Ce (mai) putem spera în România.

By | 26/05/2019

Dacă faceți parte dintre aceia (români), care sperați să trăiți cât de curând într-o Românie ”ca afară”, vă recomand să citiți cele de mine mai jos prezentate, apoi, să vă numărați bine anii de viață pe care-i aveți, să vă asumați probabilitatea de a avea încă un număr necunoscut de ani de viață înainte, și apoi să decideți dacă pariați în continuare pe România și…viitorul ei (sau, pe al ei și pe al dumneavoastră).

Voi fi direct și abrupt :

Din punctul de vedere al teoriei și practicii economice globale, (și) România se află în categoria țărilor aflate în așa numita ”capcană a venitului mediu”. De fapt, în această categorie se află aproape toate țările Europei de Est (poate cu mici nuanțe Cehia), ca de altfel încă foarte multe țări de pe glob.

Dar ce înseamnă că o țară este în ”capcana venitului mediu”?

Esențial înseamnă că probabilitatea ca ea să devină o țară dezvoltată (într-o perspectivă de timp medie sau chiar lungă) este mai degrabă foarte redusă, iar dacă ar fi totuși ca acest lucru să se întâmple, el necesită de regulă cel puțin două-trei generații, calculate (aproximativ) de la momentul realizării unui venit mediu anual pe locuitor / PIB ”per capita” cuprins în intervalul 10.000 – 11.000 dolari, sau 15.000 – 16.000 dolari, la care trebuiesc adăugate și îndeplinirea unor pretențioase condiții cu privire la : buna guvernare, profunde reforme structurale, promovarea înaltei inovări tehnologice, facilitarea accesului la finanțare și altele.

De fapt, teoria economică a capcanei venitului mediu a fost formulată și aprofundată de către doi economiști ai Băncii Mondiale (în anul 2007) pe nume Gill și Kharas. Aceștia au identificat cel puțin 8 criterii de identificare și diagnostic a economiilor și țărilor aflate în această posibilă ipostază. Cele 8 criterii (din care România marchează îngrijorător la 6 dintre ele) sunt :

  • PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare în jurul nivelului de 10.000 – 11.000 dolari sau 15.000 – 16.000 dolari
  • Creștere economică încetinită cu cel puțin 2 puncte procentuale față de media perioadei precedente (de creștere susținută)
  • Stoparea convergenței la standardele de productivitate și ale nivelului de trai din UE
  • Acumulare scăzută de capital
  • Nivel scăzut de educație a populației
  • Exporturi cu grad scăzut de tehnologizare
  • Calitate scăzută a instituțiilor

Desigur nu toți economiștii și analiștii sunt de acord pe de-antregul sau parțial cu teoria celor doi, discuțiile continuă, însă viața și practica par a o confirma în bună măsură.

Pe de altă parte, cei doi întemeietori ai teoriei (Gill și Kharas) spun că țările prinse în capcana venitului mediu se confruntă cu următoarele provocări majore:

  • pierderea avantajului competitiv al forței de muncă ieftine
  • creșterea importanței realocării resurselor în interiorul aceleiași industrii ( spre deosebire de realocarea între industrii diferite)
  • evitarea tentației autoritarismului ca motor al dezvoltării
  • creșterea eficienței sectorului public ca motor al dezvoltării
  • creșterea eficienței sectorului public (care joacă un rol important în economie, rol la care nu este dispus să renunțe ușor)

Și atunci, te întrebi: Având în vedere vârsta mea (vârsta ta), la ce pot spera (încercând a fi realist, cât se poate) cât privește viitorul meu în România anului 2019? Nu sunt cumva naiv? Nu plătesc printre altele și azi prețul inculturii mele (ale noastre) atunci când este vorba de învățături, principii și practici verificate deja în lume, dar necunoscute la noi? Am fost, suntem și putem fi în continuare ”fraierii ” de serviciu ai României, ai inculturii și culturii noastre?

