” 1.000 de copii în eprubetă „ este titlul ales de doamna Iuliana Marciuc, pentru parte a emisiunii realizate de dânsa şi difuzate în data de 14 aprilie 2015 de către Televiziunea Română.
În fapt, este o emisiune dedicată fertilizării în vitro – practicate acum în România.
Invitata doamnei Iuliana Marciuc este doamna doctor Laura Dracea din Bucureşti, iar pe parcursul a aproximativ 12 minute, discuţia dumnealor cred că poate aduce un folos, cel puţin următoarelor categorii de persoane :
– cuplurilor care, dintr-un motiv sau altul, amână să aibă un copil ;
– cuplurilor care, îşi doresc de ceva vreme să aibă copii şi nu reuşesc ;
– femeilor care, consideră că vremea familiei şi a copiilor, vine abia după realizarea profesională sau / şi socială ;
– bărbaţilor care, consideră că vremea familiei şi a copiilor, vine abia după realizarea profesională sau / şi socială ;
– celor preocupaţi de etica în general, şi de etica medicală în special ;
ATENŢIE : vă informez de pe acum despre faptul că, emisiunea mai sus menţionată, începe la minutul 18 : 20 al înregistrării şi se încheie la minutul 30 : 15 al acesteia.
De asemenea, vă sensibilizez cu privire la importanţa mesajelor – şi în dreptul următoarelor minute :
– minutul 24 : 57 – cum scade fertilitatea la femei odată cu vârsta
– minutul 25 : 36 – practic, în România se nasc copii ( şi nu puţini ) cu material biologic din import
– minutul 26 : 57 – oamenii ( şi românii ) aleg, ce şi cum să aibă, sau să fie, copiii astfel concepuţi ;
– minutul 27 : 36 – tot mai multe femei, aleg să aibă copii în afara căsătoriei ; şi astfel copiii sunt un fel de ” al meu ” ;
În speranţa că cele surprinse şi cuprinse, în emisiunea doamnei Iuliana Marciuc, vă vor fi de folos şi vă vor pune pe gânduri, vă doresc încă o dată, toate cele bune.
Pacea şi harul lui Dumnezeu peste fiecare dintre dumneavoastră.
http://www.tvrplus.ro/editie-destine-ca-n-filme-325977