De pe acum realizez că această postare, va putea părea unora dintre dumneavostră ca fiind dificilă sau ciudată. Într-o anumită masură nu greşiţi şi vă înţeleg.
Pe aceia dintre dumneavoastră însă, care prin natura muncii şi a poziţiilor pe care le deţineţi în diverse organizaţii trebuie a găsi resurse, a gestiona şi direcţiona resurse, vă invit respectuos ( dacă vreţi ) a citi scurta-mi scriere, pe care de altfel aş putea-o numi : Nu uita să te întrebi.
Astfel, vă invit a vă întreba :
Cât din resursele de care dispui sau de care poţi dispune, aduc un folos efectiv, măsurabil în viaţa şi calitatea vieţii clienţilor tăi, în viaţa pacienţilor tăi, în viaţa semenilor tăi ?
Cât din resursele pe care le consumi aduc mai degrabă un folos efectiv propriei persoane ?
Cui slujeşti ? ( asta dacă slujeşti şi altcuiva în afară de propria-ţi persoană ).
Ştii că poţi greşi dacă uiţi cui slujeşti ?
Ştii că slujirea ta, trebuie să fie măsurabilă ?
Dacă ar fi să-ţi revezi resursele şi alocarea lor în raport de folosul efectiv, direct şi măsurabil în viaţa clienţilor tăi, în viaţa pacienţilor tăi, în viaţa semenilor tăi, cum ar arăta bugetul şi agenda activităţilor tale ?
Slujirea se cere a fi constantă ; resursele nu sunt constante ; folosul măsurabil trebuie a fi un obiectiv constant.
Slujirea oboseşte ; priceperea şi performanţa în distribuirea resurselor este variabilă ; foloasele sunt dinamice în formă, în fond, în viteza de reacţie cerută.
Relaţia resurse – folos în slujire, cere întrebările potrivite…
Întreabă-te cui slujeşti.
Întreabă-te cum măsori performanţa muncii tale din perspectiva folosului efectiv, dinamic şi măsurabil al clientului, al pacientului, al seamănului căruia îi slujeşti.
Întreabă-te dacă mai poţi performa în relaţia resurse – pricepere – folos.
Întreabă-te ce ai uitat să te întrebi…
Acţionează.