Ei bine dragii mei, nu am să răspund în locul vostru.

În schimb, în rândurile de mai jos vă ofer cu mare drag, câteva date, informații și extrase de mare preț (sub forma notelor de lectură) din ceea ce eu cred că ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toți tinerii și bătrânii ce au trăit, trăiesc sau au de gând să trăiască (încă) în România.

În concret vă vorbesc și vă recomand spre achiziție, studiu, meditație și de ce nu acțiune, cartea cu titlul ”Un veac de sinceritate – Recuperarea memoriei pierdute a economiei românești 1918 – 2018” ; Editura Publica 2018, avându-i ca autori pe Liviu Voinea (coordonator), Alexandra Cojocaru, Brîndușa Costache, Veaceslav Grigoraș, Horațiu Lovin, Camelia Neagu, David Orțan, Andrei Tănase.

Cartea arată astfel :

Generalități și detalii bine (și necesar) de știut despre cei 100 de ani de existență ai României (1918 – 2018)

  • în 100 de ani (1918 – 2018), bazele de date și capabilitățile statistice din România încă nu s-au unificat. De ce nu s-a întâmplat încă un asemenea lucru, necesită o discuție și abordare aparte, pe care nu o voi realiza aici. Avem (deci) găuri negre statistice, precum anii 1918 – 1919 ; 1948 – 1949 și încă multele actuale(?!), deși unii…pot și știu mult mai mult decât alții…(!?)
  • în 100 de ani (1918 – 2018), România a cunoscut: două războaie mondiale; capitalismul interbelic; dictatura militară; trecerea de la capitalism la comunism; dictatura comunistă; trecerea de la comunism la democrație
  • am avut în acești 100 de ani (1918 -2018) o consistentă modificare a teritoriului României; un aspect esențial și de impact
  • în perioada 1918 – 2018, în România au existat 18 perioade de creștere economică (inclusiv cea din prezent). Durata medie a unei perioade de creștere economică a fost de 3,7 ani (aproximativ 15 trimestre).  Cele mai lungi perioade de creștere economică au fost între anii: 1920 -1926 ; 1957 – 1973 ; 2000 – 2008 și 2011 – 2018 
  • în perioada 1918 – 2018, în România au existat de asemenea 18 perioade de recesiune economică.  Durata medie a unei recesiuni economice a fost de 1,8 ani (aproximativ 7 trimestre). Cele mai lungi perioade de recesiune au fost : 1944 – 1946 ; 1988 – 1992 și 1997 – 1999
  • este interesant de observat faptul că România (în acești 100 de ani , și indiferent de regimurile politice existente) a fost permanent conectată la ciclurile economice internaționale, pe care le-a urmat îndeaproape, desigur cu niște mici sincope interne și de înțeles limitări (vezi detaliile cuprinse în cartea recomandată)
  • în perioada 1918 – 2017 – tendința economie românești a fost creștere, cu o medie anuală de 3,3 % . Cu toate acestea, în ultima sută de ani, spre deosebire de dinamica economică regională în special, economia României a arătat o volatilitate extrem de mare a creșterii economice, alternând prea brusc perioadele de creștere cu cele de recesiune. Practic, viața arată că este mai sănătos să crești mai încet, dar constant, decât să crești mai repede pe medie. De ce a fost și de ce încă este așa, este un aspect pe care nu îl voi aborda în această postare.
  • dinamica PIB-ului pe cap de locuitor în acești 100 de ani a României a fost următoarea :
  • 1918866 dolari
    1939 (sfârșitul perioadei interbelice) – 1.366 dolari
    1973 (ultimul an de dinaintea începutului declinului economiei comuniste) – 8.405 dolari 
    198911.567 dolari   
    1992 (când se încheie prima recesiune transformațională) – 8.803 dolari   
    2006 (anul anterior intrării în UE) – 15.166 dolari   
    2017 22.183 dolari
    2018 26.500 dolari
  • în acești 100 de ani, România a intrat în incapacitate de plată (adică sistarea plății serviciului datoriei ) de două ori: 1933 – când plățile datoriei externe au fost suspendate din luna august a acelui au, iar după negocieri cu creditorii externi, plățile s-au reluat în mijlocul anului 1934. A doua sistare a plății de către România a plății datoriei externe a fost în anul 1981. Plățile s-au reluat cu intermitențe în intervalul 1982 – 1986.
  • în intervalul 1918 – 2018România trecut prin nouă reforme monetare (vezi detalii mai jos)
  • La sfârșitul anului 1989, România avea de recuperat creanțe de aproape două miliarde de dolari de la alte economii în curs de dezvoltare. Până azi, nu s-a recuperat nimic.
  • Trebuie evidențiat faptul (poate trist?!) că nevoile identificate pentru România anului 1933 sunt în mare măsură valabile și azi. Dintre acestea amintim: asigurarea echilibrului bugetar, reforma veniturilor și a veniturilor bugetare, reforma administrației, lupta împotriva corupției, întărirea bunei guvernări, reducerea inegalităților, păstrarea (?!) ancorei externe pentru păstrarea direcției corecte (?!).

Cum ”au curs” vremurile în acești 100 de ani (1918 – 2018) în România și înprejurul său:

1919

  • un an cu importante schimbări la nivel politic și economic – local, regional, național, internațional
  • importante evenimentele internaționale – schimbarea frontierelor și apariția noilor state
  • inflația mare din țările fostului Imperiu Austro-Ungar și Germania
  • faza finală a unei recesiuni determinată în principal de efortul de război al beligeranților (și nu numai)
  • de știut: cu excepția SUA și a Marii Britanii, marea majoritate a statelor beligerante au cunoscut o recesiune în timpul războiului. Apoi, celelalte țări au intrat în creștere economică (oarecum normal de la cât de jos erau după război) pentru ca oarecum pe contrasens Marea Britanie să intre ea mai apoi în recesiune

1920 – 1926

  • amplă perioada de creștere economică pentru România
  • Marea Unire a provinciilor românești a produs un efect sinergic de la bun început   
  • împreună, provinciile au crescut timp de șapte ani, într-un ritm mediu anual de 7,1 %   
  • în 1920 se realizează primul buget unificat al țării, și tot atunci se introduce : impozitul progresiv pe venitul global, impozitul pe lux și cifra de afaceri, impozitul progresiv pe succesiuni, impozitul progresiv pe avere și pe îmbogățirea de război
  • tot în 1920 – are loc prima reformă monetară determinată (și) de : bani străini rămași în circulație odată cu includerea noilor teritorii în componența teritoriului României
  • în 1920 se declanșează operațiunea de înființarea a cadastrului, ca mijloc de protecție și garantare a proprietății, operațiune care culmea (?) nu este gata nici astăzi după 100 de ani
  • impresionat este faptul că în tot acest interval de timp, România a avut excedent bugetar, și asta după ce ieșise din Primul Război Mondial cu un deficit de peste 5 %

1927 – 1933

  • o perioadă marcată de Marea Criză Internațională (Great Depression)  
  • se instalează recesiunea (și în România) care ține 2 ani  
  • am avut o supraproducție agricolă și o scădere abruptă a prețurilor la produsele agricole   
  • cântărește greu retragerea Rusiei de pe piețele agricole internaționale
  • în țările dezvoltate – produsele pe bază de cereale sunt înlocuite accelerat cu produse cu un conținut nutritiv mai accentuat. Și astfel, excedentul comercial al României, se transformă brusc în deficit comercial. Și de aici (România), ne întoarcem la un deficit bugetar de 4% și intrare în 1931 a României în incapacitate de plată. Reușim totuși a ne slava, fără a contracta un împrumut internațional; Parlamentul resping prin vot ”Acordul de colaborare tehnică-consultativă” încheiat cu Societatea Națiunilor (un precursor al FMI)
  • în 1929 – cursul leului se leagă de cel a aurului; avem de-a face cu cea de a doua reformă monetară (după cea din 1920), iar paritatea se stabilește la 10 mg aur cu puritate 900 % egal 1 leu; adică 1 kilogram aur era egal cu 111.111,11 lei: practic, de atunci, bancnotele emise de Banca Națională redeveneau convertibile în monede de aur, lingouri de aur sau devize străine convertibile în aur.
  • în 1931 – falimentează banca austriacă Creditanstalt, chestiune care afectează în parte și sistemul bancar comercial românesc

1934 – 1937

  • România își reia creșterea economică după Marea Criză   
  • România a fost totuși afectată serios, căci la sfârșitul anului 1937, PIB-ul pe locuitor era mai mare cu doar 7,5 % decât cel de la sfârșitul anului 1926
  • înainte de al Doilea Război Mondial – peste 80 % din comerțul exterior al României se desfășura cu Vestul
  • în 1936 – are loc o altă reformă monetară (a treia), prin care s-a reevaluat rezerva metalică a BNR. Practic, se devaloriza leul prin adăugarea la prețul aurului fin stabilit în 1929 (vezi mai sus) a unei prime de 38 %

1938 – 1946

  • perioada este un interval negru în istoria României
  • avem 3 recesiuni a câte 1 an fiecare (1938, 1940, 1942)   
  • avem 1 recesiune de 3 ani (1944 -1946) – totul pe fondul acumulării tensiunilor ce prevesteau cel de-al Doilea Război Mondial   
  • doar 10 % din comerțul exterior al României se desfășoară cu Vestul, și asta de la un procent de 80 % înainte de război
  • în 1940 – are loc o altă reformă monetară (a patra), prin care s-a reevaluat rezerva metalică a BNR. Practic, se devaloriza leul prin adăugarea la prețul aurului fin stabilit în 1929 (vezi mai sus) a unei prime de 50 % față de prețul aurului stabilit în 1936 (vezi mai sus)
  • în 1941 – are loc o altă reformă monetară (a cincea), prin care s-a reevaluat rezerva metalică a BNR. Se suspendă plata în străinătate a datoriei publice a României, iar dolarul nu mai este cotat la București
  • între 1943 și 1946 – PIB-ul pe locuitor scade cu 33 %   
  • este dramatic faptul că la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, PIB-ul pe locuitor este mai mic decât PIB-ul pe locuitor la sfârșitul Primului Război Mondial – și asta în condițiile în care Transilvania (considerată mai bogată) intră în componența României   
  • la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Romania, rata inflației ajunge la 862 %

1947 – 1958

  • debutul perioadei de peste un deceniu (de fapt, până în 1958) în care s-a produs trecerea forțată, brutală de la capitalism la comunism
  • în intervalul 1947 – 1958 s-au înregistrat patru recesiuni (1949, 1950, 1952, 1956, 1958)
  • au loc reforme monetare în 1947, 1952 și 1954. În 1947 (cea de a șasea reformă monetară) – pe fondul hiperinflației post-război, reforma monetară a avut ca obiectiv stabilizarea prețurilor, și sărăcirea elitei și a clasei de mijloc prin limitarea drastică a sumelor admise la preschimbare, în funcție de ocupația și statutul social al solicitantului. În același timp, proprietarii de aur și valute străine erau obligați ca în termen de 15 zile să le predea statului la prețul stabilit de acesta. Am avut de-a face practic cu o confiscare.
  • cea de-a doua reformă monetară (practic a șaptea în acești 100 de ani) din 1952 – a stabilit paritatea leului la 12,45 lei – 1 gram de aur. Vechile însemne monetare au fost preschimbate cu altele noi, dar cursul de preschimbare a fost diferențiat în funcție de ocupația și statutul social al solicitantului
  • ce de-a treia reformă monetară (practic a opta în acești 100 de ani) a avut loc în 1954 – și a mărit conținutul în aur al leului, la paritatea de 1 gram de aur fin egal cu 6,67 lei
  • între 1946 și 1947 România are de-a face cu o secetă accentuată, urmată de o perioadă de foamete; situație accentuată și de livrarea unor însemnate cantități de alimente către Uniunea Sovietică, în contul despăgubirilor de război
  • în 1947 se declanșează colectivizarea forțată a agriculturii
  • în 1947, exporturile și importurile României se găseau la un nivel comparativ cu cele realizate în perioada anterioară Primului Război Mondial
  • în 1948 se legiferează și demarează în fapt naționalizarea industriei
  • în 1951, după finalizarea naționalizării mijloacelor de producție, regimul comunist a început să aplice sistemul de planuri cincinale de dezvoltare

1959 – 1973

  • cea mai îndelungată perioadă de creștere a României din ultimul secol – bazată pe industrializarea forțată, construcții publice
  • valoarea producției industriale a crescut cu 579 %
  • se începe colectivizarea forțată a agriculturii
  • valoarea producției agricole a crescut cu 186,4 %
  • nivelul de trai se ameliorează semnificativ, PIB-ul pe locuitor crescând cu 327 % (vezi mai jos, statistica dinamicii PIB-ului pe locuitor)
  • în 1964 – peste o treime din exporturi și 40 % din importurile României erau pe relația cu economiile vestice

1974

  • se declanșează prima criză internațională a petrolului – care astfel evidențiază vulnerabilitatea modelului economic românesc bazat la acea vreme pe industrii energofage

1975 – 1979

  • este o perioadă de creștere economică – finanțată prin acumularea de datorie externă. De fapt, România se împrumutase consistent de pe piețele externe, pe fondul politicilor accelerate de industrializare și dezvoltare promovate de regimul comunist
  • România primește din partea SUA (până în 1988) – clauza națiunii celei mai favorizate (retrasă apoi în 1988)
  • în 1975 – Comunitatea Economică Europeană refuză să negocieze un acord comercial cu România; în schimb lansează programul PHARE – va program de asistență pentru restructurarea economiilor Poloniei și Ungariei

1980 – 1981

  • se poate spune că este începutul sfârșitului pentru economia comunistă
  • România suferă o criză a datoriei externe ajunse la 10 % din PIB (a se vedea cât este azi) într-un interval foarte scurt
  • Excedentul bugetar se epuizează rapid; se acumulează un deficit comercial; cresc dobânzile în economiile avansate
  • Veniturile și cheltuielile bugetare se prăbușesc cu 15 % din PIB și România intră în incapacitate de plată

1982 – 1987

  • este o perioadă de dure privațiuni socio-economice pentru români
  • statul comunist se concentrează pentru plata integrală a datoriei externe (pe care, în cele din urmă, o achită în martie 1989)
  • în anul 1985 intervine și o scurtă recesiune
  • tot în anul 1985, printr-un decret guvernamental se reglementează obligația tuturor cetățenilor români să presteze munci în folosul proiectelor publice de infrastructură (aspect important din perspectiva economică a muncii forțate, neplătite)
  • pe de altă parte, în acest timp, România trece de la un echilibru bugetar la un excedent bugetar de 8 % din PIB ; și de la un deficit comercial, la un excedent comercial de 8 % din PIB

1988 – 1992

  • este perioada care cuprinde prima recesiune transformațională a trecerii de la comunism la capitalism
  • ultimii doi ani de comunism (1988, 1989) au fost marcați de o accentuată scădere economică; excedentul bugetar mai sus prezentat s-a epuizat, iar populația a fost epuizată de privațiunile socio-economice dure din perioada anterioară
  • până în 1989, ponderea subvențiilor bugetare era aproape de 13 % din PIB
  • PIB-ul pe locuitor se prăbușește, el ajungând la nivelul pe care-l înregistra în anul 1973 (vezi mai jos, dinamica PIB-ului pe locuitor)

1993 – 1996

  • este o perioadă de recuperare economică, un început al reașezării economiei pe baze capitaliste
  • se liberalizează gradual prețurile
  • se introduce TVA-ul
  • se reduc deficitele și apar primele privatizări
  • în 1993, ponderea subvențiilor bugetare scade de la 13 % din PIB în 1989 la 4 % din PIB
  • în 1996 se produce și liberalizarea cursului de schimb

1997 – 1999

  • este cea de-a doua perioadă de recesiune transformațională a trecerii de la comunism la capitalism
  • au loc privatizări pe scară largă
  • sectorul bancar se reformează sub presiunea ponderii mari a creditelor neperformante
  • apar primele investiții străine semnificative
  • apar primele valuri de emigrație

2000 – 2008

  • este o perioadă de semnificativă creștere economică
  • se finalizează procesele de integrare în UE și în NATO
  • au loc intrări masive de capital străin (atât productiv, cât și speculativ)
  • continuă valul de imigrație, determinând o adevărată hemoragie a forței de muncă active a României
  • PIB-ul pe locuitor revine la nivelul celui din 1989 (vezi mai jos, dinamica PIB-ului pe locuitor)
  • deficitul de cont curent se adâncește, mergând spre 14 % din PIB
  • în 2005 – în România se realizează o reformă monetară (cea de a noua – și ultima până în acest moment, din acești 100 de ani) – urmare a căreia 10.000 lei vechi au devenit 1 leu nou. Printre motivele acestei reforme monetare, se numără: încheierea unei perioade de inflație înaltă și instabilă, dificultăți administrative în gestionarea efectivă a cantităților de bani în vechea monedă, ușurarea înregistrărilor contabile și creșterea încrederii în moneda națională
  • în anul 2008 se declanșează criza financiară globală

2000 – 2010

  • avem de-a face cu o recesiune economică severă, agravată (și de) politicile fiscal-bugetare din perioada anterioară

2011 – 2018

  • este o perioadă de nouă creștere economică, accelerată semnificativ mai ales din anul 2016
  • între 2010 și 2015 a avut loc o ajustare semnificativă a deficitului bugetar de la – 9 % din PIB la – 1 % din PIB
  • la fel, deficitul contului curent scade și el până la 1 % din PIB
  • în 2018 – România (din punct de vedere macro-economic) pare mai bine protejată de efectul de contagiune al unei crize internaționale, și asta în comparație cu nepregătirea ei înaintea crizei din 2008. Deși datoria publică a României în 2018, este de 35 % din PIB, comparativ cu 12 % din PIB în 2008 – la sfârșitul anului 2017, rezervele internaționale erau cu 10 miliarde euro mai mari față de finalul anului 2007. Pe de altă parte, o paletă mai largă și mai diversificată de creditori au împrumutata România, euro-obligațiunile românești având o maturitate medie de 9,7 ani, în creștere semnificativă față de încrederea și comportamentul investitorilor la sfârșit de an 2007. De altfel, maturitatea medie pentru obligațiunile locale s-a dublat de la 1,6 ani la 3,2 ani, iar maturitatea medie a datoriei publice este de 6,4 ani față de 3,8 ani în 2011.
  • Totuși însă, chiar în condițiile mai sus prezentate (an – 2018), nu trebuie uitat faptul că economiile emergente (precum este cea a României) sunt receptori pe piețele globale, iar stare lor depinde esențial de: vulnerabilitățile interne proprii, evoluția politicilor monetare în economiile avansate și felul în care răspund piețele la acele evoluții

Și acum la final ceva nu mai puțin important : economia nu este o știință exactă și nu e matematică pură; ci ea este o știință socială influențată esențial de aspectele socio-politice specifice vremurilor. Iar eu spun și cred că toată puterea, înțelepciunea și priceperea este la Dumnezeu, și deci de la El se cuvine a o cere.

Doamne, după voia ta ajută României.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *