Vine războiul ? Şi dacă vine, ce facem ?

By | 31/07/2014

               Desi întrebările titlu a postării mele de azi, par provocatoare, atragătoare şi îngrijorătoare în acelaşi timp, se cuvine a vă spune de pe acum faptul că, nu ştiu dacă va fi sau nu război în partea asta de lume

               Ştiu însă că, numărul din iunie-iulie 2014 al revistei Foreign Policy – ediţia în limba română, s-a focalizat pe următoarele actuale teme: 

               * Ediţie de Război – reformarea armatelor SUA; Îngrijorările SUA faţă de pierderea dominației militare globale; Reformele necesare armatei americane; La ce bun arma hipersonică, şi cine o va deține

               * România – în linia întâi a noului Război Rece ; România de la inadecvarea politică la adecvarea militară

               * Regimul Putin a lansat atacul asupra ordinii mondiale liberale – ce va pierde Occidentul dacă îşi va menţine actuala strategie de reacţie slabă. 

                Pentru aceia dintre dumnevoastră, care nu sunteți cititori ai acestei reviste, este necesar a vă spune de pe acum faptul că, Foreign Policy este o revistă americană care din 2007 apare şi în limba română, într-un format şi cu o politică redacţională care alătură pe teme date ( de politică globală, economie şi idei ) scrierile unor autori americani ( nu puţini de la Washington ) cu cele ale unor autori români ce au ocupat sau ocupă poziţii înalte în structurile statului român având responsabilităţi în politica externă, economică sau strategică a acestuia.

                Iată cum şi iată de ce, postarea mea de azi este parţial inspirată de unul dintre materialele publicate în acest ultim număr al revistei, în concret fiind vorba despre un interviu acordat redacţiei publicaţiei amintite, de către Generalul român ( r ) Constantin Degeratu – fost şef al Statului Major al Armatei Române în perioada 1997 – 2000 şi fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui României în perioada 2005 – 2010

                Din răspunsurile fostului şef al Statului Major al Armatei am reţinut şi selectat pentru dumnevoastră, câteva date, informaţii şi perspective bine de ştiut într-o realitate extrem de imprevizibilă şi cu potenţial de risc încă necunoscut pentru familia, casa şi masa fiecăruia dintre noi.

                Astfel, domnul general a răspuns unui număr de 8 întrebări care şi-au propus nu doar să explice mai clar situaţia complicată din Ucraina, estul şi sudul Europei – în concret România şi parte a vecinilor săi, NATO, Uniunea europeană, dar şi-au propus şi să individualizeze măsurile şi acţiunile ce se cer a fi realizate în noua dinamică a securităţii regionale şi poate chiar globale.

                De altfel, dintr-o asemenea mai sus definită perspectivă, este important a reţine că răspunsurile au venit din partea unui militar de carieră, iar asta înseamnă că abordările au un anumit accent şi o anumită predispoziţie. Pe de altă parte, generalul Degeratu nu mai este într-o funcţie de comandă şi execuţie militară de peste 10 ani, după cum faptul că de 4 ani activează oarecum în afara actualităţii curente a sistemelor militare ii conferă o oarecare libertate şi lejeritate în a spune ceea ce alţii nu pot spune, sau nu-şi asumă a spune.

                Cu toate acestea însă, pentru noi, pentru cei ce mai degrabă constatăm decât determinăm,  întrebările rămân : Vine războiul ? Şi dacă vine, ce facem ?      

                Iar acum vă invit a citi selecţia subsemnatului, nu înainte de a vă informa că parte a textelor de mai jos sunt extrase din articolul publicat ( pe care vă invit al citi în integralitatea sa, achiziţionând revista ce încă mai poate fi găsită la unele puncte de vânzare a presei scrise ) pe paginile 32 şi până la 37 inclusiv din numărul aferent lunilor iunie – iulie 2014 a revistei Foreign Policy – ediţia în limba română.      

                Astfel, generalul Constantin Degeratu spune că :

este posibil ca Rusia să urmărească prin acţiunile şi comportamentele sale relativ recente, cel puţin următoarele 4 obiective strategice

1. redobândirea poziţiilor dominante la Marea Neagră şi la Marea Baltică, prin extinderea zonelor de coastă controlate ;

2. fragmentarea, anarhizarea şi transformarea Ucrainei într-un focar de conflict de lungă durată, pentru a împiedica angajarea acestui stat pe calea evoluţiei europene ;

3. golirea de conţinut a conceptului de parteneriat cu NATO – chestiune considerată de general ca fiind esenţială şi testată cu succes de ruşi prin antecedentul Georgia 2008 – când Rusia a reuşit să fragmenteze fără a suferi sancţiuni, teritoriul unui partener ( şi nu membru ) al NATO ;

4. compromiterea credibilităţii Alianţei Nord-Atlantice ca organizaţie de apărare colectivă eficientă în estul Europei. De altfel, la acest punct, generalul deşi vrea să rămână optimist şi să creadă în vorbe aşternute pe hârtie ( vezi articolul 5 al Tratatului NATO care se pare că vorbeşte de o reacţie de tip urgent şi imediat în cazul invadării unui stat membru ) constată totuşi realist faptul că, prevederile articolului în cauză nu au fost probate real şi consistent niciodată în cadrul Alianţei ( situaţia din septembrie 2001 activându-l mai degrabă din spirit de solidaritate şi nicidecum din cel al acţiunii efective, imediate, concrete ). 

