Nimic nu functioneaza. Dati-ne.

By | 18/02/2013

              Saptamanal, buletinele de stiri al mediei nationale ne informeaza despre cazuri de violenta, nu de putine ori extrema manifestata in randurile tinerilor si al adolescentilor. Ba ca  se bat in fata scolii, ba ca se bat in scoala, ba ca se ranesc sau se omoara pe te miri unde.

              De ce toate acestea, de unde atata violenta, atata ” justitie personala ” ? Ce nu functioneaza ?

              Stiu, relativ usor imi veti spune ca explicatii sunt. Si ati introduce aici spre exemplu : ca parintii nu-si fac treaba, ca profesorii nu-si fac treaba. Ca e de inteles. Parintii muncesc si nu au timp, profesorii sunt prost platiti si atunci e oarecum firesc ca nu sunt interesati si cate si ma cate.

              Fara a-mi propune la randu-mi sa epuizez explicatiile acestui deja fenomen, si fara a minimaliza explicatiile mai sus prezentate, va invit in cele ce urmeaza a privi realitatea in discutie prin doua suplimentare filtre.

              Acestea sunt :

1. Aceste regretabile incidente se produc si pentru ca unei bune parti ( sau a unei suficient de mari parti ) a tinerilor si adolescentilor din aceste vremuri NU LE ESTE FRICA.

              Intrebare : De cine ar trebui sa le fie frica ?

              Raspuns posibil si partial : De Dumnezeu, de parinti, de lege, de comunitate, de profesori.

              Intrebare : Unde sunt toti acestia ?

              Raspuns : Dumnezeu e la locul Lui, mereu disponibil. Trebuie doar sa ceri, sa bati, sa cauti.

                                     Parintii, dupa cum se vede, nu sunt, sau daca sunt, sunt in scoli pentru a-i ” disciplina ”  pe profesori.

                                     Legea este. In general constata, sanctioneaza si previne cu prea mica eficienta.

                                     Comunitatea in general se uneste doar cand cere, si mai putin cand trebuie sa dea.

                                     Profesorii sunt in salile de clasa, insa de prea multe ori sub asediul elevilor si a parintilor lor. 

 

2. Aceste regretabile incidente se produc si pentru ca teribilismul specific tinerilor si adolescentilor este sustinut chiar si indirect de o societate bantuita de formula ” NIMIC NU FUNCTIONEAZA  ” si ” TREBUIE SA TE DESCURCI SINGUR  „.

                 Intrebare : Dar cine afirma aceste lucruri  si de ce ?

                 Raspuns : parintii – de multe ori lipsa si inca neechipati pentru o societate onest competitiva  

                                         comunitatile – prin multiple modele cu coordonate valorice discutabile, dar admirate 

                                         media – prea senzitiva la ” ce se vinde ” si nu la ce se intelege subliminal

 

               Bine, bine, am inteles veti spune, dar ce putem face ? De unde sa incepem ?

               Eu zic ca trebuie inceput de la accepta cateva elemente, si anume :

in societatea romaneasca sunt deja” insamantate ” cu aceste iata, riscante lipsuri cateva generatii de tineri, de adolescenti. Acest lucru inseamna ca trebuie sa acceptam ca inca o perioada buna de timp ne vom intalni si vom suferi „roadele raului ” deja insamantat.

               Aceasta inseamna de asemenea ca trebuie sa evaluam si sa ne organizam cum se cuvine a fi pregati sa reactionam, sa infruntam acest inca real pericol si risc din cadrul societatii. Probabil ca un dialog social larg, bine manageriat si chiar inspirat de exercitiul altor societati ar putea genera politici, metode, institutii, daca este cazul pentru a organiza reactia ceruta de regretabila realitate.

toate aceastea inseamna  ca sperantele de mai bine ale acestui trist fenomen, necesita timp, nefiind posibile pare-se formule instantanee de rezolvare. Pe de alta parte, are fi imatur sa cred ca fenomenul va putea fi eradicat cu totul. Nicidecum. Sau nu in aceasta lume. 

              Putem insa spera, ca in viitor sa vorbim doar de incidente si nu de fenomen. Chiar si asa, ar fi un salt mare spre mai bine.

pe de alta parte, este nevoie de functionalitate institutionala. In concret, aceasta inseamna ca se stiu, se cunosc, suficient de bine tinerii, adolescentii ar caror comportament da deja semnele alunecarii sociale spre risc si pericol individual si colectiv. Se cuvine a sti aceste situatii, se cuvine ca institutiile implicate  sa comunice cat mai bine, din ce in ce mai bine. De fapt, acum gandesc spre exemplu o ” unitate ” care ar putea sa se ocupe de ” managementul riscului social – comunitar „. Nu intru in detalii, desi ar fi interesant poate.

 

                Bine, bine, veti spune, am inteles si precizarile de mai sus. Si totusi de unde incepem ?

                Ei bine eu zic :

de la Dumnezeu

din familie

din biserica

din scoala

din media

                 in ordinea aceasta si comunicand onest si frecvent.

                 Pregatiti-va pentru un drum lung, care foarte probabil isi va lua o buna vreme tributul insangerat.

                Aflu acum ca maine, colegii tanarului de 15 ani ( din Targovsite ) ucis cu o lovitura de cutit de un alt tanar de 18 ani, vor manifesta in fata Prefecturii judetului Dambovita. Probabil vor scanda printre altele : ” NIMIC NU FUNCTIONEAZA „,    ” PAZITI-NE ” ,    ” DATI-NE….”

                De fapt, mai bine cerem, decat sa facem.

                E drum lung…

                                      

                                      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *