Nu are o definitie precisa, desi cei mai multi o cer si o invoca ( de multe ori prea usor ) – altora.
Dorita, insa greu de gasit si de ” instalat ” in minte si actiune, se pierde extrem de usor, nu de putine ori tocmai cand este mai mare nevoie de ea.
Se pare ca are legaturi stranse cu motivatia, ambitia, concurenta, cu dorinta de a arata ceva…cuiva…chiar si tie insuti.
Nu te invata nimeni cum sa o gasesti si cum sa o pastrezi in mintea si actiunea ta, desi unii cred ca stiu…
Are legatura cu eficienta, cu rezultatul, cu cresterea pe multiple planuri, dupa cum la fel de bine poate obosi, darama, risipi.
Pare-se ca are un stadiu inalt de prezenta, atunci cand subiectul nu o resimte ca o presiune ci ca ceva cat se poate de firesc, de ceva „curgator „. E insotita in asemenea cazuri de sentimentul smerit al increderii in sine. Poate atunci nu e concentrare…
Unii dobandesc o oarecare pricepere in administrarea ei, desi viata ne arata repetat ca de fapt nici un om nu o stapaneste pe deplin.
Are legatura de asemenea si cu trecerea timpului. Pe cat timpul trece, pe atat continutul si forma sa se schimba. In fapt pare-se ca nu mai este intr-atat concentrare cat eficienta.
Oamenii nu pot fi tot timpul concentrati si maximi in rezultate. Oamenii obosesc.
Concentrarea nu poate fi o stare permanenta a oamenilor. Oamenii au nevoie de odihna.
Exista o legatura stransa intre odihna si concentrare, fara a fi insa cunoscuta o reteta general valabila.
Dumnezeu exista si actioneaza chiar si atunci cand oamenii se concentreaza.
Concentrarea este ceva special.
Dumneavoastra ce spuneti ?
E cazul a ne aduna pentru a ne concentra impreuna !
De acord. Astept cu nerabdare.
Eu zic, cu voia lui Dumnezeu, saptamana viitoare.