Cu Dumnezeu in Subterana – Richard Wurmbrand

de | 13/12/2012

        ” Sunt un pastor luteran, care datorita fidelitatii sale fata de credinta crestina, a petrecut mai bine de paisprezece ani in diferite inchisori ; dar nu acesta este motivul scrierii acestei carti. Intotdeauna mi-a displacut ideea ca un om care a fost inchis pe nedrept, trebuie sa scrie sau sa predice despre suferintele sale. Campanella, cunoscutul autor al cartii ” Cetatea Soarelui „, a fost tinut inchisoare douazeci si sapte de ani, dar faptul ca a fost torturat si ca timp de patruzeci de ore a ramas tintuit pe un pat prevazut cu cuie de fier il stim de la biografii sai din Evul Mediu, si nu de la el. „

         ” Anii de inchisoare nu mi s-au parut prea lungi, deoarece, singur in celula mea, am descoperit ca, dincolo de credinta si iubire, exista bucuria intru Domnul : o adanca si extraordinara fericire, fara seaman in lumea aceasta. Iar cand am iesit din puscarie eram ca un om care coboara de pe varful muntelui – de unde cuprinsese pana departe cu privirea pacea si frumusetea unui intreg tinut – ca sa revina in campie. „

        ” Sa fi stat cu anii in inchisoare nu e o nenorocire. Dar este o nenorocire sa fi stat ani lungi in inchisoare si sa nu fi invatat din asta. Eu am invatat. Am invatat sa-L iubesc pe Dumnezu mult, chiar cand trec prin suferinta, si sa-i iubesc pe toti oamenii. De aceea, nu am scris ca un istoric care relateaza pur si simplu faptele. „

 

       Cel care a scris randurile de mai sus se numeste Richard Wurmbrand, este evreu de origine, nascut in Bucuresti  la data de 24 martie 1909 si trecut la cele vesnice in data de 17 februarie 2001 in Torrance, California. A scris peste 20 de carti, traduse in peste 70 de limbi si este o referinta importanta a crestinismului in aceasta parte a Europei de Est, mai ales cu referire la anii instalarii comunismului  in Romania. De altfel, viata si faptele sale au o mare raspandire publica pe tot felul de suporturi de arhivare. Numai cautandu-i numele pe internet ve-ti gasi de la site-uri special dedicate, la institutii ce-i poarta numele si nu in ultimul rand postari pe youtube, unde gasiti documentare, marturii si interviuri cu acest om devotat invataturii biblice.

        Eu trebuie sa va spun ca textele de mai sus, aflate intre ghilimele, le-am reprodus din cartea cu acelasi titlu ” Cu Dumnezeu in Subterana „ – aparuta la Editura Stephanus in anul 2007. Multumesc si pe acesta cale editurii si reprezentantilor sai, pentru acordul dat mie, ce-mi permite astfel a reproduce in postarea de fata, anumite fraze – cu invatatura – zic eu, pentru cei interesati de cresterea spirituala. Desigur, va recomand a achizitiona cartea, comandand-o pe adresa editurii : www.stephanus.ro.

         In general, dupa lecturarea unei carti, imi extrag  ideile, formularile, provocarile care mi-au atras atentia din cuprinsul acesteia. Iata de ce, cele de mai jos au o forma si o prezentare oarecum tehnicista, care pastreaza ideea autorului, insa nu intotdeauna intregul text.  Imi asum in cazul de fata aceasta metoda de comunicare cu voi, datorita faptului ca ideile extrase au propriul contur si mesaj. De altfel nu le voi comenta, ci pur si simplu le aduc spre cunostiinta si analiza dumneavoastra. Sper desigur, ca macar in parte sa va fie de folos, pentru numai Dumnezeu stie ce.

                  Astfel,  autorul spune sau noteaza :

Exista doua feluri de crestini : cei care cred sincer in Dumnezeu si cei care cred, cu tot atata sinceritate , ca ei cred.Nu-i poti deosebi decat dupa felul in care actioneaza in momente hotaratoare. De fapt, ceea ce credem este dovedit prin ceea ce faptuim.

( clasificare facuta de Savonarola ( 1452 -1498 ) – calugar dominican italian )

 

– ” Un frate l-a intrebat pe invatatorul sau : Parinte, ce este tacerea ? Raspunsul sau a fost : ” Fiule, tacerea inseamna sa stai singur in chilia ta, in intelepciune si teama de Dumnezeu, pazindu-ti inima de sagetile arzatoare ale gandului. O astfel de tacere naste binele. O tacere lipsita de griji, ca o scara catre ceruri ! „

 

– ” Am invatat ca trebuie sa-i iubesc pe oameni, asa cum sunt si nu cum ar trebui sa fie. „

 

– „ Cabala spunea ca daca toate celelalte porti catre cer sunt inchise unui om, mai ramanea ” bahadimot „, adica poarta lacrimilor. „

 

– ” Intr-o tara in care domneste tirania, inchisoarea este un loc de onoare. „

 

Putini stiu ca prima lucrare a lui Marx, a fost un comentariu asupra Evangheliei dupa Ioan. In prefata lucrarii ” Capitalul „, Marx  a afirmat ca ( in special in forma sa protestanta ) crestinismul este religia ideala pentru regenerarea unei vieti ruinate de pacat.

 

Martin Luther ( 1483 – 1546 ) -primul reformator protestant -cand se plimba prin padure, isi ridica palaria si zicea adresandu-se pasarelelor : ” Buna dimineata teologilor ! Voi va treziti si cantati. Dar eu, nebun batran, stiu mai putin decat voi si ma necajesc pentru toate in loc sa le las pur si simplu in grija Tatalui Ceresc „.

 

– ” Credinta poate fi exprimata in doua cuvinte : desi si totusi. Aceste cuvinte sunt de multe ori puse alaturi in Biblie. Ele ne spun sa ne pastram credinta in cele mai grele momente. „

 

– ” Ar trebui sa pretuim mintea dupa atitudinea pe care o luam in situatii limita, cand ea se straduieste sa gaseasca o cale de iesire in momentele de criza suprema. Atunci cand ratiunea trebuie sa treaca peste prapastia mortii, fatada ateismului, aproape intotdeauna se prabuseste. „

 

– „ Fiecare zi in care nu te bucuri este o zi pierduta. N-o sa te mai intalnesti niciodata cu ziua aceea. ” ( Parintele Suroianu – detinut politic impreuna cu autorul si cel caruia acesta i s-a spovedit )

 

– ” Lucrurile nu sunt bune sau rele prin ele insele : noi le etichetam dupa interesele noastre. Vrem ca intregul Univers sa se conformeze dorintelor noastre, desi nu suntem decat o particica infima din el. „

 

– ” Nu poti stii niciodata daca ceea ce se petrece este bun sau rau, pana nu vezi sfarsitul. Numai cand vedem sfarsitul tuturor putem nadajdui sa intelegem. „

 

– ” In fiecare zi, in intrega lume oamenii spun ” Tatal Nostru „ si afirma ca Imparatia Sa trebuie sa vina. Dar ea nu vine. Si eu cred ca stiu de ce : din cauza ca oamenii care se roaga nu vor cu adevarat sa vina.”

 

Apostolul Pavel ne-a invatat ca pentru mantuirea sufletelor trebuie sa ne facem evrei cu evreii, greci cu grecii. De ce nu si musulmani cu musulmanii ?

 

– ” Omul poate degrada religia, dar religia l-a innobilat pe om intr-o masura mai mare. ”

 

– ” Nu cunosc decat o singura tristete : aceea de a nu fi sfant. ( Arhimandritul Ghius – detinut impreuna cu autorul )

 

– ” Cum se face ca in spatiul ingust al mintii mele sunt cuprinse ale vietii vesnice, ale infinitului si ale vesniciei ? Nemarginitul trebuie sa fie continut tot in ceva nemarginit : acesta este spiritul. Cand spiritul vostru neincatusat poate calatori oriunde in timp si spatiu, credeti ca el va impartasi soarta acelui invelis care este trupul ? „

 

– ” Ne batem ca sa mostenim Imparatia cerurilor, pe care n-o are nici unul dintre noi, am spus eu. Daca am avea-o, nu ne-am ciorovai. Cei care-L iubesc cu adevarat pe Cristos trebuie sa se iubeasca unul pe altul. La fel ca atatia orbi vindecati de Domnul Isus, discutam si noi despre modul in care ne-am recapatat vederea. Unul dintre ei ar fi spus : ” Am ajuns sa vad din nou prin puterea credintei „. Un altul : ” El mi-a atins ochii „. Un altul : ” Mi-a acoperit ochii cu tarana amestecata cu scuipat „. Daca Isus ar veni printre noi, ar spune : ” V-am vindecat in diferite chipuri. Acum, n-ar trebui sa va certati pentru asta,ci sa va bucurati „.

– ”  Culoarea este suferinta luminii, spunea Gothe. Trecuta printr-o prisma, lumina este sfasiata. Eu am vazut dezbinarea noastra in cautarea adevarului ca o suferinta indurata de Cristos. „

 

                       Multumim Richard Wurmbrand.

                       Dumnezeu sa va odihneasca in pacea Sa.

 

 

Un comentariu la „Cu Dumnezeu in Subterana – Richard Wurmbrand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *