Observă, gândeşte, acţionează

de | 04/08/2014

             Este foarte posibil ca pentru unii dintre dumneavoastră, invitaţia cuprinsă în rândurile de mai jos să nu fie interesantă.

             Dacă este aşa, să ştiţi că nu mă supăr.

             Dacă însă, în activităţile realizate de dumnevoastră nu observaţi, nu gândiţi şi nu acţionaţi spre binele vostru şi al semenilor, atunci este foarte posibil să mă supăr. Şi asta pentru că aţi întors spatele binelui pe care îl puteaţi aduce în viaţa voastră şi în viaţa semenilor.

             Observă cu ochii ( chiar şi ai minţii ).

             Gândeşte cu mintea.

             Acţionează cu inima pentru binele oamenilor.

             Fii mai bun în găsirea problemelor şi mai bun în rezolvarea lor.

             Nu fi ignorant.

             Nikolai Begg este un doctorand în inginerie mecanică la MIT – Massachussetts  Institute of Technology – S.U.A. şi este pasionat de regândirea dispozitivelor medicale. În 2013 a câştigat premiul anual ” Lemeson – MIT ” pentru o invenţie – şi acesta este, un dispozitiv care face mai precise intervenţiile chirurgicale.

              Prezentarea lui în cadrul unui eveniment TED, este şi  invitaţia mea de azi.

              Vă invit a accesa linku-ul de mai jos. Pentru titrarea în limba română apăsaţi şi selectaţi folosind butonul subtitles aflat în partea dreapta jos a imaginii.

              Vizionare plăcută.

              Nu fiţi ignoranţi – pentru binele vostru şi al semenilor.

 http://www.ted.com/talks/nikolai_begg_a_tool_to_fix_one_of_the_most_dangerous_moments_in_surgery#t-54948

2 comentarii la „Observă, gândeşte, acţionează

  1. tibi

    Draga Dacian, mereu ti-a placut sa ridici mingea la fileu; astfel ai procedat si acum. Este bine atunci cand oamenii confrunta provocarile si invata din asta. In mica mea afacere am incercat sa trsez o anumita directie si sa dezvolt si sa aplic anumite principii, dintre care unul din cele mai importante este urmatorul: a)priveste si analizeaza, b)ia decizii,hotareste si c) actioneaza, pune in aplicare. Ca urmare a acestui principiu, astazi firma noastra trece printr-un proces de restructurare, reinnoire, relansare, rebranding, revitalizare, pentru a deveni din nou o societate competitiva, fiabila, dinamica care merge inainte. Daca stim acaste lucruri si le aplica in anumite domenii din viata noastra, cu cat mai mult ar trebui sa ne dorim sa observam in ce directie se duce viata noastra, sa ne oprim, sa meditam si sa ne dorim, reinnoirea, restructurarea (mintii si inimii), revitalizarea (sa primim viata pt. vesnicie de la Cel ce ne-a dat viata) pentru ca sa putem merge mereu „nainte, mereu in sus. Singurul care ne poate transforma e Creatorul nostru, Arhitectul, Ziditorul, dar si Mantuitorul si Izbavitorul nostru; Reformatorul, a Lui sa fie toata slava gloria si onoarea, in vecii vecilor.Amin.

    Răspunde
    1. Dacian Autor articol

      Amin, frate Tibi. Amin.
      Intelepciunea, priceperea si harul lui Dumnezeu sa te insoteasca in fiecare clipa si aspect al vietii.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *