Ceva special – normalitatea

By | 05/08/2013

              Este greu sa scrii si sa vorbesti despre normalitate.

              Spun asta, pentru cel putin urmatoarele motive :

– nici normalitatea ( precum alti termeni sau notiuni importante ) nu are o definitie unanim sau macar larg acceptata. De altfel este un demers extrem de util a incerca sa te informezi, macar ” in minim „ despre stradaniile semenilor nostri in a pricepe si a incerca a intelege in timp normalitatea. Credeti-ma, merita efortul. Iar ” drumul „,  incepe inca din antichitate.

– pentru ca, intr-o societate puternic informatizata si din ce in ce mai conectata, ambitioasa pe target-uri cat mai largi, daca se poate globale, pare-se ca are trecere din ce in ce mai multi anormalitatea, atipicul, surprinzatorul, spectaculosul. De altfel, intr-un asemenea context, e bine sa fi ” altfel „. Ca atare, tot ceea ce se prezinta ca fiind comun, devine neinteresant, fara potential, sec si nefolositor. In cel mai bun caz, un material pentru nostalgici, simplisti, neputinciosi, un fel de ” pe duca „.

– pentru ca, desi oamenii au multe trasaturi in comun, totusi ei au ” propria chimie „ prin care reactioneaza diferit la stimulii interiori si exteriori. De fapt, cu toate evolutiile cunoasterii, surprinderea si neputinta raman plasate central in esenta eforturilor fiecaruia de a-si pricepe semenii si reactiile lor.

– pentru ca oamenii si comunitatile formate de ei au atribute dinamice, ce determina ca in timp, fata de aceleasi situatii, atitudini sau comportamente, acestia sa aiba opinii, reactii sau organizari fundamental diferite fata de cele manifestate si aplicate anterior.

– pentru ca oamenii considera ca au dreptul si puterea sa puna totul sub semnul intrebarii, sa puna totul sub stindardul propriei placeri, sa aiba opinii si credinte fata de ce vor, cand vor, cum vor. Oarecum,  per-a-contrario, cei mai multi oameni, se lupta si refuza sa accepte ca nu pot cuprinde totul, ca nu pot sa determine totul. Ei continua a crede ca in timp, controlul omului in si legat de viata sa si altora, poate deveni total.

– pentru ca multi oameni intorc repetat ( constinet sau inconstient ) spatele lui Dumnezeu. Este un fel de credinta prin auto-determinare si nicidecum o credinta a dependentei, ce implica limite, neputinte si nevoia de ajutor.

 

            Si totusi, ce este normalitatea ?

           Ei bine, va spun de pe acum ca nici eu stiu exact, insa va pot impartasi cateva perspective, forme, si intelesuri descoperite de mine pana la momentul scrieri acestei postari. 

           Astfel, cred ca :

e normal sa fi in timp preocupat de unde vi si incotro mergi. Momentul intelegerii si rostului in viata este unul esential pentru individ. Se pare ca nu putini il cauta toata viata si tot nu-l gasesc. Te intrebi : Oare exista ?

e normal sa te gandesti la moarte. Conteaza a o privi din perspectiva potrivita, si mai ales conteaza cum alegi a trai pana cand ea vine ( si nu sti cand vine ).

e normal sa te observi, sa fi rusinat ( nu de putine ori ) de ce vezi. Desigur, asta presupune, existenta a ” ceva ” la care sa te raportezi, la ceva care imparte si clasifica lucrurile.  Conteaza deci, la ce te raportezi si conteaza daca acel ” ceva ”  include ca fateta rusinea si de ce nu pedeapsa.

e normal sa te grabesti ai judeca pe altii. O expresie primara a raului, de prea putine ori supravegheat cum trebuie. In acelasi timp de multe ori o expresie a fugii de sine – un loc intotdeauna plin de explicatii pentru sine si pentru altii.

e normal sa fi surprins ( de cele mai multe ori neplacut )  de propriile-ti reactii. Afirmatia si constatarea are legatura cu referintele valorice ale individului, cu responsabilitatea sa sociala, cu ceea ce ti-ai dori a fi, comparativ cu ceea ce esti. Un fel de : e mai usor a cere decat a da.

e normal sa cauti siguranta inauntrul si in afara ta. Depinde pe cine te bazezi si la ce te astepti. Intr-un fel, acest fel de asteptare presupune prin sine neincrederea in tine si putintele tale in timp. Ciudat, nu ?

e normal sa vrei mai bine. De prea multe ori binele des intalnit, pur si simplu ” vrea ” si uita a fi multumitor cu ceea ce deja este.

e normal sa obosesti. Depinde de ce, pentru cine, cum obosesti si mai ales daca astepti ceva in schimb… 

e normal sa speri. Conteaza insa la ce speri si de ce speri la ceea ce speri. Are legatura cu rostul si sensul vietii. Are legatura cu intelesurile si neintelesurile vietii.

e normal sa-ti fie frica. E bine sa stii ca nu de putine ori frica are legatura cu necunoasterea sau cu refuzul dialogului cu Dumnezeu. Frica, in cele din urma o expresie a limitelor.

 

      Normalitatea este ceva special.

      Voi ce spuneti ?

   

 

2 thoughts on “Ceva special – normalitatea

  1. tibi

    Da dacian,normalitatea e ceva special.Atat de special incat ridica unele intrebari;ce este,cum este,cat este normal?Ce mai este normal astazi cand toata lumea s-a intors cu susul in jos.Am fost criticat recent de un domn ca sant prea emotiv ca plang prea usor ca arat slabiciune,si la cateva zile l-a intalnit imbracat ca pe o femeie(roz,mov,etc),ba mai mult cred ca era si pensat la ochi,asa ca te intrebi serios,care e cel normal?Sa plangi,sa razi,sa te bucuri,sate emotionezi,sa mananci, sa obosesti sa te odihnesti,sant lucruri firesti(normale),naturale.Problema se pune cum ne raportam si in ce fel la anumite standarde si care sant aceste standarde.Societatea actuala, scoala si in foarte mare masura mijloacele media,(marii formatori de opinie)au inversat sensul normalitatii, au schimbat standardele,au impins limitele(chiar dincolo de bunul simt),totula devenit imoral si corupt,iar in aceasta lume daca vrei sa traiesti normal,esti considerat de fapt anormal.Standardele impuse de CEL ce a creat totul(mi se pare cel mai(„normal”)in masura sa impuna standardele,sa fixeze reperele,si le-a facut foarte bune si NORMALE.(Gen.1:10,12,18,21,25,31).Nu vi se pare normal ca CEL care acreat „jocul” sa creeze si regulile lui?Domnul ISUS a fost cel mai „NORMAL” om(DUMNEZEU intrupat)ce a trait vreodata pe pamant si noi L-am pus pe o Cruce.Daca vrem si ne angajam sa traim dupa standardele Lui DUMNEZEU, atunci trebuie(musai) sa fim diferiti, dar in asa fel incat copii nostri sa zica;tata e ciudat, e diferit, ceva e schimbat la el,dar imi place asa cum e,e bun,e sanatoasa invatatura lui,e corect,e cinstit,e loial,e iubitor,e intelegator,e temator de DUMNEZEU, e”normal”.Doamne ajuta-ne sa fim cat mai normali.ATENTIE:anturajul ne determina in foarte mare masura normalitatea(preteniile rele strica obiceiurile bune)Apropo Dacian, ce spui;obiceiurile sant ceva special?

    Reply
    1. Dacian Post author

      Frate Tibi,
      Multumesc inainte de toate pentru comentariul tau, plin ca si in alte dati de invatatura crestina.Domnul fie laudat in veci.
      Cat priveste raspunsul la intrebarea ta, daca obiceiurile sunt ceva special, eu zic ca ele sunt ceva special daca inspirate si supuse Cuvantului Dumnezeu, ele reusesc a te mentine pe Calea care duca catre Imparatia lui Dumnezeu. Cred de asemenea ca ele nu trebuiesc transformate intr-un ritual cu forma ci trebuie vegheat ca ele sa aibe in aceiasi masura continutul placut Domnului. De altfel usor poti a rataci prin obiceiuri.
      Doamne, te rugam, pazeste-ne.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *