresia când vine, nu te întreabă…dacă îi dai voie să se instaleze peste ființa ta. Interesant este faptul că, de multe ori, noi știm de ce depresia…a venit peste noi. Știm ce situație de viață, ce trăire a declanșat-o și ce fel de mecanism adânc a ” atins în noi ” ; știm astfel unde am ” falimentat ”, poate din nou și din nou…
- depresia trebuie trăită, dar depresia trebuie…administrată. Trebuie ținută sub observație, trebuie evaluată atent din perspectiva ” prețului ” cerut, cât și din perspectiva riscurilor evidente sau posibil incidente asupra celui ce este subiect al ei.
Așa că dragi aparținători, apropiați sau prieteni a celor aflați în depresie : înainte de a ” sări ” peste aceștia forțându-le starea și revenirea, lăsați-i să-și trăiască ( până la un punct )….starea. Până la urmă, toți oamenii au ” dreptul ” la depresie.
Nu ne părăsi Doamne. De harul, iertarea, îndurarea, puterea și înțelepciunea Ta, avem mereu nevoie. Te rugăm, rămâi cu noi.