Sunt ani buni de zile, de cand adolescenti, parinti sau bunici ai adolescentilor imi solicita opinia si eventual implicarea in legatura cu posibilele optiuni ale tinerilor vizand studiile pe care sa le urmeze, cariera pe care sa incerce a o construi, sau pur si simplu cum si ce loc de munca sa caute.
Iata cum, in acesti destul de multi ani ( sa tot fie mai bine de 15 ) am acumulat sa-i zicem o oarecare experienta in acest domeniu si problematica ramasa actuala pentru societatea romaneasca.
In concret, lucrurile pornesc de la ceva de genul :
” Stiti, baiatul sau fata noastra este in clasa a XII-a, urmeaza sa dea bac-ul peste cateva luni, si inca nu ne-am hotarat la ce facultate sa mearga. Am tot vorbit, ne-am consultat, avem cateva variante ( gen care-o fi ), insa nu suntem siguri. Dumneavoastra ce spuneti, ce merge astazi ? „
sau
” Fata sau baiatul nostru termina peste putina vreme ( nu stiu ce facultate ) si fiind vremurile astea de pe acum ne preocupam a-i gasi un loc de munca. Stim ca dumneavoastra cunoasteti multa lume, stim ca ajutati tineri, si ne-am gandit daca puteti cumva sa ne dati si noua o solutie. „
sau
” Fata sau baiatul nostru a terminat de 1 an sau mai mult facultatea, si-a tot depus cv-ul peste tot, insa nimic. In tara asta nimic nu merge. Nu mai stim ce sa facem. A invatat bine, are diploma, master, se gandeste si la doctorat, insa in conditiile astea…Credeti ca ne puteti ajuta ? „
Nu doresc a face o analiza detaliata si prea filosofica pe subiectul ales de mine astazi. Ca atare am sa fiu punctual si concret, tocmai in considerarea unui tablou social umplut mai degraba de vorbe, decat de fapte si rezultat.
Astfel :
– constat ca familiile se trezesc tarziu sau niciodata in asumarea si practicarea rolului de suport si matura asistenta ceruta de calitatea de parinte, bunic sau responsabil social.
Explic partial acest lucru pentru ca la randul lor nu au beneficiat de la parintii si bunicii lor de acest suport si asistenta. De fapt, parintii celor mai multi dintre adolescentii de azi, s-au nascut undeva in partea a doua a anilor ’60, undeva in intervalul 1966 – 1970. Parintii tinerilor de azi s-au nascut undeva in intervalul anilor 1950 – 1960. Bunicii acestor azi parinti, s-au nascut undeva in intervalul 1930 – 1948.
Pentru multi dintre dumneavoastra acesti ani nu va spun nimic. Pentru noi insa care avem legaturi si amintiri in si legat de aceste generatii inseamna mult. Atat de mult incat nici nu incep a va povesti ceva. Efectele amintirilor acestor generatii sunt insa extrem de influente in decizii ( sau mai ales indecizii ) si actiune ( sau mai ales inactiune ).
Va spun insa altceva. Daca va voi Dumnezeu, va veni randul generatilor mai tinere si se vor schimba doar anii. Eu sper insa a se schimba si altceva….
– pe de alta parte, constat ca judecata de mai sus nu se poate aplica tuturor famiilor aflate in fata provocarilor subiect al postarii mele. Sunt, si nu putine, familii care de timpuriu se preocupa a fi alaturi de tineri in drumul lor spre maturitate.
Dar, nu de putine ori, familiile de acest fel, devin prea posesive, prea formale si prea dominate de prejudecati si credinte considerate de ei ultra-verificate de viata. In aceste cazuri, tinerii sunt un fel de ” tineri domesticiti „, aflati intr-un aparent acord cu ai sai, dar in esenta puternic dependenti de ” voia si cuvantul familiei „. Nu de putine ori, de fapt tinerii au fost de fapt prea protejati de viata.
– constat de asemenea ca cele mai multe familii, includ in speranta de viitor a tinerilor lor, studiile superioare. Cei mai multi continua sa creada ca studiile superioare garanteaza succesul, reusita. Nu de putine ori, se aplica conceptul cat mai multe diplome, cat mai multe cursuri, cat mai multe atestate, inseamna de fapt cat mai multe sanse. Dupa cum vedeti, de foarte multe ori, nu tine.
Constat de asemenea ca din ce in ce mai mult in ultimii ani, sunt luate in calcul studiile in strainatate. Declarat sau nu mesajul este ceva de genul : In Romania nimic nu se face serios, si chiar daca s-ar face sansele sunt tot in afara. Sau, daca studiile din Romania au fost asa si asa, macar acum cand e vorba de cariera si viitorul lor lucrurile sa fie facute serios. Viata arata ca da, reteta functioneaza in multe cazuri cu referire la sansele tinerilor. Ei poate sunt oarecum fericiti, batranii insa, ar fi bine sa-si rezerve de pe acum un loc la azil. Va fi aglomeratie.
– constat de asemenea ca cei mai multi tineri, din cele mai multe familii au fost protejati de munci care presupun manualitate, creativitate si solutii.
Sau altcumva spus, au fost indrumatati a lucra mai mult cu creierul, indrumati a lucra mai mult in abstract, mai mult prin vorbe. Indirect munca cu mainile le-a fost prezentata ca fiind inferioara si mai de putin succes decat eleganta si moderna munca intelectuala.
Trebui aici sa spun, ca si atunci cand tinerii au fost indrumati sa munceasca sporadic inca din timpul liceului, ratiunea parintilor viza in mod expres mai degraba deprinderea disciplinei muncii. Un fel de ” sa vezi ce greu se castiga painea „. De fapt, de prea multe ori se incurajeaza astfel a fi ” in rand cu lumea „. A iesi din practicile ei, inseamna risc, esec, marginalizare.
– constat ca sunt unii ( si nu putini ) care au fost si sunt parintii – prea parinti, sau bunici prea bunici. Acestia sunt cei cred ca daca tinerii sunt bine condusi de adulti, automat si prin efect acestia vor fi bine, vor fi fericiti.
De fapt, viata mi-a aratat ca in cele mai multe cazuri, parintii si bunicii de tipul acesta, nu stiu cand sa se opreasca si isi continua ” marsul ” in viata tinerilor si atunci cand vine vorba de casatoria lor, sau chiar de noile familii astfel construite. Nu vreu sa ma controlez si inca de aici le spun acestora ferm : Opriti-va. Iar tinerilor, le spun : Taiati cordonul, daca vreti sa ” cresteti mari „. Daca nu, nu va plangeti.
Mesajele mele nu trebuiesc intelese in sensul rebeliunii lor, ci in sensul responsabilitatilor mature atat din partea batranilor cat si din partea tinerilor.
Daca acestea au fost cateva constatari ale subsemnatului cu privire la tema propusa atentiei dumneavoastre, in cele ce urmeaza am sa prezint cateva recomandari concrete ce trebuiesc desigur ” asezonate ” cu limitele mele si cu specificul fiecarei situatii in parte.
Astfel :
– va recomand a va observa copilul sau copii inca de mici prin metoda simpla a jucatului impreuna, a petrecerii timpului impreuna si incet incet a discutiilor impreuna. Nu ezitati a recunoaste ca nu stiti, ca nu puteti, ca va este frica, ca pana cum ” ati observat ca..”, ca da ” e o idee sa-ncercam asta si asta „.
– va recomand a va lasa insotiti de copil sau de copii la locul dumneavoastra de munca, oferindu-le posibilitatea sa vada, sa priceapa in ce consta munca voastra. Nu construiti ipostaze idilice ale profesiei voastre si nu le induceti opiniile voastre. Lasati-i sa observe si fiti disponibili a le raspunde la intrebari.
– va recomand ai implica pe cei mici si pe tineri in tot ceea ce inseamna munca in casa voastra, bugetul casei voastre, bucuriile si ingrijorarile casei voastre. Este excelent daca ultima parte ( cel putin ) a recomandarii mele se realizeaza si prin intermediul rugaciunilor comune ale familiei.
– va recomand a va privi copiii ca pe niste binecuvantari pline cu surprize, acceptand de timpuriu ca ” ei nu sunteti voi „. Pregatiti-va pentru surprize de tot felul…
– implicati de timpuriu copiii si tinerii in activitati ce inseamna manualitate ( facut cu mana lor la propriu ). In special ce inseamna sa-i zicem manualitate de proiect. Adica sa raspunda in a realiza cu mana lor ceva de la zero.
– nu simulati realitatea. Lasati-o sa curga. Spre exemplu, obiectul realizat de ei sa fie pus la propriu pe tejgheaua pietei. Fiti la propriu alaturi de ei, atat cat va solicita.
– staduiti-va sa fiti cu mintea deschisa, acceptand ca habar nu aveti pentru ce lume va pregatiti copiii. In cele din urma conteaza daca isi descopera, dobandesc si isi exerseaza ( ar fi grozav cu ajutorul vostru ) valorile si abilitatile prin care se ridica si merg inainte dupa fiecare cazatura a vietii lor.
– acceptati ca nu puteti sti exact ce profesie vor avea copiii vostri. Acceptati ca este foarte posibil sa incerce si sa practice profesii dintre cele mai diverse, la care sau pe care acum nici nu vreti a le lua in calcul. Acceptati ca ei trebuie sa fie multumiti, si nu voi. Acceptati ca poate copiii nu vor sau nu pot a continua traditia sau afacerea familiei.
– nu desconsiderati manualitatea si aplicatiile ei largi. Nu va lasati furati de societatea cunoasterii si aparentul ei imaterialism. Se cauta si se vor cauta cei ce stiu sa faca ceva, care stiu sa se organizeze pentru a face acel ceva si care se cumpara. Nu de putine ori formulele de succes cuprind informatie si manualitate. Da, conteaza si atitudinea. Insa daca nu stii sa faci ceva, degeaba.
– incurajati-va copiii si tinerii sa munceasca organizat inca din jurul varstei de 12 ani si cel putin din semestrul II al anului intai al facultatii.
– chiar daca tinerii urmeaza studiile superioare in localitatea unde domiciliati, incurajati-i sa stea in camin, si nu in gazda sau in casa parinteasca. Folositi politica bugetului alocat, dar mereu posibil a se schimba. Daca se poate dupa terminarea liceului ar fi bine sa plece din casa parinteasca.
– da, copii trebuiesc protejati si indrumati, insa acest lucru nu inseamna ca ei trebuie sa faca intotdeauna ce ziceti voi, dupa cum nu inseamna ca trebuie indrumati si protejati cat veti trai. La un moment dat si daca vreti vrea nu veti mai putea. Conturile oricat de pline ar fi se pot goli usor. Si apoi ?
– raspundeti-va onest la cateva intrebari ce va privesc : Daca ar fi puteti lua viata de la capat : ati face aceiasi scoala, v-ati casatori cu aceiasi persoana, ati urma aceiasi cariera, ati crede in aceleasi valori, ati avea acelasi comportament fata de familie, fata de societate, fata de Dumnezeu ?
– acceptati ca nu ati fost si nu sunteti parinti si bunici perfecti, ca la randul lor copiii si tinerii vostri nu sunt perfecti. Acceptati ca societatile umane oriunde ar fi ele nu sunt perfecte. Este deci firesc ca asteptarile voastre sa fie… imperfecte. Straduiti-va, dar nu fortati viata.
– acceptati ca nu dumneavoastra v-ati pazit de cele rele, copiii. Ci Dumnezeu. Pentru confirmare revedeti multele momente de risc major pentru ei, datorate neglijentei si neputintei voastre. Nu dumneavoastra i-ati pazit de cel rau, ci Dumnezeu.
– rugati-va pentru si impreuna cu copiii vostri. Cereti-i lui Dumnezeu interventia si calauzirea in tot ceea ce priveste necunoscutele vietii lor si necunoscutele vietii voastre. Pregati-va copiii si tinerii pentru cand nu veti mai fi. De ce se vor tine atunci ?
Si puteti sa nu mai fiti, din acest moment….
Dacian,
Te cunosct deja de prea mult timp si incerc sa ma descurc de parca nu ai fi. Uneori e greu.
Iti impartasesc in mare parte concluziile. Sunt insa detalii asupra carora am pareri diferite, argumentabile. Oricum, acestea ar face ca o eventuala dezbatere de subiectul abordat aici de tine sa fie cu atat mai interesanta. Vizualizez déjà un asemenea eveniment.
Voi sintetiza ceea ce ai exprimat tu mai sus in cateva randuri si astept parerea ta:
Ca in multe alte domenii ale vietii, acceptati incertitudinea si in domeniul profesional si al orientarii profesionale. Sau poate mai ales aici. Singurul lucru sigur este ca va veti intalni cu incertitudinea in viata voastra profesionala. Ar fi bine sa fiti pregatiti pentru acel(e) moment(e). Incertitudinea nu e un lucru neaparat rau, mai ales daca sunteti pregatiti pentru ea.
As mai completa cu un sfat care nici macar nu imi apartine: orientati-va profesional spre ceea ce va pasioneaza sau credeti ca va pasioneaza. Daca nu aveti pasiune pentru nimic anume, cea mai mare problema nu e ce veti lucra cand veti avea 25, 35 sau 55 de ani ci sa gasiti cat mai repede pasiunea , oricare ar fi ea, care v-ar aduce in starea de a o visa noaptea.
Sclipitor, asa cum te stiu dintotdeauna.
Aplicat, asa cum te stiu dintotdeauna.
Pe drum…, asa cum te stiu dintotdeauna.
Sper ca nu singur…ci si cu Dumnezeu…asa cum sper a fi.
Cat priveste discutia – dezbatere, cu voia Celui de Sus, cand ii va veni vremea.
A, si inca ceva prietene : Dumnezeu sa te aibe in paza Sa.
Vreau sa-mi rezerv loc . Unde-i azilul ?
http://www.dcnews.ro/2013/02/santierist-cu-master-in-mecanica-imi-venea-sa-urlu-de-rusine/
Gabi, cu ajutorul lui Dumnezeu il construim peste putina vreme. Cat priveste locurile, sa zicem ca avem …rezervare.
Draga Dacian,
In paralel cam tot aceiasi problema se strecura si in capul meu, dar nu am avut timpul necesar sa o astern pe hartie ( fie si electronic).
Evreii isi iau copii de la o anumita varsta cand fac afaceri, ca sa „prinda” o serie de elemente despre cum se fac afacerile la o varsta frageda, tiganii ii invata de mici mestesugurile cu care se ocupa ei, nu conteaza ca sunt cele bune sau cele mai putin bune la unii dintre ei, Bill Gates si-a tinut copii in scoala, dupa ce au terminat le-a dat la fiecare cate 100K $ sa-si faca fiecare afacerea lui.. daca ii cheltuieste si a doua zi traieste din wellfare… treaba lui. La romani am vazut destul de des problema in care parintii sponsorizeaza „copilasii” numai cu conditia de a face o anumita scoala care o vad EI potrivita pentru odrasle. Dupa ce acestia termina scolile, fie ele si universitare , exercita o profesie doar pentru: „ca trebuie sa o exercite ” nu pentru ca ar gasi in ea placere si fascinatie, este o diferenta mare intre o persoana care merge la servici ca nu are incotro si se stresseaza acolo cu lucruri care nu ii aduc nici o implinire sufleteasca sau una care este atras si fascinat si gaseste zilnic o implinire in ceea ce face chiar daca este stress si apar anumite greutati cu care se intilneste zilnic. Mai devreme sau mai tarziu apare acest : ” Bored-out effect” ineficienta lor la locul de munca isi spune cuvantul si raman fara sluba…. . Domnul Isus explica intr-o pilda acest comportament uman cu acel ispravnic care si-a pierdut slujba si si-a pus problema, ce face acum? Sa munceasca o munca bruta? Nu are maini pentru asa ceva. Sa munceasca o munca inferioara? Ar fi dincolo de orgoliul lui personal. A ales alta cale… coruptia.
Pentru aceste persoane este foarte greu si sa se intoarca sa profeseze profesia care le aduce implinire ( Pentru ca acolo lipseste educatia) si de multe ori raman pe marginea dintre anumite profesii fara ca acestea sa le aduca impliniri. Observatia mea este ca alti parinti asteapta ca scoala primara si gimnaziala sa-i formeze pe copii in a alege profesia pentru viitor sau doua ore pe saptamana la scoala duminecala sa-i formeze ca buni crestini.. Este definitiv prea putin. Parintii trebuie sa comunice cu copii lor si sa-i incurajeze intr-o profesie pe care ei sa o faca cu placere si atunci se vor vedea si performantele.
Cu stima Dan Pocol
Multumesc Dan pentru comentariul tau.
Pentru cei care nu te stiu, e bine sa afle ca esti roman, stabilit de ani buni in Austria, cu experienta in sistemul competitional european si nu numai.
Si, da, nu in ultimul rand esti crestin.
Dumnezeu sa te tina in paza Sa prietene.
Excelent articol si mai mult decat atat, foarte util! Sustin cu tarie importanta majora pe care o are indrumarea parintilor! Sustin insa ideea de indrumare, nu cea de obligare. Parintii ar trebui sa invete ca niciun copil nu e dator sa realizeze ceea ce ei nu au avut ocazia sa realizeze de-a lungul vietii. De fapt, cred ca singura datorie a unui tanar este intre el si Dumnezeu. Dumnezeu l-a inzestrat si i-a dat minte sa aleaga si putere sa infaptuiasca, iar el e dator sa actioneze. Imi place mult ideea subliniata de Cristi, referitor la a gasi ceea ce te pasioneaza. S-ar putea sa fie nevoie de mai multe incercari, dar e de datoria fiecaruia sa caute pana gaseste. Spun din proprie experienta ca drumul poate fi lung si anevoios, dar nimic nu se compara cu satisfactia roadelor propriei tale munci, insotita de placerea de-a face ceea ce te bucura.
Cine spune ca nu avem tineri frumosi si inzestrati de Dumnezeu cu multe daruri ?
Uitati-va atent in jurul vostru.
Eu va prezint doi : Diana si Cristian.
Dumnezeu sa-i binecuvanteze.
Draga Dacian,
Ma regasesc in multe afirmatii dintre cele de mai sus.Stii, ar trebui, atunci cand hotarasti sa devii parinte, sa treci un test in urma studierii unui „manual de utilizare”….sau ale unor „instructiuni de folosire”…Foarte multi gresim oferind copiilor nostri sentimente extreme de dragoste care fac mai mult rau decat bine si credem ca ocrotindu-i si ferindu-i de rele ii protejam….In fine, am regrete pentru ca n-am stiut multe la vremea potrivita, multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de noi si totul e bine acum si sper, daca voi avea ocazia, sa pot sa contribui la educatia potrivita la timpul potrivit, a nepotilor mei pentru ca acum m-am luminat, m-am trezit si constientizez ca nu numai dragostea contribuie la buna crestere a unui copil.
Tu stii foarte bine ca am avut o perioada cand eram debusolata si am apelat la tine. Si-ti multumesc pentru rabdarea si pentru ajutorul dat.
Asta se intampla prin 2009. Am vorbit mult atunci dar au venit de la tine niste cuvinte care m-au urmarit obsesiv mult timp dupa aceea: mi-ai spus printre altele sa ma rog lui Dumnezeu. La vremea aceea m-au socat vorbele tale si m-au pus pe ganduri…
Acum cred ca a fost primul semn si tu ai fost un trimis care sa-mi deschida calea
A Domnului fie toata slava in veci, draga prietena.
Cat priveste rugaciunea, practic-o neincetat. Ea este calea catre Cer.
Dumnezeu sa te binecuvanteze.