Chiar daca nu se spune des si expres intotdeauna, in Romania exista o consistenta masa a angajatilor care accepta ( de voie de nevoie ) a munci si a trudi pentru bani putini. Atat de putini incat, de abia traiesc.
Stiu, imi veti spune, primesc putin pentru ca produc putin, pentru ca sunt puturosi sau pentru ca fac munci repetitive ce nu necesita efort, concentrare si responsabilitate.
Ba mai mult, imi veti spune, ca nu merita mai mult, ca nu pot mai mult, ca nu-i duce capul la a face mai mult, si ca atare trebuie sa se multumeasca cu ce primesc. Imi veti spune ca daca vor mai mult sa munceasca mai mult, sa se lupte mai mult, sa riste mai mult.
Intr-adevar, subiectul poate fi mult dezbatut. O discutie insa avuta in urma cu cateva saptamani cu managerul general al unei companii producatoare de pantofi, mi-a adus in atentie o perspectiva care poate da de gandit folositor atat angajatilor cat si ( dar mai ales ) angajatorilor.
Astfel, managerul general in discutie imi spunea :
” Am fost foarte suprins de faptul ca atunci cand am dat angajatilor nostri, bonuri de reducere cu 30 % a preturilor pantofilor produsi de noi, doar o mica parte, o foarte mica parte a lor au folosit aceste bonuri pentru a-si cumpara una sau mai multe perechi de pantofi dintre cele produse in fabrica noastra. Vazand acest comportament, am fost marturisesc surprins, si am incercat a intelege de ce un numar foarte mic al angajatilor nostrii au valorificat bonurile cu reducere. „
In acest moment, am intervenit eu si am zis : ” Nu-mi spune la ce concluzie ai ajuns. Iti voi spune eu inainte parerea mea. „
” Da, te rog a zis managerul fabricii. Sunt curios ce explicatie imi vei da. „
Raspunsul meu a fost : ” Pentru ca, si in conditiile unei reduceri de 30 % din pretul unei perechi de pantofi, acestia tot raman scumpi pentru veniturile angajatilor tai. Pe de alta parte, poate sti, poate nu, multi romani sunt incaltati cu pantofi second-hand. Acolo in piata second-hand se intalneste nevoia lor cu putinta lor. „
Managerul imi spune : ” Da, ai dreptate. Insa cum de stii lucrul acesta ? „
Raspunsul meu a fost : ” Sunt vechi in afaceri. Sunt pasionat a intelege cum merg afacerile, si cum natura si conditia umana se exprima in afaceri. Pe de alta parte, am observat ca in marea parte a managementului practicat in Romania, cei care detin sau conduc afacerile au mai degraba principiul de a ” duce ” cat mai jos nivelul salarizarii, expresie a unei culturi de tip speculativ. Astfel ei, promit mult, ofera putin si cer mult. Cand e vorba de a revedea salarizarea in raport de rezultate si performanta : e criza, sau, mai vorbim ca acum nu se poate.
Pe de alta parte, am observat ca multor patroni sau manageri ce activeaza in Romania le displace exercitiul ce le cere a-si imagina ce nivel de viata isi pot permite angajatii lor urmare a veniturilor pe care le obtin de la ei. In fapt, cei mai multi spun ca nu e treaba lor, ca fiecare trebuie sa se lupte, ca viata e o lupta si ca daca nu-i convine e liber sa plece. Sunt atatia altii care cauta de munca.
Oarecum astfel ai procedat si tu. Practica ti-a demostrat ca nu te-ai uita niciodata sau nu te-ai uitat de mult la ce fac, cum traiesc si cum o duc angajatii tai. I-ai privit exclusiv, rece, si distant ca o resursa asezata intr-o matrice, intr-o formula. „
In acelasi context, am continuat, se promoveaza astfel o cultura de tipul ” eu ma fac ca muncesc pentru ca stiu ca si el se face ca ma plateste „, sau ” fac destul la cat ma plateste. ” Mai trist este insa faptul ca se creeaza astfel enclave de ” sclavagism modern „, in care oamenii muncesc in fapt 8 – 12 ore si sunt platiti pentru 2 sau pentru 4. In cele din urma e o degradare a conditiei umane.
Nu e corect. Munca trebuie recompensata la justa ei valoare. Iar angajatilor trebuie sa li se ofere posibilitatea de a creste spre plenitudinea competentelor, abilitatilor si talentelor lor. Iar daca acestea nu se potrivesc cu nevoile tale, tu esti primul responsabil pentru a lamuri situatia.
A, ca tu esti nemultumit de aportul angajatilor tai, de angajamentul lor, de randamentul afacerii tale, de problemele in piata, acestea sunt in primul rand responsabilitatile tale, si nu ai decat sa-ti imbunatatesti sau sa-ti revizuiesti fundamental politica de personal.
Insa, intre un angajat dezinteresat, lipsit de onestitate in relatia cu tine, iti spun ca se poate a avea unul care se simte atasat si sanatos dependent de afacerea ta. Acest angajat ti se alatura a observa mersul si simptomele afacerii tale, este atent la riscurile potentiale, este dispus a face eforturi si sacrificii, tocmai pentru ca tu, prin modul tau de a conduce si organiza compania ii arati ca oamenii ei sunt importanti pentru tine, pentru voi.
Intr-un asemenea cadru, salarizarea unui asemenea angajat se ” cere ” de la sine si atentie fie ca e in sus, fie ca e in jos. Iar daca ” se cere ” despartirea ea se face fara resentimente, cu loc de ” buna ziua ” – oricand si oriunde. „
Managerul mi-a zis : ” Sper ca nu am distrus mult. „
Eu i-am raspuns : ” Sper sa poti construi mult de acum inainte. „
Voi ce faceti : daramati sau construiti ?
Dincolo de viziunea limitata a unor angajatori din Romania (nu il includ aici pe cel cu care stateai de vorba, cred ca intuiesc cine era si are salarii peste media pietei), cred ca avem o problema la nivel macro, la nivel de tara.
Observam ca distanta intre salariile mari si salariile mici, la fel ca distanta economica dintre bogati si saraci, creste, ca lumea se polarizeaza. In conditiile acestea poti alege intre a promova Romania ca o tara low-cost sau a o promova ca o tara high-skill. Adica salarii mici si meserii cu valoare adaugata mica sau meserii cu valoare adaugata mare ceea ce implica salarii mari. Observ ca avem tendinta sa promovam mai degraba low-cost-ul decat high-skill-ul. High-skill-ul presupune strategie pe termen lung si investitie in invatamant si cercetare. Iar din pacate planificarea si urmarirea unor obiective strategice pe termen lung nu este o abilitate de-a noastra (generalizez stiu). E mai comod asadar sa vindem ideea de low-cost.
Daca esti si te vinzi ca Lastun, lumea te trateaza de Lastun, daca esti si te vinzi ca Mercedes, lumea te trateaza de Mercedes. Cine se simte Mercedes sa ridice primul mana ! Cu ceilalti ce facem ? Hai sa construim ceva !
Cum spuneam si altadata : sclipitor.
Lumineaza draga prietene, lumineaza.
Aicea ai mare dreptate Dacian eu stiu din propria experienta
cand angajati sunt multumiti cu cat castiga creste productivitate si calitatea .
Trebuie sa simta ca sunt o parte importanta in firma si atata timp cat firma functioneaza au existenta asigurata.
Cine reusete asta are o afacere stabila si de viitor.
Este o procedura care dureaza dar functioneaza.
Iti spun din propria experienta.
In asemenea situatie trebuie sa inteleaga patroni ca venituei mai mici
si de lunga durata sunt mai bune decat venituri mari si pe scurt timp.
Elena
Multumesc Elena pentru comentariul tau. In sfarsit ti-ai asumat riscul sa scrii din nou in romaneste. Te-ai descurcat foarte bine pentru acum o nemtoaica adevarata. De fapt, o romanca ambitioasa devenita antreprenor de succes in Germania.
Te rog frumos, fa un serviciu celor ramasi in Romania, si cand consideri necesar nu ezita sa intervii pentru a comenta si a ne invata din experienta ta de afaceri si de viata.
Ma mindresc cu tine draga prietena.
Dumnezeu sa te aibe in paza Sa.
Am avut si eu parte de angajati care se „vindeau Mercedes” dar am scapat de ei cat de repede am putut. Degeaba aveau tot felul de ABS-uri, Cruiser si alte sisteme, nu aveau „combustibil”. Erau ca si o masina de lux, bine curatata, dar pe care o tii in fata blocului ( si ala confort II) pentru ca nu iti permiti sa cumperi carburant. Cu „Lastunii” am facut treaba mult mai multa, deoarece de la conditia lor de „lastun” am reusit sa-i fac sa se simta utili si importanti. E drept ca intr-un lastun trebuie sa fii foarte atent la condus.
Nu cred in povestile de mai sus ca daca angajatul este platit mai bine va munci mai bine. Angajatul va munci mai bine doar cand are acest interes sau a fost tinut o perioada de timp in conditii „nasoale”, de care sa isi aduca aminte mereu. Voi nu ati avut niciodata caini? Daca nu le impui respectul ( chiar si prin recompense) ti se vor urca in cap.
In cultura noastra (mioritica) organizationala nu exista deasemenea nici o pregatire corecta a angajatorului in raport cu forta de munca. Despre asta putem discuta oricand, cu multe argumente. Daca ar exista o asemenea pregatire, niciun director (mai ales de SA sau Regii in zilele noastre) nu ar intra in panica la amenintari cu greve.
Dane draga, imi era dor de tine si de filtrele tale de viata. Si de aceasta data excelent. O singura precizare totusi : accentul meu dorea sa cada pe onestitatea reciproca ce se cere partilor aflate intr-un raport de munca ; si nu atat pe bani. Onestitatea care in cele din urma inseamna inainte de toate un dialog sincer in primul rand cu tine insuti, pentru ca mai apoi sa-l transferi la fel de onest catre cel caruia ii propui relatia de munca.
Cat priveste cultura organizationala in Romania, asa cum zici Dane, asa e.
A, onestitate, poate peste inca 20 de ani, parafrazand pe Brucan cu „stupid people”; atunci cand cei care au plecat sa munceasca afara se vor intoarce sa-si cheltuiasca pensia aici, povestind nepotilor cum e sa muncesti la „valoare reala” iar nepotii vor observa ca parintii care au trait aici nu au realizat mare lucru. Pana atunci „clasa muncitoare” se va consola cu legendele din vremea de dinainte de ’90; ce bine era in fabrica, salariul era sigur si cate nu isi insuseau din patrimoniul comun…ist. (Vezi in zilele noastre folosirea abuziva in interes propriu a mijloacelor firmei fie la locul de munca – micile „ciubucareli” – fie masina, telefonil, laptopul si conexiunea la internet a firmei.
pana atunci onestitatea nu poate fi mentinuta decat prin transparenta.
Cum spuneam. Mi-a fost dor de intelepciunea ta Dane. Imprastie, imprastie. Poate mai scadem din acei 20 de ani…fatidici.
Incercam, speram, incercam.
Citind postarea imi dau seama de ce nu-mi place absolut deloc termenul de „resursa umana” (no pun Cristi 🙂
Atat in Romania cat si in lume se vorbeste despre un disconnect intre management (fie el si de nivel mediu) si muncitor/executant. Desi am putea spune ca sunt motivele tehnologice la mijloc cred ca problema este mai grava. Cei din top sunt rupti in totalitate de viata de zi cu zi a celor condusi si cad in campacana sau iluzia unei stari de suporioritate falsa. Cum spunea cineva mai sus, ajungem la sclavie moderna.. cred ca umanitatea poate mai mult si vom depasi cu succes aceasta capcana. Sfatul meu pentru orice manager e sa petreaca timp cu angajatii lui, sa vorbeasca cu ei si sa incerce sa-i inteleaga – e o situatie win/win (nu win/teapa cum se practica prin .ro) care are ca si rezultate agajati productivi, loialitate, un mediu de lucru placut… la bine si la rau.
Asa zic si eu Jan. Win-win bazat pe onestitate reciproca.
Eu as spune ca toti au dreptate si cei care platesc (patroni) si cei care incaseaza (muncitori)…..eu intodeauna pun in balanta grevele…..deoarece ii inteleg pe cei care intra in greva le este frica de ziua de maine ca nu vor avea ce pune pe masa…..dar ii inteleg si pe manageri daca nu au deunde sa plateasca, daca intr-o alta tara cei care produc aceleasi chestii le fac mai ieftine …..ce pot sa faca disponibilizari. Sint deacord cu faptul ca oamenii trebuiesc platiti in asa fel incit sa poata trai linistiti din venitul lor sa aiba linistea zilei de maine, dar nu odata, personal am ajuns la concluzia ca realizezi mai multe cu 4 oameni platiti mai prost decit cu 2 platiti bine, deoarece ei la fel vor munci se vor agita sa zicem asa sa puna mana pe un post bine platit dupa care vor intra in normal……normalul lor….conceptia romanului….toti traim de unde muncim. Multi oameni traiesc din salarii minime pe economie si sincer uneori nu inteleg cum reusesc. Dar sa nu uitam faptul ca in lume exista popoare care muncesc pe bani si mai putini…..care probabil in cativa ani vor veni sa munceasca aici…asa cum noi mergem sa muncim prin alte tari pentru venituri mai bune decit acasa….. Vremurile se schimba si noi trebuie sa ne adaptam din mers….fie ca vorbim de angajati sau angajatori……
Da Petrica, vremurile se schimba si noi trebuie sa ne adaptam din mers, dar este ceva ce nu se schimba si isi pastreaza valabilitatea indiferent de vremuri : Cuvantul.
A doua mare porunca zice sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti.
Daca tu ca si proprietar poti trai cu ceea ce ii dai angajatului tau este in regula.
Daca tu ca si angajat doresti mai mult, asuma-ti fie a munci mai mult, fie a cauta un alt loc de munca fie a deveni la randu-ti patron cu tot ce inseamna asta.
Imi place foarte mult,…sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti…..cind vom reusi acest lucru vom fi crestini adevarati…..hai sa ne gindim la un copil al strazi care vine la tine sa iti ceara bani…..sa il luam in brate sa il ducem acasa sa ii oferim dragoste ….ca noua insine….sintem in stare de asta….????
Prima porunca a bibliei este sa il iubesti pe domnul dumnezeul tau….cea de a doua sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti…..cred ca restul poruncilor le- ai putea pastra fara nici o problema…atunci cind iti iubesti sotia spre exemplu nu o inseli, nu o furi, nu o minti…..si exemplele ar putea continua dar si poruncile ar fi neincalcate…..dar din pacate lucrurile nu stau chiar asa…dar Dumnezeu e dragoste si ne iarta de atitea ori….