Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste comportamentul astfel :
1. Modalitate de a actiona in anumite imprejurari sau situatii ; conduita, purtare, comportare.
2. Ansamblul manifestarilor obiective ale animalelor si ale oamenilor prin care se exteriorizeaza viata psihica.
Ajutator definitiei de mai sus, trebuie spus ca aceiasi lucrare ( DEX ) defineste psihicul ca fiind :
Psihic = forma specifica de reflectare a realitatii, produsa de activitatea sistemului nervos si prezenta la animalele superioare – totalitatea fenomenelor si a proceselor proprii acestei reflectari ; structura sufleteasca proprie unui individ.
3. Modul in care un organism reactioneaza fata de factorii de mediu.
Comentarii si determinatii la prima definitie :
Daca comportamentul este definit ca modalitate de a actiona in anumite imprejurari sau situatii, unde se plaseaza si cum trebuie interpretata inactiunea ?
Inactiunea nu este comportament ?
Eu zic ca da si astfel devine important nu doar ceea ce faci ci si ceea ce nu faci – mai ales atunci cand stii sau ” simti ” ca ar fi trebuit sa faci ceva.
Intrebare : in raport de cine si de ce te comporti ?
Intrebare : cui incerci sa-i placi si de ce ? Semenilor, voua insiva, lui Dumnezeu ?
Comentarii si determinatii la a doua definitie :
Daca comportamentul este definit ca fiind ansamblul manifestarilor prin care se exteriorizeaza viata psihica a individului, atunci putem intelege ca viata psihica este ascunsa undeva, insa ea iese ( nu stim daca intotdeauna si nu stim daca intotdeauna complet ) ” la vedere „.
Inseamna in acelasi timp ca se parcurge un drum informational dinspre interior spre exterior.
Inseamna ca pe acest drum, informatia din interior se poate :
* pastra intacta in continut pana la iesire,
* se poate modifica in continut pe traseul parcurs sau,
* pur si simplu se poate opri la un moment dat pe traseu nemaiesind astfel ” la vedere „.
Intrebare : cine, cum si de ce se poate interpune pe drumul din interiorul omului spre exteriorul sau ?
Pe de alta parte, putem intelege ca viata psihica determina comportamentul.
Intrebare : doar viata psihica determina comportamentul ? Este un drum cu sens unic – dinspre psihic spre comportament ?
Intrebare : comportamentul determina viata psihica ? Nu este un drum cu dublu sens ?
Daca viata psihica se manifesta in exterior prin comportament, inseamna ca schimbari la nivelul psihicului determina schimbari la nivelul comportamentului.
Aceasta inseamna ca un reglaj al comportamentului se poate face printr-un reglaj al psihicului.
Intrebare : cum, de cine si cand poate fi reglat psihicul ?
Pe de alta parte, daca si comportamentul poate regla psihicul se cuvine a ne intreba : cine ( in afara de psihic ), cum si cand poate regla comportamentul ?
Comentarii si determinatii la a treia definitie :
Daca comportamentul este definit ca fiind modul in care un organism reactioneaza fata de factorii de mediu, atunci se poate spune ca factorii de mediu determina puternic comportamentul.
Ca atare, este posibil ca factorii de mediu sa transmita ( oare ? ) o specificitate, pe care psihicul organismului constient o preia, o analizeaza, discerne intre variantele de raspuns, alege, initiaza transmiterea deciziei luate catre exterior. Cum mai sus spuneam, nu stim daca ceea ce este initiat spre transmitere din interior si ajunge a se manifesta intocmai ca si comportament.
In acelasi timp putem banui ca schimbarea factorilor de mediu poate determina schimbarea comportamentului.
Dar, schimbarea comportamentului poate schimba factorii de mediu ?
Eu zic ca da. Si atunci, situatia poate deveni un ” care pe care ” sau ” cine muta primul ” ?
Intrebare : daca factorii de mediu au o influenta asupra comportamentului si daca comportamentul are o influenta asupra factorilor de mediu, care conteaza de fapt si de ce ?
Am ales intentionat aceasta formula scurta in a aborda un subiect de altfel greu si complex precum este comportamentul uman.
Considerati insa aceasta postare ca o ” deschidere „, ca un fundament minim necesar pentru altele ce ( cu voia lui Dumnezeu ) sper a urma.
Pana atunci spatiul destinat comentariilor si completarilor va apartine.
Astept cu interes.
Un raspuns care il bazez mai mult pe intuitie ar fi ca in prima parte a vietii mediul influenteaza/formeaza/schimba comportamentul dupa care relatia se intampla invers (desigur nu in mod absolut).
Draga Jan, ” segmentarea ” propusa de tine este de luat serios in seama ; ” condimentata ” putin ( in opinia mea ) cu procesul dezvoltarii constiintei de sine structurate prin valori si experiente de viata.
Multumesc pentru comentariu, multumesc pentru atentia acordata scrierilor mele.
Depinde de “masa critica” cea care inclina balanta.
Daca luam comportamentul unui muncitor sau turist roman intr-o tara civilizata (mai ales prin norme si constrangeri stabilite si practicate de sute de ani), de ex. Germania, observam ca acel muncitor nu doar ca lucreaza efectiv cele 8 ore din program dar si atinge foarte repede un grad de eficienta a muncii de peste 100%. In acelasi fel turistul nu scuipa coji de seminte pe jos, nu fumeaza decat in locurile amenajate, nu isi asculta muzica/manelele deact incet sau la casti. In aceste situatii factorii de mediu nu doar transmit o specificitate dar provoaca si o puternica schimbare a comportamentului. Bineinteles cei din exemplul de mai sus, cand se intorc in tara, isi schimba si comportamentul, tot datorita factorilor de mediu. De cate ori nu am auzit vechi cunostinte stabilite pe acolo spunand “ abia astept sa revin in Romania sa pot scuipa pe jos”. La fel , modelul este valabil si pentru germani ( ca doar si ei sunt oameni) si comportamentul lor prin Ibiza si alte locuri unde incep sa nu mai fie chiar atat de bine primiti. Asta despre schimbarea factorilor de mediu.
Daca schimbarea comportamentului poate schimba factorii de mediu, bineinteles ca da. Doar ca ipoteza, daca Germania ar fi castigat razboiul, cam ce economie, banci, mediu de afaceri am fi avut noi acum? ( oricum am fost la vremea aceea parteneri economici destul de impotanti pentru ei/strategici).
Daca comportamentul este definit ca modalitate de a actiona in anumite imprejurari sau situatii, unde se plaseaza si cum trebuie interpretata inactiunea ?
Inactiunea este de fapt un blocaj mental pe o idee, activitate sau proces. De exemplu cineva care avea o retinere de a sofa si in plus i s-a repetat ca nu o sa fie sofer niciodata, in timp in reteaua lui neuronala aceasta a devenit o cale batatorita (la fel ca amintirile) si ori de cite ori ii va trece prin gind sa sofeze isi va aduce aminte ca el nu poate face asta, pericolul este ca persona sa nu mai perceapa procesul ca o inactiunea ci ca pe o profetie care culmea i se autoimplineste, fapt ce ii mascheaza scuza inactiunii. M-as bucura sa tina seama de cele de mai sus cit mai multa lume (parinti, profesori, etc) atunci cind ii spun unui copil „nu esti bun de nimic”, „esti slab la fizica, romana, etc” sau si mai grav „esti prost” sau „daca nu maninci asta nu o sa cresti”, samd. Interesant ar fi cum pot fi „dezactivate” aceste credinte limitate (inactiuni generate de un „obicei” format/generat de mediul extern)?
In limbaj popular ce am spus mai sus este „ascuns” foarte frumos prin „Strugurii sunt acrii”, „Ulciorul nu merge de multe ori la apa” …
Draga Soso, in mod expres din comentariul tau mi-a atras atentia intrebarea prin care te intrebi ” cum pot fi dezactivate aceste credinte limitate – inactiuni generate de mediul extern „.
Ei bine, ca un raspuns partial, desigur perfectibil, in ceea ca ma priveste cred :
– ca dezactivarea se poate initia prin experiment individual desfasurat pe multiple sectoare de actiune umana
– ca dezactivarea se poate face prin autodidacticism, cu eventual suport de tip mentorat
– ca dezactivarea se poate face prin plecarea de acasa – in jurul varstei de 15 – 16 ani
– ca dezactivarea se poate face prin schimbarea oamenilor ( a unora desigur )ce decid in ” ale ” educatiei in Romania
E de lucru, prietene. E de lucru…
Revin pentru a-mi sustine postarea de mai sus. Ce s-a spus pana acum au fost argumente de genul fac/nu fac ceva pentru ca pot/nu pot, vrea/nu vreau. In cazul in care fac ceva, este bine doar in masura in care exista dovada ca in acelasi mod si cu aceeasi energie pot sa fac si rau. Altfel bunatatea ( sau decizia de a face sau nu ceva) este doar indolenta sau impotenta.
Mai interesanta mi se pare o abordare a schimbarilor comportamentale prin prizma „pleomorfismului” din microbiologie si transpunerea conditionarilor acestuia la structura societatii.