Această postare este recomandată cel puţin, următoarelor categorii de persoane :
– părinţilor obsedaţi de ambiţii în ceea ce priveşte viitorul copiilor lor ;
– părinţilor nesiguri în ceea ce priveşte sfatul şi direcţia de studii sau muncă a copiilor lor ;
– tinerilor derutaţi în ceea ce priveşte deciziile cu impact asupra viitorului lor ;
– tinerilor siguri de viitorul lor ;
– proprietarilor de afaceri cu ambiţii ;
– proprietarilor de afaceri ” în derivă ” şi speriaţi ;
– managerilor preocupaţi de motivaţiile celor pe care îi conduc ;
– celor nemulţumiţi de ceea ce fac ;
– celor ce sunt speriaţi de moarte ;
– celor care îşi pierd timpul.
Nu l-am cunoscut personal pe Steve Jobs.
Cu toate acestea, îl consider un seamăn care s-a străduit să înţeleagă ” de ce ? „, ” încotro ” şi ” cum „.
Nu puţine, dintre cele de el descoperite cred că ne pot ( şi sunt ) fi de folos.
În cele ce urmează, veţi găsi sinteza de mine realizată, pe marginea materialului video de mai sus.
1. În ceea ce priveşte conexiunea punctelor :
– a renunţat la colegiu, dar a testat ;
– şi atunci erau judecăţi şi prejudecăţi faţă de studiile superioare ;
– şi atunci existau credinţe şi aşteptări în ceea ce priveşte moştenirea genetică ;
– şi atunci se făceau alegeri în viaţă, cu naivitate ;
– şi atunci, sistemul de învăţământ nu convingea ;
– şi atunci, totul costa ;
– şi atunci, omul Steve s-a ancorat într-un fel de credinţă : ” …să am încredere că totul va fi în regulă. ” , „…trebuie să crezi în ceva. „
– sentimentele erau prezente ; şi nu erau dintre cele confortabile, ci dimpotrivă ; frică, înfricoşare
– în momentul în care formalismul şi presiunea sa socială au scăzut, s-a activat interesul, pasiunea, curiozitatea, intuiţia ;
– nu condiţiile exterioare contau, ci evoluţiile interioare, ale omului Steve ;
– ştiinţa cu poate capta, nu poate captura totul ;
– există fascinaţie şi în afara ştiinţei ;
– nimic nu este întâmplător, chiar dacă nu toate le pricepem la vremea lor ;
– ca să te ” pricepi ” şi ca să-ţi pricepi viitorul, trebuie să te uiţi în trecut ;
– „…urmează-ţi inima ; şi asta chiar dacă te abate de la drumul pe care merg toţi, şi asta va face toată diferenţa. „
2. În ceea ce priveşte dragostea şi pierderile :
– se consideră norocos ( eu nu sunt de acord cu termenul şi perspectiva sa ) pentru faptul că a găsit devreme, ceea ce îi plăcea să facă în viaţă ;
– viziunile oamenilor, pot separa nu doar uni ;
– în ciuda aparenţelor şi a rezultatelor sale, Steve a cunoscut : starea de lipsit de orizont ; dezorientat ; vinovăţie – însoţită de tendinţa de izolare ;
– se ” întâlneşte ” din nou cu un fel de credinţă, care îl face să afime :
” Atunci nu ma realizat, dar în timp mi-am dat seama…”
” …a fost un tratament dureros, însă cred că pacientul avea nevoie de el. „
” Câteodată, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. „
– greutăţile şi încercările devin oportunităţi – şi asta nu numai pentru viaţa profesională, dar şipentru viaţa personală ;
– dacă nu ai descoperit ceea ce iubeşti, în activitatea profesională, caută în continuare. Nu te opri. ;
– singura cale să ai realizări remarcabile, este prin a iubi ceea ce faci ;
– inima îţi va spune când ai găsit, ceea ce iubeşti.
3. Despre moarte
– ” Dacă îţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi sigur o să ai dreptate. „
– se uita în oglindă în fiecare dimineaţă, întrebându-se :
” Dacă ar fi ultima zi din viaţa mea, aş face tot lucrurile ce le am în plan pentru azi ? ” : şi dacă câteva zile la rând, răspunsul era ” NU ” – atunci ştia că trebuie să facă o schimbare.
– ” A-mi aduce aminte că în curând voi muri, a fost cel mai important lucru întâlnit pentru a mă ajuta să iau decizii în viaţă. ” ;
– În faţa morţii, toate dispar : orice aşteptare exterioară, orice mândrie, orice frică de ruşine sau eşec – rămânând doare ceea ce este important cu adevărat. ( aici sunt nuanţe pe care nu le îmbrăţişez într-totul, însă nu detaliez ) ;
– ” A-ţi aduce aminte că vei muri, este cea mia bună cale pe care o cunosc pentru a evita capcana de a crede că ai ceva de pierdut. ” ;
– ” …moartea, e cel mai probabil cea mai bună invenţie a vieţii. ( şi aici sunt nuanţe pe care nu le îmbrăţişez întru-totul, dar în a căror detalii nu intru ) ;
– Moartea este : destinaţia finală pentru noi toţi ; este ajutorul de schimbare al vieţii ; curăţă ” vechiul ” pentru a face loc ” noului ” ;
– acum poate ţi se pare că eşti ” nou ” – este însă doar o chestiune de timp, până vei deveni ” vechi ” şi vei fi eliminat ;
– ” Timpul tău e limitat, deci nu-l irosi trăind viaţa altcuiva. ” ;
– ” Nu fi captivul ideii de a trăi cu rezultatele gândirii altora. „
– ” Nu lăsa bruiajul opiniilor altora să afecteze vocea ta interioară. „
– „…urmează-ţi inima şi intuiţia. ” – pentru că : ” Cumva ele ştiu dinainte ce tu vrei cu adevărat să devii. ” ( şi aici sunt nuanţe cu care nu sunt întru-totul de acord, însă nu intru în detalii ). ” Toate celelate sunt secundare. „
– ” Fii curios. Fii îndrăzneţ. „
Odihneşte-te în pace, Steve.
Mulţumim.