Poezie – Un lung tren ne pare viata

 " Rasfoiam " aseara fisierele din arhiva mea electronica. Astfel, gasesc o poezie care nu stiu cand si cum am sesizat-o si pastrat-o.

       Incerc o oarecare documentare in ceea ce priveste autorul sau alte detalii si aflu ca NU SE STIE CINE A SCRIS-O, dar ea este afisata la intrarea in biserica ortodoxa de la Sadinca, judetul Sibiu.

       Cum NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR, si eu tocmai ce am postat ieri " Omul in cautarea sensului vietii " click-ul astfel facut in mintea si sufletul meu trebuie degraba sa-l impartasesc cu voi. Deci iata poezia " UN LUNG TREN NE PARE VIATA ". Caracterele mari si bolduirile le-am introdus eu,  pentru ca astfel structura poeziei iese lesne la suprafata.

 

                                                                              UN LUNG TREN NE PARE VIATA

 

        Un lung tren ne pare VIATA

        Ne trezim in el mergand

        Fara sa ne dam noi seama

        UNDE ne-am suit si CAND

 

        FERICIRILE sunt HALTE

        Unde stam cat un minut

        Pana bine ne dam seama

        Suna, pleaca, A TRECUT

 

        Iar DURERILE sunt STATII

        Lungi, de nu se mai sfarsesc

        Si in ciuda noastra parca

        TOT MAI MULTE se ivesc

 

        Arzatori de nerabdare

        INAINTE tot privim

        Sa ajungem mai degraba

        La vreo TINTA ce-o dorim

 

        Ne trec zilele, trec anii

        Clipe scumpe si dureri

        Noi traim hraniti de VISURI

        Si-nsetati dupa PLACERI

 

        Multi COPII voiosi se urca

        Cati in drum n-am intalnit

        Iar cate un BATRAN coboara

        Trist si frant, sau istovit

 

        Vine-odata insa vremea

        SA NE COBORAM SI NOI

        Ce n-am da atunci o clipa

        Sa ne-ntoarcem inapoi ?

 

        Dar pe cand, privind in urma

        Plangem timpul ce-a trecut

        Suna GOARNA VESNICIEI

        AM TRAIT SI N-AM STIUT !