Fiecare om are dreptul să creadă în ceea ce consideră de cuviinţă.
Fiecare om are dreptul de a vorbi semenilor săi despre credinţa sa. Este de dorit ca acest act al comunicării să se facă cu reverenţiozitate şi respect pentru interesul sau dezinteresul seamănului în comunicare.
Nu este înţelept să iei în derâdere credinţa semenilor tăi.
Nu este înţelept să-ţi propui a impune credinţa ta, semenilor tăi.
Toleranţa religioasă şi socială, presupune ca fiecare să putem crede şi practica credinţa noastră ( a fiecăruia în parte ) aşa cum considerăm de cuviinţă şi cu minimul deranj al aceluiaşi drept aparţinând semenilor noştri.
Societatea umană are nevoie de reguli, şi are nevoie de autoritate.
Nimeni nu are dreptul de a pretinde să fie mai presus de regulile de autoritate valabile pentru toţi ceilalţi.
Practica credinţei tale ( oricare ar fi aceasta ) presupune consecinţe – atât în viaţa privată cât şi în viaţa publică.
Trebuie să îţi asumi consecinţele alegerilor şi comportamentelor tale.
Orice om care face rău seamănului său, poartă responsabilitatea actului sau actelor sale.
Oamenii care fac rău semenilor lor, trebuiesc pedepsiţi după reguli general valabile, pentru toţi ceilalţi membri ai comunităţii.
Libertatea de credinţă şi acţiune individuală şi socială, nu înseamnă doar să faci ce vrei, când şi cum vrei ; ci ea presupune acceptarea aceluiaşi drept şi seamănului tău, după cum presupune şi asumarea consecinţelor în cazul nerespectării regulilor comune de convieţuire.
A fi liber, nu înseamnă a fi nebun de…libertate.
A fi liber, presupune ( şi ) a respecta şi a fi respectat.
A fi liber, presupune a avea, a accepta şi a practica…limite.
Ca principiu, nu credeţi că satira are rolul ei într-o democraţie, înlocuind violenţa fizică cu ,,atacuri” prin idei? Este necesar să putem satiriza, fără a batjocori şi este fundamental să avem educaţia de a deosebi între cele două, pentru că libertatea de exprimare există pentru a putea spune lucruri pe care alţii nu vor să le audă.
În cazul de faţă, se satiriza comportamentul violent al grupărilor extremiste, iar ele au reacţionat violent, fiind ofensate. Cumva le-au dat dreptate celor ce îi satirizau.
Eu am o nedumerire, sunt curios cum o vedeţi. Nu înţeleg de ce doar atunci când victimele sunt în principal albi dintr-un oraş european, ajungem să luăm atitudine, când atacuri de genu există în mod constant în alte părţi ale lumii.
Îţi mulţumesc Radule pentru comentariul tău.
După părerea mea, răspunsurile la întrebările tale, se găsesc în afirmaţiile tale ; iar eu sunt de acord :
– putem folosi satira, dar fără a batjocori
– satira poate fi perspectiva inteligentă, oarecum năzdrăvană, dar totuşi respectuoasă şi cu …limite
– nimic nu poate justifica crima
– nimic nu poate justifica batjocura
Cât priveşte nedumerirea ta ( din ultimul alineat ) spun doar atât : Nu e bine şi trebuie să spunem asta şi să facem ce trebuie…
Încă o dată îţi mulţumesc pentru comentariul tău.
Mă onorează.
Toate cele bune.
Ai perfecta dreptate!!!
V-as pune o intrebare; credeti ca cei mai multi dintr noi ( poporul roman )sau cei mai muolti dintre musulmani sau arabi fac diferenta intre satira si ironie, intre ironie si sarcasm, intre acestea si batjocura, chiar credeti ca cei mai multi le deosebesc sau le „gusta”? Ma indoiesc . In Greccia antica unii care creau satire la adresa imparatului, sau regimului, isi pierdeau capul ( la propriu ), se mai intampla si pe la noi, mai ales in comunism, cred ca s-au schimbat doar jucatorii, actorii (si de o parte si de cealalta ). DOAMNE da-ne intelepciune sa stim unde sant limitele bunului simt, sa nu provocam pe altii , sa nu ucidem pe altii( prin cuvinte ), sa nu ucidem cu pusca sau bombele, si totodata sa ne folosim talentele ce le-am primit ( si pe cel de-a scrie ) pt. „zidirea” oamenilor, bratele pt. a munci si a face bine; toate si totul sa facem pt. Slava Lui DUMNEZEU.