            Iată de ce, pe un asemenea fundal al antecedentelor, generalul consideră că în cazul unei invazii rapide ( întinsă pe durata a 24 sau 48 de ore ) a teritoriului unui stat membru NATO ( inclusiv posibil al României ), după litera şi spiritul Tratatului Atlanticului de Nord, mai degrabă reacţia ar fi una birocratică, administrativă şi ar consta poate în întrunirea Consiliului acestei structuri, iar mai apoi în căutarea consensului în decizie şi acţiune efectivă ; procedură care în cazul Georgiei nu a produs nici un efect în teren, deoarece aliaţii ( reuniţi la Bucureşti în anul 2008 ) nu au ajuns la un… consens.

            Dintr-o asemenea neliniştitoare perspectivă şi reacţie birocratică a Alianţei Nord-Atlantice, generalul Degeratu consideră că aceasta ar trebui să acţioneze urgent prin adoptarea unor măsuri de amploare strategică, concretizate prin : redislocarea unor capabilităţi ale SUA, în special avioane de luptă şi rachete antiaeriene. De altfel, generalul nu exclude ca în Crimeea, în regiunea Buceag sau chiar pe Insula Şerpilor, Rusia să aducă rachete de tip Iskander ( ce au o bătaie declarată de 499 de km ), care astfel s-ar afla de fapt la o distanţă de 250 – 300 de km de Dobrogea. 

            Nu sunt de ignorat, pe de altă parte câteva din observaţiile generalului român atunci când vorbeşte de neajunsuri ale Comunităţii Euro-Atlantice. Atrage atenţia în mod expres spre exemplu, observaţia acutei lipse de informaţii concrete ale Alianţei cu privire la planurile reale ale Rusiei. Este vorba de războiul informativ, nu mai puţin dur, nu mai puţin important, dar foarte posibil înclinat deocamdată în partea ruşilor.

            Dar cum NATO, nu înseamnă ( cel puţin în teorie ) numai SUA ci şi ţări ale Europei, generalul nu poate să nu constate că cele mai multe ţări europene plătesc acum poliţa cheltuielilor militare reduse ale ultimilor poate zeci de ani. Rezultatul ? Neputinţa asigurării propriei apărări teritoriale. Dintr-o asemenea neputincioasă statistică nu putea face excepţie nici România, care ( spune generalul ) ” …se află în situaţia complicată a celui care nu şi-a făcut temele de casă la timpul potrivit „. Restul ? Teorii…

            De altfel, în ceea ce priveşte România, generalul Degeratu consideră că :

forţele de luptă ale Armatei Române trebuie aduse rapid la capacitatea necesară de luptă pentru apărarea teritoriului naţional. În acest sens, generalul enumeră ca posibile măsuri : exerciţiile militare de amploare şi de durată ; creşterea efectivelor active pe principiul voluntariatului ; reorganizarea şi pregătirea rezervelor ; creşterea rapidă a capacităţii de luptă impotriva blindatelor şi a ţintelor aeriene ; împrospătarea rapidă a parcului de blindate, camioane, autospeciale şi elicoptere de sprijin. Iar toate acestea, în condiţiile în care spaţiul aerian şi spaţiul naval al României ar fi asigurate şi asumate operativ de către capabilităţile Alianţei…

– nu în ultimul rând, este de remarcat opinia oarecum surprinzătoare a generalului Degeratu în ceea ce priveşte posibilul tip de război purtat împotriva României de posibilii agresori răsăriteni. Iar generalul spune că, deşi ne aflăm pe tărămul conflictelor asimetrice, în ceea ce priveşte România „…am putea fi efectiv ţinta unor acţiuni militare din categoria celor tradiţionale, defăşurate cu tunuri şi tancuri, cu avioane şi elicoptere, cu trupe de desant aerian sau naval. „

         Închei sinteza mea, citându-l din nou pe generalul român care spune :

         „…înainte de toate, ar fi necesar să depăşim pragul psihologic al conştientizării pericolului şi al nevoii de acţiune rapidă, performanţă care nu pare  să se contureze în absenţa unei presiuni civice substanţiale şi a unor intervenţii colegiale ( ? – e semnul de întrebare pus de mine ) convingătoare. „

         ” Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte îi sunt urâte : ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care alergă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni şi cel ce stârneşte certuri între fraţi. ”  ( Proverbe 6 : 16 – 19 )

         ” Moartea şi viaţa este în puterea limbii ; oricine o iubeşte îi va mânca roadele „ ( Proverbe 18 : 21 )

         Vine războiul ? Şi dacă vine, ce facem ?

         Ne ţinem de Domnul, căci toată înţelepciunea, priceperea şi puterea ale Lui sunt.

2 thoughts on “Vine războiul ? Şi dacă vine, ce facem ?

    1. Dacian Post author

      Multumesc Sami, pentru atentia acordata gandurilor si scrierilor mele, dupa cum multumesc pentru aprecierile tale.
      Crestineste vorbind, se cuvine a spune : A Domnului fie toata lauda, in veci.
      Multumesc inca o data.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *